pândind la nașteri indecise
nu vede
că nu ştie să privească

paşeşte precaut
să nu strivească cântecul
care sosește din cer

prin lucarna mică
mâna întinsă
cerşeşte un pas
 
atingerea
dezrădăcinează îndoiala
și o face vis
pe urmatoarea treaptă

De ce m-ai condamnat

pe viață

la fluier de lacrimă.

Știai că atunci

când o să cad

am să-ți cânt

nemurirea.... ?

08 05 2012

Ștefan Oană

„Prea-meştere
zidar Manole, -
caligrafiat cu-aldine - ,
acum, -
vecină cu-Altair* - ,
te iert,
ba chiar şi te admir
că m-ai zidit
în tine!”

* Altair – cea mai strălucitoare stea din constelaţia
Aquila(Vulturul), de tip A, la distanţă de 16,7 ani-lumină
(5.13 parseci) de pământ, una din cele mai apropiate
stele vizibile cu ochiul liber.

26 iunie 2012

Dându-şi

capul pe spate,

colţurile gurii trăgându-se înapoi într-un zâmbet,

era insensibil la imperfecţiunea

care se ascundea

sub strălucirea hainelor muiate de ploaie.

Mergea cu paşi regulaţi

să usuce lacrimile

cu un aer de şmecher

când timpul era urât

spunându-şi

că imaginaţia

nu se va împiedica

de un detaliu…

Ne-am aşezat la masă,

doi bătrâni;

mâncăm tăcuţi,

cu gândul

la Cina Cea de Taină,

la prieteni duşi,

părinţi,

copii împrăştiaţi;

prin casă trece vântul,

poartă frunze;

în oase creşte frigul…

SOFIA SINCĂ 

                                                                                                                                                                      Motto

                                                                                          Din câmpu-n care tu cultivi cuvintele-ţi în fire

                                                                                   …

Întunericul

împarte lumina

în stele,

ard sau aprind.

Ziua

încuie coșmarul

în răsărit,

usuci sau înflorești.

Constelația

iubirii

are doar două astre,

imense.

Focul

se poate stinge

doar cu foc,

sau jertfă.

O…

Prin frig trec păsări verzi.

Memoria se încarcă de cărări

spre nicăieri

sau, poate,

spre biserici

şi cimitir.

Noaptea se umple de vid

şi paşi pierduţi;

şi inima, de ploaie.

Uitarea cotropeşte amintirea.

În loc de apă, marea

poartă naufragii.

Degetele sunt clepsidre

prin care curg cuvinte

şi speranţe,

sau disperări…

lunga poveste…

Într-o

mişcare regulată

cu multe însuşiri sufleteşti,

cu buzele galbene,

a alungat îndoielile

din mintea tulburată

de mâinile întinse

ca un gest de implorare…

în faţă

nu era decât necunoscutul

şi sprijinit pe mâini,

cu vocea diminuată

de murmurul gunoaielor vieţii

ce se pierdeau în aer

a rămas cu ochii pironiţi în…

  

 În noaptea violet

 două priviri s-au prins de-un colț de lună

 și brațele întinse 

 pulberi de stele

 par să atingă.

   

 Tăcută,  marasma țesută

 de îngerii nopții

 împlântă candori

 în gemene-arcușuri torcând

 același refren. 

   

 Când florile dorm

 în iarba plăpândă de-April

 și orice ființă ascultă

 glasul pământului 

noi doi împărțim 

o clipă

un surâs 

și două…

nu sunt oarecare

sunt profilate pe un cer străveziu

timidă rup margini din ele ca pe o petală

pe care șoaptele s-au așezat fluturi

fiecare răsuflare din vocea-ți suavă

o strecor în ființa-mi

atingând cerurile cu acordul ei

contemplu cu privirea neștiutoare

mișcări

orientări ninse cu praful așteptării

vise umbrite de lăstari sădiți mult prea des

reiau drepturile și cresc nestăpâniți

peste…

podul acesta e al meu

al tău e dincolo de metafore

te las să treci

doar…

E timpul parfumat afară

De ploile căzute-n zori,

Și depărtarea îl strecoară

Printre petalele de flori.



Deschid ferestrele spre viață

Să-i simt atingerea pe frunte,

Lumină albă-n dimineață

Prin dorul clipelor mărunte.



Mă contopesc cu nemurirea

Și-n fața ploilor mă-nchin,

Căci toate trec ca și iubirea

Pe țărmul anilor ce vin.



Mă las cuprins de nostalgie

Printre miresme de-amintiri,

Uitând…

Într-o

atitudine

atât de calmă,

îşi trecu mâna

descărnată peste picioare,

cotul

i se sprijinea

de genunchiul îndoit

şi fără să facă vreo mişcare cu capul,

a căzut, parcă, pe gânduri…

zbuciumul

sufletesc, răzbătuse

în câteva cuvinte

sub impresia fricii de viaţă,

vântul le lipea de geamuri

scoţând strigăte…

hai, decupează continentul acela

în care am împărțit lumea noastră

faguri și privighetori

fără număr…

Când e mai deasă frunza

Şi ochii tăi mai verzi,

Când, răcoroasă, umbra

Ademeneşte galeş

Prin ea să mi te pierzi,

.

Presimt vara şireată

Pitită prin castani

Ce stă să-mi ciugulească

Din palmele-petale

Fărâmele de ani

.

Să nu mă-ncumet, ochii-ţi

Şi verdele ce-l ai

Să mi-i fac pe vecie

Ca vis cusut, lumină,

Pe sufletul meu strai.

.

Şi-atunci mă ispiteşte

Şi mă cuprinde-n verde

Râzând zglobiu…

Cere-mă-napoi singurătății și mă vinde

Acelui timp în care toate deveneau iubire,

Topește cercul umbrelor ce mă cuprinde

Și-nvață-mă să-ți fiu din nou nemărginire.



Dezleagă-mi visele la tâmpla mea-nnodate

Și pune nopțile câte-au rămas între noi doi,

Să vin senin din vechea mea singurătate,

Lăsând în urmă nestatornicia dintre ploi.



Nu-mi povesti ce s-a-ntamplat cât ai lipsit,

La mine-n suflet dorul tău a locuit mereu, …