Aripi vă crească pân' la cer!

[Gabriel Cristea]

Din spuma mării nălucesc
sălbatici cai pursânge trac,
visând tărâm neomenesc,
unde clepsidre sparte zac.

Galopul lor fără hotar,
sub promontoriul uriaș,
e zbuciumul ereditar
zvâcnind în crupe, nărăvaș.

Copite țes și zdrențuiesc
imponderabile mantii,
dantele-verzi de arabesc,
ce-mbracă țărmuri argintii.

Frumoșii cai de ham străini,
cuprinși de freamăt și furtuni,
sunt fulgere, sunt rădăcini,
sunt frânte zboruri de lăstuni.

Norii-dragoni se lăcomesc 
mușcând din zorii sângerii,
iar largi talazuri potopesc
nisipuri mult prea timpurii.

Nechează crunt în clarobscur
și se desprind purtați de vânt,
iar forma pierde din contur:

par umbre albe pe pământ,

plutind peste câmpii cu maci,
ușori și liberi. Ei nu pier.
Zburați, sălbaticilor traci,
aripi vă crească pân' la cer!

[Gabriel Cristea]

Mulțumesc, doamnă Vasilisia Lazăr, doamnă Valeria Merca, domnule da Coza!

[Valeria Merca]

Am citit poezia asta de mai multe ori. Așa obișnuiesc, mai ales când ceea ce citești îți place.

[Vasilisia Lazăr]

Ce frumooooos!

[Ion Lazăr da Coza]

Frumos.

da Coza

[Gabriel Cristea]

Mulțumesc, doamnă Sofia Sincă, doamnă Florica Munteanu-Cuc, domnule Constantin Bidulescu, pentru comentarii și aprecieri! Au fost utile. :)

[Sofia Sincă]

Superb imn închinat străbunilor traci. O răscolire ancestrală, puteri ce zboară și acum deasupra neamului, sub formă de cai sălbatici.

O poezie de excepție, cu o elocvență puternică, hiperbolizând sentimentul libertății și al extazului la atingerea fulgerului de la înălţimea sa. Metaforele cuprind, fiecare pe rând, calități ale acestui neam. Foarte frumos și ingenios construite, ca într-un paradis al cuvintelor.

sângerii, - scoate, te rog virgula de dinaintea lui și.

Felicitări!

Sofi

[Bidulescu Constantin]

Frumos. Mi-a plăcut şi ideea cum este transpusă în vers şi prozodia obligatorie la o poezie cu rime, cu două mici observaţii: 1. nu văd rostul apostrofului înainte de va (al doilea, da) şi 2. în penultima strofă, versul 4 este mai scurt decât versul doi şi nici nu rimează vânt cu sunt.

[Florica Munteanu-Cuc]

Minunat poem! Îmi place enorm ideea de fond, ca şi felul în care se ţes  versurile, rimele, metaforele, epitetele, comparaţiile - sunt proapete, vii, inedite, ca imaginea cailor liberi ieşind sau trecând prin spuma mării! Felicitări, Gabriel Cristea!