În noaptea marilor emoții,

Din geana ochiului închis,

Noi ne mișcăm precum roboții

De parcă-n suflet ne-au ucis.

N-avem toiag și nici gândirea

Că umerii ni s-au plecat,

Și în pământ ne e privirea,

Obrazul, tot, s-a-ntunecat.

Pierduți în lumea asta largă, 

Fără cârmaci și osteniți,

Credem că timpul o să șteargă,

Și-o să rămână cei meniți.

Dar El ne iartă pentru tot,

Pentru minciună și sfidare,

Și pe tiran și pe netot,

Căci nu există condamnare

Suntem în fața Lui egali,

Ne ducem crucea fiecare,

Am vrea statut de verticali,

Efortul, însă, e prea mare.

Doar dacă ne iertăm și noi,

Și-n suflete plantăm iubire,

Vom fi mereu niște eroi

Ce vor renaște prin unire

Vizualizări: 136

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Monica Pester pe Mai 3, 2025 la 12:57pm

Da, Grig, Da. Chris, Da Gabi, fiind toți în aceeași vibrație de desfășurare apreciativă asupra poeziei mele, n-am a vă zice, decât un uriaș Mulțumesc tuturor trei și fiecăruia în parte !!  

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Mai 1, 2025 la 2:18am

Minunat poem, Monica! Felicitări! 

Comentariu publicat de Chris pe Aprilie 30, 2025 la 7:54am

frumos, rezonez cu ultima strofa!

Comentariu publicat de Grig Salvan pe Aprilie 27, 2025 la 10:42pm

Un poem simplu și curat, ca și ziua învierii. Versuri încărcate de îndemnuri benefice și de puritate a sentimentelor.

Comentariu publicat de Monica Pester pe Aprilie 24, 2025 la 9:00pm

 Lisia, dle Stănescu, dle Katin, mă onorați cu aprecierile dumneavoastră. 

Vă mulțumesc din suflet !

Comentariu publicat de Monica Pester pe Aprilie 24, 2025 la 8:57pm

Adevărat a înviat, draga mea, Ada.

Timpul meu este extrem de limitat, am 1800 pacienți în grijă, și în plus, mă deplasez în scaun cu rotile și la cabinet și acasă, din cauza unei operații greșite la genunchi pentru care fac de patru luni recuperare. Mă obligi să fac aceste destăinuiri pentru că admonestările tale devin dureroase. Poate era mai bine să comunicăm în particular. Respectul și prietenia mea pentru toți cei de aici este la cote înalte, ți-e greu să înțelegi asta, știu. Nu aș jigni niciodată pe nimeni , mai mult, sunt acestui cenaclu profund recunoscătoare! 

Îți mulțumesc frumos pentru comentariu !

aDa  : Nu aveam nevoie de amănunte, sănătate din partea mea! Dar ai avut activitate, ai comentat și altora (foarte frumos!) Doar aici nu! Am recidivat și nu m-am putut abține, multă sănătate din nou...aDa

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Aprilie 24, 2025 la 7:56pm

Hristos a Înviat!

Oare nu vezi câtă lume te-a aplaudat?

Rămân uimită ca și altădat'  🤭

Comentariu publicat de Mihai Katin pe Aprilie 22, 2025 la 5:16pm

Dar El ne iartă pentru tot,

Pentru minciună și sfidare,

Și pe tiran și pe netot,

Căci nu există condamnare   admirabil  catren  ca  expresie  a unei  speranțe  necesare

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Aprilie 22, 2025 la 1:14am

O poezie cu un mesaj luminos pentru această sărbătoare. Doar iubirea și iertarea ne mai pot salva. Un Paște cu sănătate, bucurie și liniște sufletească, alături de cei dragi, Monica! ❤🙏

Comentariu publicat de Stanescu Valentin pe Aprilie 21, 2025 la 11:34pm

Doamnă Monica, frumos îndemn: „Doar dacă ne iertăm și noi,/ Și-n suflete plantăm iubire, / Vom fi mereu niște eroi / Ce vor renaște prin unire”. Acesta aduce într-un fel cu îndemnul meu:

De-am fi uniţi

 

Adevărul stă-n Lumina ce poţi s-o vezi când îl rosteşti,

iar când rosteşti un adevăr te conectezi instantaneu

cu Sursa care a creat tot ce e-n lumea în care eşti.

