Evadare din mine

[Monica Pester]

Era o vreme când sângele meu avea toate celulele pline de iubire.

Grația îmi stăpânea corpul, ochii se minunau

de orice întâlneau în cale, ființa mea toată trăia

după legea sentimentelor și empatiei.

Dincolo de alb, e negru . . .

Dincolo de răsărit, e apus . . . 

Dincolo de zâmbet, e lacrimă  . . .

dincolo de mine, erai tu . . .

cu forța și disciplina rânduielilor comune

Serile noastre erau amprenta rigurozității vieții mele,

paharul de vin plin pe jumătate,

lumânările aprinse întotdeauna, doar trei,

miasma încăperii, mosc sau lavandă, oh, câtă libertate,

iar baia umplută cu spumă, numai doar de un deget.

Iubirea venea ultima, greoi, cu pași mici și târșâiți,

 să crezi că vine numai să facă prezența.

Celulele mi se împărțeau atunci în ritmuri diferite,

de la mormoloc la cometă, în timp ce gândul

zbura kilometri, pe aripile visului netrăit.

Singurul meu prieten, fluturele acela mare și

și multiplu colorat era întotdeauna pe umărul stâng,

încercând , parcă să-mi vorbească. 

Când l-am înțeles în sfârșit, era o seară albastră,

cu Lună plină în prag, și glasuri mici de clopoței

ce strigau, 

Mama,  trezește-te, a venit Timpul tău . . . 

                                          

[Vasilisia Lazăr]

Da, poezia e frumoasă și plină de sensuri, dar aș vrea să renunți la tenta aceasta povestită, la multe dintre cuvintele de legătură. Aș vrea să-i dai aspect de poezie și nu de proză. Dacă o așezi altfel, vei vedea că am dreptate. Toarnă și puțin mister, e vers liber, poți.

[Chris]

mi-a placut atmosfera din aceasta evadare, frumos!

[Monica Pester]

D-le Stănescu, de mult timp observ și mă impresionează stilul acesta prolific cu care  ne onorați în permanență. Fie ca și emanațiè lirică proprie , fie în comentarii. Mi-aș permite să spun că nù dvoastră trăiți poezia ci tocmai poezia vâ trăiește pe dvoastră. Iar acesta este un lucru foarte rar.

Nu pot deci, decât să mă bucur și să vă mulțumesc pentru interpretare și aprecieri 

Çù  stimă,

[Stanescu Valentin]

Doamnă Monica, încă o surpriză de colecţie s-a revărsat pe pagina dumneavoastră. Câte frământări între ce a fost şi ce putea să fie! Frumos condus acest drum al întoarcerilor nesperate către ideal.

Mama îmi spunea, când încercam să uit de căderea în genunchi: fii atent să nu pui sare peste rana care doare! Aşa mă trezea la realitate şi reluam joaca acceptând că şi greşeala ajută la ceva!

[Monica Pester]

Vă mulțumesc mult, d-le Cicu, sunteți extrem de generos în aprecierile asupra scrierilor mele. Da, traiesc într-o lume a viselor, într-o permanentă poveste, căreia încerc să-i dau în fiecare zi, alt sens și alt sfârșit. Asta, ca s-o pot lua mereu de la începutul începutului, ca pe o nouă și așteptată prăjitură din copilărie

Mulțumesc încă odată, maestre !