La Bran s-a-ntâmplat într-o noapte

când luna de stânci s-a lovit,

să iasă din ziduri şi spaimă şi şoapte

dând veste că moartea cu Vlad a sosit.

Domniţe-mbrăcate în rochii de foc

şi largi decolteuri pe sânii crescuţi,

privesc cum se mişcă al umbrelor joc,

cum trec cavalerii prin ziduri tăcuţi.

Se cântă tangou şi vals fără viaţă

pe tronul de sânge doar Ţepeş e domn,

se leagănă frica pe-un capăt de aţă

şi-ntregul castel…

Nu s-a schimbat nimic din ce a fost să fie

puţine anotimpuri s-au rătăcit prin vreme,

îndrăgostiţi tomnatici citesc filosofie

şi-aruncă între umbre tăcerea din blesteme.

E doar metamorfoza destinelor sub soare,

la margini de prăpăstii stau stânci fără poteci

pe care curcubeie vor zilnic să coboare

când ploile sunt repezi şi fulgerele-s reci.

Întreabă-mă de vrei cum să-mi aduc aminte

de tinereţea lunii păstrată-n crengi…

Am iubit cândva chip de zână

lăcrimam pe ascuns uneori,

îmi creşteau copacii-ntr-o mână

şi în alta miresme de flori.

Fericit mă simţeam câteodată

inocent şi sălbatic blestem,

dimineaţa-mi era vinovată

dacă eu doream să te chem.

Degeaba-i spuneam să nu plouă

copacii în palmă se frâng,

depărtarea se-mparte în două

şi pleoapele-aievea se strâng.

Fulgera printre gesturi întruna,

se zăreau lângă tâmplă…

Tu să nu pleci când toate-ţi spun rămâi

sunt încăperi închise prin care n-ai trecut,

pe podiumul iubirii ocupi doar locu-ntâi

şi trupu-ţi vrea să fie de mine cunoscut.

Noi doi am inventat atingerea de mână

şi gesturile tandre făcute-n seri târzii,

noi am cerut tristeţii de pleacă să ne spună

s-o ducem într-o gară cu sălile pustii.

Iubeşte înserarea cum stele vor s-o facă,

ascultă printre gânduri tăcerile de ieri

şi lasă raza lunii…

Nu-mi lăsa de-o parte anii care te-au primit în ei

când strângeai singurătatea lângă pieptul tău rănit

şi ţi-au pus cununi pe frunte  întrebându-te ce vrei

de la viaţă şi-al meu suflet unde-atunci ai poposit.



Lasă-ţi gândul lângă tâmplă nins de iernile ce vin

viscolind iubiri şi vise prin pădurea desfrunzită,

şi-aminteşte-ţi că prin anii ce-au rămas fără destin

ai…

Deasupra gândurilor mele e-un cer întunecat

şi nu găsesc cărare spre vechile-amintiri,

e totul ca-ntr-o toamnă din care am plecat

să te-ntâlnesc la poarta aceleeaşi iubiri.



Să-mi ningă pe la tâmplă, să plouă cu durere

când două anotimpuri împart aceleaşi nopţi,

să-mi lunece prin gesturi sălbatică plăcere,

să plângă depărtarea zdrobind închise…

Degeaba plâng, degeaba încă plouă

pe geana mea cad fulgere târzii,

se odihnesc în palmele-amândouă

dorinţe vechi care sperau să vii.

Eşti mai frumoasă-n gândurile mele

bate-n perdele vântul prea grăbit,

pervazu-i plin cu picături rebele

şi umbra lor tristeţea mi-a trezit.

Poate priveşti fereastra ca şi mine

fără să ştii că dincolo de vis,

îmi este dor de ploi ascunse-n tine

şi curcubeu-albastru…

De-ți pun sufletul în palmă 

într-o noapte fără stele 

ochii-ar refuza să doarmă 

căutându-l printre ele. 



L-ar ține-n argint de lacrimi 

şi l-ar rătăci sub pleoape, 

printre zecile de patimi 

ce mereu i-au fost aproape. 



Și prin dimineți senine 

îl vor pune-n stropi de rouă 

ascunzându-mi-l de…

Dacă eram grădină-ntr-un deşert

m-ai fi udat cu lacrimi să rodesc,

şi-ai fi rămas o noapte să te iert

că nu am rădăcini să te-nfloresc.

Dar sunt un om cu sufletul grădină

adus din alt pământ necunoscut,

să-ţi fie stea în nopţi fără lumină

când gându-ţi este trist şi abătut.

Să-ţi fiu copac cu umbra răvăşită

sau orice anotimp care-l preferi,

o clipă-n veşnicie nesosită,

pierdută-n vraja viselor de ieri.

Dorinţa…

Te vreau cu toate nopţile în care

ne sărutam sub stele neperechi

şi ne feream de umbre-nşelătoare

printre statui cu soclurile vechi.

Te strig în timpul meu fără măsură

uitat de viaţă undeva-n trecut,

de parcă-a fost o simplă aventură

sau un miracol că ne-am cunoscut.

Am pus priviri pe trepte neurcate

de teamă c-ai să treci şi nu vei şti

că nopţile-s străine-ntr-o cetate,

unde prin alte vieţi vom…

Iubito, pășește pe flori necrescute 

păstrând la picioare miresme de brazi 

şi-n limpezi izvoare de mulți neștiute 

să stingem tăciunii tristeții de azi. 



Dă-mi mâna, iubito, și vino cu mine 

se-ntâmplă în gând să iei altă cale, 

pe muntele vieții prăpăstii străine 

pândesc fericirea și-n hău o prăvale. 



Privește cum crește al…

Ţi-am atins surâsul cu o floare

şi pleoapele uşor le-am sărutat,

neliniştită umbră ce tresare

pe piedestalul zilei ce-a plecat.

Perna-mbrăca al viselor contur

simţeam cum esti atât de fericită,

şi dincolo de tot ce-i bun şi pur

privirea ta mai poate fi-ntâlnită.

Bătea-n fereastră vântul ca o rugă

de-a te răpi într-una dintre vieţi,

dorind eternităţii să te smulgă

când ne vom rătăci prin…

Cine sunteţi voi în ţara unde nimeni nu zâmbeşte,

unde viscolul trimite sufletele-n viitor

şi-n troiene fără lacrimi visul nopţii rugineşte

îngheţând de-atâta spaimă lângă sfinţii care mor?

Cum jucaţi la nunta clipei într-o ţară-ndoliată

unde pâinea nu hrăneşte foamea tristelor priviri,

şi de ce nu vine iarna prin trecutul care-l poartă

fără să rănească timpul strecurat în amintiri?

Ce se-ntamplă cu oceanul…

De ce ne-am dăruit pentru o clipă,

cum am putut să mă sădesc în tine

de ce mă-nalţ cu-o singură aripă

şi lacrima doar mie-mi aparţine?

Suntem păduri cu iarba înverzită,

suntem copaci cu ramurile-n vânt

ştim amândoi când clipa e grăbită

spre-al timpului sălbatic jurământ.

Ne-am rătăcit prin razele de lună

topind pe buze-al sufletului foc,

de ce-am ţinut amurgurile-n mână

ştiind că totul poate fi un…