Gândul tău e energie, cel bun mereu e-n apogeu...

 

Te-ndemn cu ruga în cuvânt, când încă nu e prea târziu,

din gânduri cerne adevăr şi lasă răul să dispară

iar prin vorbire să aduci mesajul tău curat şi viu,

prin energia ce-o emani dăruieşti în jur comoară.

 

Ascultă ce îţi spun şi-apoi la rândul tău să faci la fel,

chiar de e greu vom câştiga prin Credinţă şi răbdare,

vom avea în Suflet tihnă, nu vom dori ceva altfel.

 

Ni-i ziua-ntreagă un tumult, când banul ni-i stăpân deplin...

Suspină Sufletul în noi dorind o înseninare,

de-am fi cu toţi uniţi în gând, am trece peste-al vieţii chin!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Dulmin Aurel a contribuit cu răspunsuri la discuţia ferma groazei 1 a utilizatorului Dulmin Aurel
"Tot ce se poate. Am postat și pe Facebook.  Ideea este că vreau să abordez o altă continuare,…"
cu 57 minute în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia ferma groazei 1 a utilizatorului Dulmin Aurel
"titlul este ferma groazei 1 - stiu ca am mai citit un text asemanator. fragmentul impacteaza prin…"
cu 1 oră în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia ferma groazei 1 a lui Dulmin Aurel
cu 1 oră în urmă
Chris a lăsat un comentariu pentru ovidiu
cu 1 oră în urmă
ovidiu este acum membru al ÎNSEMNE CULTURALE
cu 1 oră în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am învăţat o pasăre a utilizatorului Mihai Katin
"frumos, mai ales finalul!"
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Am învăţat o pasăre a lui Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Păcatul lăcomiei pântecelui a utilizatorului Ghiţă
"un tablou care are culoare intr-o lume cenusie. mi-a placut ultima strofa in mod deosebit si mai…"
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Păcatul lăcomiei pântecelui a lui Ghiţă
cu 1 oră în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: aprilie-i dus a utilizatorului Stanescu Valentin
"Grig, gânduri asemănătoare mă încearcă la finele lui aprilie în fiecare an.…"
cu 17 ore în urmă
Grig Salvan a postat un videoclip

Trecând pe Pământ - Passing on Earth - by Grig Salvan

Instrumental romantic music created by Grig SalvanTRECÂND PE PĂMÂNTtrecând pe-aici, ca umbra unei clipe,cu pași în praf și vise-n buzunar,am strâns în mine t...
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog La semănat a lui Alina Ilie
cu 19 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La semănat a utilizatorului Alina Ilie
"Expresii paradoxale, incitante și provocatoare. Limbaj bogat, împănat cu expresii care uneori…"
cu 19 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Aceiași a utilizatorului Costel Zăgan
"Remarcabile ziceri poetice: „cerul se aprinde de la ochii tăi” sau „dacă…"
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Valenta: aprilie-i dus a lui Stanescu Valentin
cu 19 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: aprilie-i dus a utilizatorului Stanescu Valentin
"Cândva semnam și eu aici pe site un text cu titlul „S-a dus aprilie”. Și mie…"
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Viața (cu streașina căzută) a lui Maria Mitea
cu 19 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Viața (cu streașina căzută) a utilizatorului Maria Mitea
"Versul de aur: „o sămânță singuratică încearcă să străpungă semnele…"
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Prima Noapte de Dragoste a lui Dacu
cu 19 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prima Noapte de Dragoste a utilizatorului Dacu
"Un text ce respiră puritate și inocență ca la începuturile oricărei înfloriri, un…"
cu 19 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor