Curg stelele și-mi preling pe geam

istorii de gheață

este atât de frig în mine

încât sângele îmi rătăcește nebun,

sărind zile lungi, galactice

simt o frică sinucigașă

care bate la poarta realității

cerșindu-mi intrarea.

Unde vrei să te duci, umbră descreierată, 

spargi iluzii în ritmul dominoului,

arunci sentințe peste trecut

ca și când viitorul e doar o pajiște albă?

Cu dinți și gheare…

În liniștea dimineții, o rază

transformă norii  într-o pană

ce se răsfață în aer.

Mi-e dor.

Singurătatea mă trimite

în sfera luminii și

înălțată din umbră,

mă disipez în infinit.

Ating cerurile cu fruntea,

deschid portaluri necunoscute

și citesc gândurile îngerilor

cu blândețea cu care,

odată,

primeam mângâierile tale

Aș vrea să străbați eternitatea

pentru…

Străin de mine, călător în stele

Mi-ai cucerit tărâmurile toate 

De ce te-ntorci la una dintre ele

Ce, rege, nici acum nu te socoate?

În…

Îmi pleacă vara de pe gene,

Privește trist cum a-nceput

Pustiul care ne-a durut 

Și ne-a lăsat atâtea semne.

Ea n-are loc de tânguire,

Nici vreme n-are de-ntrebat

Cu…

Din cerul gonit, din fructul oprit,

Pe-o rază umblând, eram ca și când,

Aruncați de sus, trezeam un apus,

Și-n altare noi, așteptam în doi.

Vise-ncremenite, în piatră zidite,

Cuvinte ce mor într-un ultim zbor,

Sărace-amintiri păstrate-n iubiri 

Sunt toate vândute nopții începute.

În șiruri se pleacă, izvoare deseacă,

Umbre de departe, clepsidrele sparte,

Și-mi caut amar să ies din…

Închid ochii

și îmi văd nemurirea 

la o pleoapă distanță.

Înșir emoții, frustrări,

linii de așteptare ale uitării,

până aud trompeta ce 

îmi semnează actul de ființare.

Din adâncurile înțesate

cu foste repere, mă învelește

o muzică necunoscută

ce-mi serbează ADN-ul

ca și când ar

trebui să-l scoată în lume.

Câtă liniște se așterne după

încercarea de a-mi forța limitele. .…

... Și mă grăbesc spre nicăieri,

Mă-mbarc în ultimul  vapor

Să scap de vechii temniceri,

Sunt emisarul călător.

Iluzii seci în lumi de basm,

În ghețuri și încinse iaduri

Ardeam în fiecare spasm,

Păduri treceam, ape în vaduri.

Când se-nclinau  urșii a rugă 

Lupii bătrâni mă salutau.

Iar cerbii se opreau din fugă,

Cu ochi închiși mă-adulmecau.

Era un…

Mă limpezesc din ape tulburi

Și, în colind cu trubadurii,

Îmi caut roua de pe muguri

Fără sa știu legea măsurii.

Alene mă cufund în nouri

Și-n curcubeiele trezite

Din ale bolților hublouri

Și albe-altare primenite.

Doar gândurile încă pleacă

Atrase-n zbor spre absolut,

Cu albatroșii să se-ntreacă

În cercul vietii, întrerupt.

Le cer, cu țipăt să-mi aducă

Un…

- Să ștergem uitarea dintre noi - ,

mi-ai spus de la fereastra trenului

ce se punea în mișcare.

Gândul îmi zbura peste tine,

se împletea cu

scrâșnetul roților de fier,

în timp ce chipul ți

se deforma cu fiecare secundă,

devenind o pasăre

necunoscută și imobilă.

Ploaia 

îmi spăla deja sufletul,

eliberând cu puterea tornadei,

ultimele resturi de amintiri.

O pace inutilă și…

Și într-un târziu,

când va veni momentul,

Inima Cosmică

se va auzi puternic

în imensitatea spațiului,

peste lumile văzute și nevăzute

și își va contopi câmpul

cu întreaga energie divină,

caldă și iubitoare

ca un cuib matern.

Încet, va acoperi

cu infinită tandrețe

fiecare colț al Universului

pe care îl apără și îl hrănește

din totdeauna.

Iar această întâlnire

și…

Diminețile mele nu sunt albastre.

Sunt roșii, inundate

de sângele tânăr al Lunii pline,

Măiastra ce pleacă agale spre somn.

Eu?

Eu fug să-mi găsesc liniștea

într-o oază a deșertului,

într-o cascadă puternică,

să-mi spele urmele de iubit,

Și în pădure,

să îmi foșnească stejarii

vorbele nerepetate,

neregăsite și neînțelese.

