niarne* astăzi viaţa

mi-a făcut un semn cu inima

strângându-mǎ-n jurul ei

ca  pe-un inel

încredinţâdu-mi bǎtǎile unui singur strigǎt

astăzi mi-am ȋncetinit puțin mersul

ciudata părere de rău

se apleca la urechea mea

rostindu-mi vorbe de dragoste…

Zâmbetul tău trist

E ca o pasăre blândă,…

PARABOLA RESPIRĂRII

ritualul cetăţii

umărul impregnează de sacru

atingerile de lucruri

decojeşte-mă din cămaşa ploii

cobiliţa de ceruri  e plină

saturată de vulturi…

Între

cuvinte obişnuite

pătrunsese

cu paşi şovăitori,

un sunet înfundat

ce amintea

de privirea rece

a imaginilor

sosite din vis,

alungând

gânduri neprecizate,

încă…

Pentru o clipă

cu ochii ieşiţi din orbite

într-o privire fixă

cu trăsăturile împietrite,

respira zgomotos.

Cu faţa învăluită

într-o senzaţie ciudată,

se simţea golit.

Nu cunoscuse singurătatea...

poetul și primăvara

când vine primăvara,

odată cu florile,

înfloresc  poemele,

li se face zară miedul

pe unde trece poetul,

cu ochii lui de baladă

face jariștea livadă

și din iad face iar rai…

A căzut o floare de măr în noroiul din drum

un fluture a vrut s-o ridice

dar aripile ude nu au dat glas zborului

ploua în primăvara albă şi vântul

biciuia lacrimile unei statui

se făcuse târziu printre nori, fulgera

o umbră necunoscută stătea între mine

floarea de măr şi fluture

respiram cu greu neprevăzutul,

iubeam statuia, iubeam noroiul, iubeam umbra

nu ştiam ce să fac, eram atât de singur prin

atâtea cuvinte, noroiul, fluturele

şi…

Am regăsit cutia cu-amintiri

din podul vechi

paianjenii plecaseră…

în urma lor,

doar pânza, fragilă şi

periculoasă…

Lumina tremura…

Am deschis cutia…

ce greşeală!

N-am mai plecat…

sunt tot aici,

în vechiul pod!

Caii albi,

caii negri,

caii cu stea în frunte,

ne bântuie ziua,

ne bântuie noaptea, cu vise cu tot

îşi răstoarnă galopul în noi până când

devenim lăncii, aruncăm

strigăt la cer: “Fă-mă din nou, fă-mă galop, să nu îmi mai pese

de timpul iubirii,

de timpul durerii,

de timpul muririi”.

Caii albi,

caii negri,

caii cu stea în frunte

spulberă zapada,

răscolesc…

Revedea

cu pleoapele strânse

întreaga fiinţă

şi lacrimi îi tremurau

la marginea genelor.

Abordase o figură dezgustată…

Stătea pe gânduri

să se închidă într-o tăcere.

Simţea nevoia

de-a se reîntoarce la viaţă.

Când încă

nu se împrăştiase întunericul,

biciuit de stropii reci,

avea un moment de ezitare

să se arunce în mulţimea

suitelor de imagini.

Ploaia cădea...

Călare pe câteva extrasistole,

Din ce în ce mai rebele

Şi mai obraznice cu clipele mele,

Am spus STOP

Sentimentului miop,

Care, fără nici o scuză,

S-a insinuat la peluză

Şi cu tupeul lui nihilist,

Mi-a strigat pur si simplu,

Că eu nu exist.

Mă aştern meleag etern simplu şi poem.

Rup dezrădăcinarea în valuri...Marea.

Nu iubesc pe pleoape bântuite de insomnie,

vagabondaj al pierderilor de gene năuce,

scuze iubirii ţâşnite din glasul amiezilor nervoase.

Mestec  opiu, hei,  beau secundă.

Mi-aştept la mal trimisa undă.

Vremuri curg pe ordinare metereze.

Nu treze, nu treze.

Deschid murmuri şi ţurţuri de vară clipie,

merg invers pe strada saşie

nu cer…

Te privesc,

Insomnie a nopţilor mele!

Îţi privesc ochii obosiţi

De hoardele de gânduri clandestine,

Ce-au bântuit prin tine

Şi ţi-au răvăşit

Speranţele rebele.…

Iubito, nu am nicio vină.

 …

Când vreau să strâng din gesturi răvăşite

îmbrăţişări pe care le-am pierdut

văd fulgerele-n ceruri mai grăbite

spre colţul zărilor unde-au crescut.

Şi las să plouă ziua peste pomii-n floare

fiind învins mereu de picuri rătăciţi,

simţind când umbra-ncepe să coboare,

cum fluturi albi trăiesc nefericiţi.

Spectacol fascinant prin gesturile mele

lipsesc doar curcubeiele de ieri,

când…

Când scriu,

dansez cu cerul.

Mă simt suspendată

între a fi eu şi a fi…

fuioare de lumină

fuioare de lumină cad pe praguri

și somnolente umbre pe pereți,

ca mierea se strecoară printre faguri

și se lipesc de suflet ca peceți.

în primăvara asta sunt buimac,

cam toate măștile îmi curg…

Puterea îmi vine de sus,

din susul în care mama a primit în posesie o fâşie de cer,

de unde veghează

ca o leoaică blândă,

ca Chomolungma, înfăşurată într-o zăpadă castă,

Zeiţa-Mamă a pământului care sunt

-cotropit de sete pământ-;

şi când ciutura mea

devine sită,

roagă norii să-si încline puţin găleata;

când lichenii îmi sugrumă

pădurea  crescută din umeri,

armura veche roasă de rugină,…

 De poţi

să te arunci

în moarte ca-n iubire

din sânge îţi va creşte o vioară

şi din vioară un trandafir

spre-a-i împlini, privighetorii,rostul

de-a-nlănţui, în cântece, tăcerea

sângelui care se varsă-n marea

nebunilor frumoşi, îndrăgostiţi

de propria rană, singura care

ştie să cânte astfel încât

să le redea

orbilor vederea,

surzilor, auzul,

muţilor, glasul,

Tatălui, pe…