Se așază zorii, ce vor vrea s-aducă,

teama mea de Sine sau de viitor ?

Privesc cu tristețe la steaua caducă

și-ți cer ție, Doamne, să-i fiu curator.

Da, sunt curatorul faptelor de mâine,

cu șapca pe-o parte și zâmbet destins

singur manevrez  cuptorul de pâine,

știind că nicicând nu pot fi  învins.

Zorii iar mă ceartă că nu sunt om matur

și nu vad în juru-mi, tot se prăbușește, 

cu gândul…

Renașterea este o pagină grea de viață.

Este vârful pe care  să-l accezi

în momentele de restriște,

atunci când auzi toaca celestă 

a veșniciei liniștitoare,

cu semnificații ce ți se deschid în față,

uriașă geodă de ametist.

Dar nu, tu nu vrei încă, veșnicia,

tu vrei tumultul, zgomotul ideilor,

planuri de întins pe colile viitorului,

tu vrei impresii virgine,

munți de alabastru de urcat,

de care, doar…

Am coborât în centrul Pământului

să-mi caut steaua, steaua care m-a părăsit.

Mă transform într-un ghem de relații

neîncepute, nedigerate, neterminate

Poate pentru că viteza cu care respir întrece

furia vântului de Miază-zi și chiar

 a avatarului din Calidochia,

calare pe un inorog înaripat.

Te uiți la mine ?

Privește adânc, vei scoate toate poveștile antice

din vremuri demult uitate și

 mă  vei…

Momentele când Timpul tău se oprește,

nu te lasă nici să respiri, nu te bagă 

în seamă, chiar îți interzice să gândești,

ei bine, momentele acelea au devenit

tot mai frecvente pentru mine.

Mă împing într-o acoladă a vieții

și mă obligă să-mi fac epilogul,

să-l compun, să-l scriu și să-l postez

în marea mea arhivă de amintiri.

Dar nu ai câștigat războiul, Timp hulpav,

de-abia ți-am cedat o biată bătălie.

Mă…

Acolo unde se separă munții de coama zorilor și unde, din vid 

se naște curcubeul, doar acolo, printr-o fereastră de vitralii,

îmi regăsesc puterea de a mă opune îndoielilor,

de a iubi și a căuta.

Cu talpa goală mă rostogolesc în seninul ierbii crude

și în liniștea mlădițelor ce se înalță.

Și câtă iubire îți trebuie să lași așezate emoțiile tale

în rând cu emoțiile greierilor cântători ?

Să mergi valsând pe covorul arămiu, de…

Pentru că marea mea s-a transformat 

într-un fluviu ce aleargă tumultuos 

în jurul planetei,

pentru că albatroșii mei încă mai țipă

în valurile uriașe,

și mai ales, pentru că

briza acea ușoară și blândă a luciului marin

s-a transformat și ea în vârtejuri

și bulboane periculoase,

ei bine, pentru toate acestea,

sufletul meu atât de prins 

capcana durerii și a trecutului,

a hotărât să rămână în starea…

E ziua-n care am căzut din cuib,

m-agăț cu tot ce am, de ramuri,

cu mâlul aspru, fecundat, mă-mbuib,

deși uitat-am tot, pierdute neamuri.

Fac piruete, dans nebun încep,

de-abia îngân o reverență tuturor,

dar în auz un tremur vag percep,

să strig, să plâng, să capăt ajutor.

Și trec prin veacuri precum o naiadă,

cu vântu-n păr și-n suflet un cuțit

aș zice că mă duc la promenadă,

de n-ar fi…

Pe margini de veac țes vise răzlețe,

Și-n ceața întinsă sub norii apoși,

Pierdute se zbat cuvinte-ndrăznețe

Să-și afle urma printre strămoși

Lumea e-n flăcări, răsuflă greoi,

Se luptă demonic, vibrează năuc,

În larma din jur rămânem toți goi,

Și nu știm măcar unde ne duc.

Prin valuri de virgule și întrebări,

Când, iată, nici gândul nu mai vorbește

Caut o umbră a unei schimbări,

Dar…

Repetăm idei, repetăm și gesturi,

Repetăm persoane, repetăm istorii,

Amintim drame, ne-amintim lesturi,

Dar uităm iubiri și uităm victorii.

Lumea asta-i încă, tare viforoasă,

Nu te poți decide încotro te-ndrepți

La scenă deschisă, amplu zgomotoasă

Sau după cortină, sprijinind pereți.

Oriunde ne ducem, avem umbra noastră,

Dar refacem drumul de la nord la sud,

Ne oprim în grabă, voia…

Cercul este diamantul  existenței 

care măsoară inexistența,

este linia de fond dar

și încheierea de ciclu.

