Mă prinde-un gând, a câta oară,

Îl spulber, dar îl reînjgheb,

Scrâșnesc din dinți și mă întreb:

E poezia necesară?

*  *  *

Am spus prin ea ce nu-i cuvânt

Și despre toate ce în mine,

N-au loc în minte și-n vorbire,

Doar în fiori și-n simțământ.

V-am recitat poeme care,

Prin sine nu au mare sens,

Ci sentiment închis în vers - 

Ca sufletu-ntr-un boț de carne.

*  * …

Ce profunzimi plictisitoare –

Ce adâncimi absurd-obscure!

Afirmă lucruri tot mai nule –

Poesis – muza care moare.

*  *  *

Idei cuprinse în silabe,

În forme fără înțelesuri,

Și infinitele lor sensuri,

Înfipte-n minți devin podoabe:

Vă spun despre ce nu-i cuvânt

Și despre toate ce în mine,

N-au loc în minte și-n vorbire –

Doar în suspinele din vânt...

*  * …

Și ne-au lovit deodată... iubiri nemeritate...

Un infinit de veacuri în inimi să răsune,

De n-am fi fost noi oameni, le-am fi păstrat curate,

Dar ne-am ales cu alte... iubiri inoportune.

Și m-a lovit deodată... și a ieșit din ceață –

Și-a apărut din mituri, plutind peste pământ –

Un Dumnezeu fățarnic mi-a revenit în față.

Și-am plâns atunci cu lacrimi sălbatice de vânt.

*  *  *

...dorință revelată de-un…

Întuneric udat de război –

Ațipire în prag de atac...

Se zbat fantome-ntre noi

Și dezgustate, muzele tac.

S-a-nvinețit de-atâta speranță

Lumina udată de pace.

În amurg fumegă steaguri

Și sicrie, fără capace...

S-au deschis de-atâta rumoare

Toți ochii și mințile toate.

Și urlă pacea prin case,

Dar muzele tac, dezgustate...

*  *  *

E-ntuneric udat de război…

Bolnav e adevărul, râios, și-al celor drepți.

Și-i veștedă lumina, a Soarelui și-a Lunii.

Pe cap mi-am pus corola, cea de minuni, a lumii,

Ca s-o strivesc, lovind-o, cu greață de pereți.

*  *  *

Tot ce-i frumos – dezgustă – prin lipsă de obiect,

Și orice formă  fină și dulce-nțepătură.

Sunt toate umbre goale sub o idee pură...

Și jalnice fantome al unui gând perfect...

E-adevărat, prin sine, ce știu…

Rătăcind într-o iarnă cu-ntinderi pustii,

Mă cauți în umbre și-n albe eresuri.

Pe tine te caut în veșnice versuri...

Și scrie, iubito! Iubito să-mi scrii!

Cândva te-am găsit într-un pumn de tăciune;

Acuma te caut în flăcări nestinse.

Cândva m-ai zărit între lumi neatinse;

Și-acum tu mă cauți într-o grea albiciune...

*   *  *

Cad umbre în iarnă, iubiri de zăpadă.

Și-mi îngheață portretu-n…

Se-ncleie sura veșnicie

De-albastrul venelor umflate.

În colțul buzelor crăpate

Se-usucă setea de beție...

Zac jos cu-aspect mucegăit

Nu foi, ci coji de portocală.

Salonul solitar răscoală

Un damf de creier împuțit...

În liniște tăciunea zboară,

Roind din surul infinit.

Orașul doarme amorțit –

Tablou de iarnă nucleră.

Seara-mi miroase-a muze, țigări și ciocolată.

Prin ger, cu gura arsă, pășesc pe strada goală;

Ajuns în casă, tremur, plutește lumea toată.

Pe jos stau visuri sparte și coji de portocală.

În cioburi ascuțite pășesc cu nepăsare.

Și talpa-mi sângerează-n șiruri disperate –

Pe-amprente ruginii, trec șiruri crugătoare.

Seara-mi miroase-a fier și a icoane sparte.

*  *  *

Un șir de răni trecute, s-au prins…

Am vrea prea mult din viața lumii

Ca să refacem viața noastră...

Ne-au dat prea mult din ei străbunii –

Un chip deștept și-o lege proastă.

Din împrumut o să întoarcem –

Din nemurire câte-o moarte.

Ca viața noastră s-o refacem –

Vom mistui din altă parte...

*  *  *

Am cere nepermis de multe –

De la hazard, sau univers,

Dar ale noastre voci uscate

N-au pentru asta…

Exist

Într-un vis de străină,

Pe-un nor de rugină...

Cramponat

Într-o dorință de viață

Cu aromă de greață...

Însingurat

Între ideile fine

Și minciuna de sine...

