Trecerea dintre lumi

[Gabriel Cristea]

Își închisese pleoapele, un răstimp.
Părea că o așteptase, așa, răstignit pe pat:
o mână ținând strâns între degete penelul,
asemenea unei cumpene cu ciutura înfiptă în adâncuri,
iar cealaltă - o aripă frântă pe sticla ferestrei slinoase,
prin care apunea soarele istovit, aidoma unui păianjen.
Geamul păstra urma degetelor sale - tușe tremurânde,
trase de pictorul nehotărât pe obrazul morții.
Parcă ar fi încercat în ultimele clipe secretul zborului sau
să prindă firul zmeului copilăriei, scăpat printre degete.
Furnicile - un du-te-vino - îi explorau imobilitatea,
proiectându-și fantomatic preumblarea pe trandafiriul perete al asfințitului,
ca o ceată de șerpași înșiruită pe Everest.
Picioarele erau butuci de plumb, flexate de la genunchi,
pe dușumeaua cu miros de lemn putred. 
Privindu-l, părea țăranul lui Octav Băncilă,
ținând brațele a întrebare și revoltă, copleșit de mizerie.
Mușchii feței și cearcănele încă mai trădau zvârcolirea interioară
- o fantomă ce străbătuse acceleratul vieții, pictând trecerea dintre lumi.
Pe masă zăceau tuburi scâlciate de vopsea în ulei,
acuarele, palete și pensule, păstrând stridența culorilor vieții.
Din șevalet râdea un chip, zugrăvit la repezeală,
întins nefiresc dintr-o parte în alta a pânzei

- trenă a unei comete pierzându-se în neant.
Picturile și schițele, însuflețite de pâlpâirea opaițului,
se zbăteau pentru ultima dată, în ochiul artistului,
ca aripile unui fluture de noapte îmbrățișând un pulsar.

[Vasilisia Lazăr]

Și textul e valoros, deci fă trecerea! :)

[Mihaela Suciu]

Gabriel, dacă textul e valoros, la tine-i simplu,  faci ,,Trecerea dintre lumi”. :)

[Gabriel Cristea]

Da, se pare că am confundat blogul de poezie cu forumul de proză! Se mai întâmplă...:)) Mulțumesc tuturor pentru aprecieri și comentarii!

[Ion Lazăr da Coza]

Textul are valoare, dar nu e poezie - s-a apelat doar la comparații.

da Coza

[Mihaela Suciu]

Un penel conturează în prozopoem ultimele clipe. Frumos!

[Vasilisia Lazăr]

O proză de toată frumusețea.

Își închisese pleoapele, un răstimp. Părea că o așteptase, așa, răstignit pe pat: o mână ținând strâns între degete penelul, asemenea unei cumpene cu ciutura înfiptă în adâncuri, iar cealaltă - o aripă frântă pe sticla ferestrei slinoase, prin care apunea soarele istovit, aidoma unui păianjen. Geamul păstra urma degetelor sale - tușe tremurânde, trase de pictorul nehotărât pe obrazul morții. Parcă ar fi încercat în ultimele clipe secretul zborului sau să prindă firul zmeului copilăriei, scăpat printre degete. Furnicile - un du-te-vino - îi explorau imobilitatea, proiectându-și fantomatic preumblarea pe trandafiriul perete al asfințitului, ca o ceată de șerpași înșiruită pe Everest. Picioarele erau butuci de plumb, flexate de la genunchi,  pe dușumeaua cu miros de lemn putred. Privindu-l, părea țăranul lui Octav Băncilă,  ținând brațele a întrebare și revoltă, copleșit de mizerie. Mușchii feței și cearcănele încă mai trădau zvârcolirea interioară - o fantomă ce străbătuse acceleratul vieții, pictând trecerea dintre lumi. Pe masă zăceau tuburi scâlciate de vopsea în ulei, acuarele, palete și pensule, păstrând stridența culorilor vieții. Din șevalet râdea un chip, zugrăvit la repezeală, întins nefiresc dintr-o parte în alta a pânzei - trenă a unei comete pierzându-se în neant. Picturile și schițele, însuflețite de pâlpâirea opaițului, se zbăteau pentru ultima dată, în ochiul artistului, ca aripile unui fluture de noapte îmbrățișând un pulsar.

[Agafia Drăgan]

 tușe tremurânde, 
trase de pictorul nehotărât pe obrazul morții......

 o fantomă ce străbătuse acceleratul vieții, pictând trecerea dintre lumi....

ca aripile unui fluture de noapte îmbrățișând un pulsar.  Doar câteva din imaginile poetice care mi-au răscolit imaginația.

[Sofia Sincă]

Portretul unui pictor. Artist, boem - preocupat doar de opera sa, într-o clipă de amorțire a sinelui. Se întâmplă oricui, mai ales artiștilor.

Tu însă, poet, ai descris prea mult, prea amănunțit, ai intrat în prea multe cotloane ale pictorilor, de la Everest până la țăranul lui Octav Băncilă. Oricum nu putea semăna cu acesta deoarece el,  pictorul era cumva imobilizat. Cel puțin așa spui. Apoi s-au folosit prea multe genitive și dative, substantive articulate unul după celălalt. Ex: firul zmeului copilăriei.

Eu înțeleg, este un prozo-poem, dar și așa se poate aduce o tentă de poem cu vers liber.

Dar nu te învăț eu. Este doar părerea mea.

Oricum, mi-a făcut plăcere să citesc.

Sofi