Dacă eram grădină-ntr-un deşert
m-ai fi udat cu lacrimi să rodesc,
şi-ai fi rămas o noapte să te iert
că nu am rădăcini să te-nfloresc.
Dar sunt un om cu sufletul grădină
adus din alt pământ necunoscut,
să-ţi fie stea în nopţi fără lumină
când gându-ţi este trist şi abătut.
Să-ţi fiu copac cu umbra răvăşită
sau orice anotimp care-l preferi,
o clipă-n veşnicie nesosită,
pierdută-n vraja viselor de ieri.
Dorinţa mea e-amurg fără cărare,
e plânsul multor sălcii de la mal
când înfloresc tăceri în fiecare
ca-mbrăţişarea ţărmului de val.
Adaugă un comentariu
MiRexona iti multumesc mult pentru popas si lectura!
Cu drag!
Am privit amurgul acestei poezii și am găsit nuanțe superbe, demne de ochiul unui pictor.
Gina, ma bucur din tot sufletul pentru vizita si comentariu!
Cu mare drag si pretuire!
să tot asculți amurgul acesta:))
admirație!
Multumesc Luminita pentru trecere!
Cu drag!
frumos! cu respect
Multumesc Sofy de trecere si comentariu!
Cu drag!
Glasul simţurilor revărsat la amurg. Euforia dorinţelor şi a iubirii curg în versuri plăcute.
Am citit cu încântare!
Sofy
Multumesc Mihaela pentru popas si apreciere!
Cu drag!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE