Mușcată de-a umbrei tristețe,

abisul de piatră-l coboară,

lucind fantomatic să moară

ca ambra sub creste semețe.

Sub Luna pătată de sânge

pădurea de-aramă se vaită;

Șacali o-adulmecă-n haită,

pierzându-se-n noaptea ce ninge.

Murirea se-ascunde-n maree,

zăpada se schimbă la față,

iar Steaua Polară îngheață…

plaja era pustie 

ceasul de buzunar topit pe o dună 

ca-ntr-o pictură de dali

brizanții mistuiau voluptuos stâncile

sângeriul soare colora marea

E-o liniște de vânt, de parcă norii

și-aștern pe plopi tremurători argintul;

Prin macii sângerii - nemuritorii -

o ciută își croiește labirintul.

Își închisese pleoapele, un răstimp.

Părea că o așteptase, așa, răstignit pe pat:

o mână ținând strâns între degete penelul,

asemenea unei cumpene cu ciutura înfiptă în adâncuri,

iar cealaltă - o aripă frântă pe sticla ferestrei slinoase,

prin care apunea soarele istovit, aidoma unui păianjen.

Geamul păstra urma degetelor sale - tușe tremurânde,

trase de pictorul nehotărât pe obrazul morții.…

Te-am căutat la mai multe adrese,

deși câmpul nu mai avea flori la porți.

Le luaseși ca să te joci cu mine de-a v-ați ascunselea prin păduri,

să le prinzi coronițe la fiecare izvor și copac

după care te ascundeai copilărește.

Când, în sfârșit, te-am găsit,

ți-am sărutat surâsul câmpenesc și,

înfiorându-mă, mi te-am făcut lan copt de grâne prin suflet,

cu părul tău vântură-stele…

Oboseala își înfipsese colții în mine,

înghițindu-mă pe nemestecate.

Fluturele solar cutreiera bolta cerului prin iarba stelelor

ce unduia universul,

asemenea  meduzelor luminiscente din nopțile mareelor.

Zbor nepământean flutura cerul din rădăcini,

iar aurora boreală se revărsa peste somnul meu cu aripi verzi-albăstrii,

ca un voal de mătase țesut în lumile imateriale.…

Plugarul, prin excelență,
nu a stat sub pulpana stăpânului,
ci a tras adânc cormana prin sufletul pământului,
pentru a scoate esența dăinuirii sale -
pâinea neagră a libertății.

Mă oprisem în mijlocul câmpului, adulmecând vântul,

ca un lup hămesit.

Pașii se descătușau din rădăcini de plumb.

Începuse să adie vântul a ploaie,

iar gândurile se răsfirau prin creșterea ierbii,

golindu-și substanța în sevele lor.

Simțeam doar boarea amară de pelin

ce-mi străbătea trupul,

ca o chemare spre primordialitate.

Cireșul sălbatic, solitar…

Ceru-i a furtună, norii-s niște zmei

cocoșați și grei. Fulgeră și tună.

Moara-nvârte strâmb, vântul în rafale

mușcă balamale. Picură cu plumb.

Apa-și ia răsplata, norii dau obol

câmpul-rostogol. Toarnă cu găleata.

Moartea doarme-n grâu, mâlul, ca o lavă,

toarnă-n spic otravă. Apele: pârâu.

Lacrimi de icoane - ochiul…

să asculți cum răsare soarele

această vibrație incandescentă

mantra surdă interpretată la infinit

licăr al ochiului ascunzând zorii umanității

vulcan al căii lactee revărsându-se pe pământ

picur al peșterii preistorice

pulsând făclie prin întuneric

la fiecare umbră de stalagmită

să asculți cum răsare soarele

această incandescență vibrând…

Din spuma mării nălucesc

sălbatici cai pursânge trac,

visând tărâm neomenesc,

unde clepsidre sparte zac.

Galopul lor fără hotar,

sub promontoriul uriaș,

e zbuciumul ereditar

zvâcnind în crupe, nărăvaș.

Copite țes și zdrențuiesc

imponderabile mantii,

dantele-verzi de arabesc,

ce-mbracă țărmuri…

îngâni arama frunzei

ce obosită-n humă

ți-așterne cuibul cald

tu  mugur de lumină

de nuanță străvezie

smulgându-ți dimprejur

pământul răstignit

sub a zăpezii cruce 

învii ca și christos

din tainița jilavă

în frumusețea-ți nudă

la care se închină

toți arborii bătrâni

cu unduita mladă

atragi culori de…

există o specie de oameni

cuplați la corporații de gheață

funcționând fără viață

încordați ca ceasul de mână costând o avere

ascunși sub cravate-asortate și moderne revere

sunt oameni-robot

indiferenți la copiii ce plâng și bătrânii ce mor

străini de răsărit și apus

tânjind doar la valoarea cu plus

încercănați de cariere și calcule existențiale

sunt…

frumusețea imperială este un ou fabergé
împodobit cu pietre scumpe și filigrane
în care se joacă de-a v-ați ascunselea ca niște umbre
tristețea și foamea copiilor de mujici
cu ochii lor mari și albaștri - safirele pământului scitic

perdele de apă zdrențuite sunt crestele ciocnindu-se cu vântul

și care coborâte în genune din nou semețe se ridică

în lungi talazuri unduinde

pe cer corole alburii - vântoase plantații de bumbac -

aduc din orizont luminescente rădăcini

și pasărea-furtunii

balaurul de aer se-apropie c-o falcă-n cer și una-n ochiul mării

pe ritm nebun de galere - războinice timpane…

în visul meu vocea timpului era tristă

murmurând încrețiturile albăstrii-translucide ale lacului lebedelor

ce-și albeau moartea prin spumele zburând păpădii

în rafalele vântului de miazănoapte

în urmă lacul sângera

răstignind între umbrele norilor gâturi maiestoase 

ce-și pavau ultimul zbor imaginar cu pene albe tremurând pe țărmuri

am întrebat

de ce tremurați la culoarea…

din orizont vin turme

se vede colbul ridicat în arșița ce joacă

prin ochiul rece de chihlimbar al fiarei

parcă s-aud tălăngi -ecouri nălucite- din timpurile apei

când existau izvoare și explodau culori

acum schilave trupuri -morgane rătăciri-

caută-n van setoase fântâni amăgitoare

burete oțețit pe gura omului-păstor

copaci contorsionați se-ascund în palma…

Sunt prizonierul razelor de soare,

fotosinteza frunzei tremurânde,

curgând prin scoarțe -sevă de răcoare-

spre libertatea florilor flămânde.

Sunt chiriașul scoicilor de mare,

însingurarea perlelor sub unde,

migrând din adâncimile de sare

pe țărmul lumilor mereu murinde.

Sunt pasărea furtunii abisale,

înariparea viselor profunde,

zburând…

Cad zăpezi sahariene
peste liniștea din câmpuri;
Ninge cu aripi de fluturi
peste ii de Sânziene,

iar a zmeilor ninsoare
își preschimbă-n roș nuanța
peste codrii Babei Cloanța
și-ale munților ponoare.

Timpu-a-ncremenit cu cerbii
și cu negre capre-n creste;
Cad zăpezile poveste
peste bulburarea ierbii.

Inimă cu frunza-n coastă,

zboară-mi pasăre măiastră

peste vârfuri caraimane,

unde zorii stau să nască

soare mândru ce străluce!

Duce-m-aș și nu m-aș duce

de pe creasta mea, Ioane.

Gândule, floare albastră,

zboară-mi pasăre măiastră

peste codri de șoimane,

unde doina stă să curgă

lacrimă pân’ la răscruce!…