o să ne omoare toate păsările

[Gabriel Cristea]

în visul meu vocea timpului era tristă
murmurând încrețiturile albăstrii-translucide ale lacului lebedelor
ce-și albeau moartea prin spumele zburând păpădii
în rafalele vântului de miazănoapte
în urmă lacul sângera
răstignind între umbrele norilor gâturi maiestoase 
ce-și pavau ultimul zbor imaginar cu pene albe tremurând pe țărmuri
am întrebat
de ce tremurați la culoarea sângelui
mi-a răspuns timpul
o să ne omoare toate păsările arătând cu mâna spre lume

[Gabriel Cristea]

Mulțumesc, d-le Ion Lazăr da Coza! 

[Ion Lazăr da Coza]

Eu zic să renunți total la punctuație.

Poezia are valoare.

da Coza

[Gabriel Cristea]

Mulțumesc, d-nă Sofia Sincă, pentru analiză și apreciere! 

[Gabriel Cristea]

Mulțumesc, d-nă Valeria Merca! Mă bucur că  v-a mers la inimă.

[Valeria Merca]

O poezie în care primează emoția, frământările interioare, pe fondul unor metafore frumos construite. 

Am citit cu mare plăcere

[Sofia Sincă]

După apocalipsa omenirii vine cea a păsărilor, ultimele locuitoare ale terrei.

Timpul... timpul, doar el va decide.

Foarte ingenios poemul, dulce-distrugător, trimite direct acolo unde ai vrut, într-o lumea a resturilor de vietăți. Descrise cu sintagme impunătoare, cum ar fi, gâturi maiestoase, zbor imaginar cu pene albe tremurând pe țărmuri.

Am citit cu deosebită plăcere,

Sofi