Cercul este granița durerilor

care încep și trec,

este inima de heruvim și măiastra 

centură de arhanghel,

cercul este incompletul miez al

iubirii răscolitoare cu început

și sfârșit în același punct,

e vis și freamăt,

e bucuria începutului

și liniștea sfârșitului.

Cercul sunt eu,…

Simt cum secundele pier neîmplinite,

într-un iureș sălbatic, tumultuos.

Se iau de mână și încep dansul auric,

topind lacrima zilei, mistuind nisipul

clepsidrelor întoarse, oare de câte ori ?

Țipă în mine sângele crud, își urmează

trăirea, și împacă mugurii din

cutia Pandorei, ce stau să se deschidă.

Când ajungi, fantomă albastră, la poarta mea,

să nu intri, să-ți lași doar umbra 

să se așeze sub coroana uriașă a…

În viața-n care stai cu teamă

Și-aștepți, hibrid, un viitor,

Poți, oare, să te bagi în seamă,

Crezând că ești nemuritor ?

Poți să-nțelegi hieroglife,

Născute-n creierul golit,

Știind că sunt doar apocrife

Deși e tot ce ți-ai dorit ?

În vremea spadei și a crucii…

În noaptea marilor emoții,

Din geana ochiului închis,

Noi ne mișcăm precum roboții

De parcă-n suflet ne-au ucis.

N-avem toiag și nici gândirea

Că umerii ni s-au plecat,

Și în pământ ne e privirea,

Obrazul, tot, s-a-ntunecat.

Pierduți în lumea asta largă, 

Fără cârmaci și osteniți,

Credem că timpul o să șteargă,

Și-o să rămână cei meniți.

Dar El ne iartă pentru…

Mi-e iarnă-n suflet și a nins,

Pustii, copacii se prăvale,

Întreg tabloul parcă-i prins

În tușe vechi, medievale.

Iar candela, sclipește doar,

Mai luminează o frântură,

Eu nu mai am măcar habar,

Cobor încet dintr-o trăsură,

Cu cai mascați, erau vreo trei

Purtând albe harnașamente,

Și-un vizitiu pe lângă ei,…

Era o vreme când sângele meu avea toate celulele pline de iubire.

Grația îmi stăpânea corpul, ochii se minunau

de orice întâlneau în cale, ființa mea toată trăia

după legea sentimentelor și empatiei.

Dincolo de alb, e negru . . .

Dincolo de răsărit, e apus . . . 

Dincolo de zâmbet, e lacrimă  . . .

dincolo de mine, erai tu . . .

cu forța și…

Detașarea e o luptă

ce se-ntinde pe decenii

E o linie abruptă,

și împarte schizofrenii,

Am fost în deșertul minții,

căutându-mi un toiag,

și-am plecat să-mi caut sfinții

ca să nu mai fiu pribeag.

Să-mi salvez în conștiință

reguli reci și clasice,

când pătrund în neființă

să cred că sunt mitice.

Dar n-am găsit detașare,

nici văzduhul mai curat,

Și, atunci…

Ploaie străvezie, ploaie de amurg,

Nu-mi distruge mie fructele în pârg,

Nu te las, copacii să mi--i dezgolești

Fără flori, și-n umbră să îi umilești.

Rece, ploaie, rece, și cu stropii lungi

Uită-mă-n câmpie, visele s-alungi

Să îmi speli păcate și să le albești,

Și cu miez de suflet să mă învelești.

Spumele să vină, tălpile când dor,

Să îmi dăltuiască pasul mai ușor,

Vântul să adie și să mă…

Am apărut pe-o frunză-nmugurită,

De sus, se legănau în ploaie, stele,

Pe-un colț de cer, Luna abia ivită

Își aranja culcușul printre ele.

Aveam aripi de-argint pe umeri goi,

Cu o tiară și bagheta mea vrăjită,

Știam că vin din neam ales, de soi,

Și doar unui bărbat eram sortită

. . . 

Ecouri mă frământă și acum,

Respir anevoios cu tine-n gând,

Cer Domnului din mine să amân

Moartea…

Numele unei boli grele, de neiertat,

boală contagioasă, 

plină de teamă, pasiune și renaștere. 

Seducția e bobul de muștar 

pe care îl porți în albastrul ochiului,

drept armă, de când te naști.

O folosești când la celălalt capăt

începe chemarea șarpelui Evei,

care te împinge în borangicul patimei.

Îngerii tăi sunt plecați în vacanță,

sau se prefac neștiutori, nu…

În vremea dintâi voi face pasul cel mare

peste rănile încă deschise.

Străbat ușor prăpastia deznădejdii

planând în aripi de libelulă transparentă

peste zădărnicii și neputințe.

M-agăț de cozile curcubeielor

murmurând cântece de leagăn

și incantații către soare.

O neașteptată bucurie mă așteaptă

dincolo de gratiile sub care m-a îngropat frica.

De adevăr, de realitate, de mine.

Mă întorc la prima viață…