Mă duc să culeg uitarea pământului,

tăcerea statornică a…

Pierdute în iarbă cad lacrimi de înger,

Deschise corole ce nu vor să moară,

Plecate din târgul beției de vară

Cu răni încă vii pe lujeri de sânger.

Vântul pribeag iscă focul din mine,

Jerbe de flăcări se-anină de praguri,

Sângele aspru îmi curge în cheaguri

Să-mi spele otrava  lăsată de tine.

Plânsul îmi șterge-ntrebările toate,

Mă-ndeamnă să plec din ținutul arid,

Să uit de umbrele, ascunse…

Senin te găsesc, cu fruntea spre cer,

Cu ochi liniștiți în somnul curat,

Uitându-mă-n jur văd toate cum pier 

Și cerul se scurge-n pământul uscat.

Fac valuri în mine furtuni de regrete,

Pasu-i sculptat de o umbră de vânt,

Destinul crud ar vrea să-mi repete

Lecții amare în miez de cuvânt.

Nu-mi cere milă, nu am ce să-ți dau,

Roata se-nvârte în sens de păcat,

Spălându-mi trecuturi ce nu mai…

Număr copaci rânduiți în inele,

Număr inele născute-n copaci.

Blând mă acoperă ploaia de stele,

Când îi întorc un zâmbet stângaci.

Sub constelații în bolți suprapuse,

Ochii îmi plâng în timp ce măsor,

Secunde tăcute și vorbe nespuse

Pe răni încă vii, pe răni care dor.

Să mântui păcatul, încă trăiește,

Și-mi șterge intrarea în paradis,

Lumina difuză obrazu-mi pălește

Tristețea inundă poemul…

Înainte de a fi coborât în trup,

am fost înger.

În veacul meu de singurătate 

alunecam nehotărât

printre culmi abisale,

 să-mi găsesc identitatea.

Robia cunoașterii mă mâna,

simțeam  umbrele penetrându-mi

tiparul care, încet, devenea om.

Și în adâncul conștiinței,

strângeam plânsetele neplânse încă,

dureri viitoare,  

spaime coborâte din neant.

Încărcam îndoieli și

vinovății…

Albastrul care șade-n călimară,

Penița încercată greu de timp,

Se zbat să țeasă foii-o piesă rară

Cerându-i muzei tale anotimp.

Lacrimi amare, o dorință oarbă,

Se-arata-n diamant neșlefuit 

Somnul adânc și nechemat să soarbă

Vise din scrinul tău neprețuit.

Nu ai habar de Luna ce inundă 

Stele de jar aprinse-n jurul ei,

Cu inima bolnavă și flămândă,

Otravă din pahar ai vrea să…

Așteaptă inima să-mi bată,

Așteaptă-mă la colț de cer,

E vrerea ei să mai străbată

Drumul ursitei, efemer.

Uscați sunt ochii fără lacrimi, 

Gheața topită curge lent,

Din icebergul cuprins de patimi,

Subțire ca un pergament.

Mai lasă-mi  albul tău pe buze, 

Despică-mi umbra și-o să iert

Că m-am născut pe pat de frunze

C-un suflet gol, ca un deșert.

Rămâi cu mine la…

E seara mea, când bate orologiul

Și vânturile-ar vrea să se oprească,

când glezna crudă și-a găsit refugiul

lăsându-și umbra să se odihnească,

În seara mea se-ntorc pe rând acasă,

desperecheate, roiuri mari de stele.

Niciunuia din voi nu vă mai pasă…

Străzile, faruri din viitor,

își potolesc fuga doar

când talpa le mângâie

ușor asfaltul.

Nu vei putea, tu, femeie,

să-ți cureți șiragurile de spaime,

dacă nu colinzi străzi imaginare,

desființate de trecut și uitate

 în firidele celulelor tale.

Sunt liniile de apel către

înlăuntrul tău, se înșiră în labirint,

 nu le mai poți străbate, 

nici cu firul Ariadnei,

încâlcit de fricile…

Văd zorii  cum se rânduiesc

 în ritmul inimii,

nu se mai aud nici măcar

țipetele albatroșilor.

Cerul pare sfâșiat de

copilul nopții, o umbră de nor

Gândurile-mi aleargă

dezbrăcate de învelișul de gheață,

răsfățându-se sub o suliță,

palidă încă, de lumină.

Cuvintele sunt repezi,

moartea unuia este urmată de

un șir de spiriduși vii.

Le dau mereu  o misiune,

culeg vânt și îl…