În zi – e-o caldă strălucire...

În vânt – e-o veștedă splendoare...

În cer – s-a ofilit o floare...

Și-oftează fin o despărțire...

*  *  *

Se-aud foșniri îngândurate.

Cad frunze dulci din miez de soare.

Sub pasul tău s-or frânge oare?

Și-or suspina – însângerate?

Se-mput recoltele iubirii,

Miros dulceag a-nsingurare...

Mirosul lor simți-vei oare?

Al nenăscării –…

Adâncul albastru se stinge-n durere.

Două roze se-apleacă spre geam.

N-am niciun vis, dorințe nu am...

Și e noapte, și-i somn și-i tăcere...

Multe gânduri se ascund sub pleoape.

Un lanț de cuvinte se rupe din piept.

Nici nu mă rog și nici nu aștept...

“Ești Eros, ori poate – Agape? ...”

*  *  *

S-au luminat străzile toate –

Felinarele-n aur le-au învelit.

Un ghemotoc de minuni s-a…

Lucesc ochi, și-n colț lucesc șoapte.

Doi trandafiri se uită pe geam.

N-am niciun vis, dorințe nu am...

Și-i tăcere, și-i somn și e noapte...

Duioșia vrea să mă-ngroape.

Lanțul de spini s-a rupt de la piept.

Nici nu mă rog și nici nu aștept...

“Ești Eros, ori poate – Agape? ...”

*  *  *

S-au luminat străzile toate –

În straie de aur s-au învelit.

Un ghemotoc de minuni s-a…

Singurătăți albastre, v-am așteptat demult...

Sub arsele aripi am vrut să vă ascund...

Orgoliu-al creaturii – înghite-mă și crește!

De colții tarantulei – de mine – mă ferește.

Din pace-mi rup povara – tot mie-mi sunt dator:

Pe drept iubesc făptura și nu pe Creator?

Neghioabă cutezanță, odată te oprește!

Pe creator, pe mine – de mine – mă ferște...

Micime fără vină – te stinge și-apoi mori!

Am…

Singurătăți albastre, v-am așteptat demult...

Prin pana mea, în casul rău, aș vrea să vă ascult...

Orgoliul creaturii – înghite-mă și crește!

De colții tarantulei – de mine – mă ferește.

Din pace-mi rup povara – tot mie-mi sunt dator:

Pe drept iubesc făptura și nu pe Creator?

Neghioabă cutezanță, odată te oprește!

Pe creator, pe mine – de mine – mă ferște...

Micime fără vină – te stinge și-apoi…

E-o zi otrăvitor de caldă,

Și vântul tace moleșit,

Și-un soare arde nesfârșit

Ce-n noapte parcă n-o să cadă.

În ziua veninos de caldă

Simt o-apăsare fericită –

Un nor și-o rază se mărită –

Le fie dragostea curată...

Și într-un loc ferit de soare

Coboară liniște ‘nfinită,

Și-o umbră, tot mai răvășită.

Se-nsoar-un munte și o mare.

E-o zi otrăvitor de caldă:

Începe-o nuntă…

Nu mai exist în timp, el există prin mine –

Un punct în nesfârșit, pornit să se termine...

Acum văd în clepsidră un gol și-un infinit;

Și-n ceas aud cum geme Sisiful ostenit...

Eu nu mai cred în stele, ele răsar din mine –

Lumini și flori... petale... și cioburi de iubire.

Eu nu mai cred în nori, ei se desprind din mine –

Idei în vânt... morminte... bucăți de fericire.

Nici nu mai simt cu pielea, trăiesc doar cu…

Răzbat ecouri întârziate în mine –

Deșerturi de glasuri și gânduri străine,

Prin movile de timp și rânduri de carte –

Jumătate s-au stins și-au rămas jumătate:

Îmi răsună aripi ce zvâcnesc cu amar

Și icoane perfecte, dar pictate-n zadar,

Și alte, și-s multe ... le-am știut pe de rost –

Amintiri dintr-o lume în care n-am fost...

Răzbat ecouri întârziate în mine –

În sclavul fericirii trecutelor zile –

Prin…

Urcam pe zidul de hârtie

Al unui templu mult prea mare,

Cu dorul vechi de transgresare

Și-o desuetă nostalgie...

În vârf m-așteaptă altă zare,

Alt adevăr, altă lumină...

Și-acum, privind aceeași tină,

Reneg prin ea al nostru soare.

*  *  *

Cu dorul vechi de transgresare,

Credința în noetic plină,

Și c-o-ngâmfare fără vină

Urcam în templul mult prea mare.

*  * …

Pe rafturi dorm cuvinte potrivite,

Și-n teancuri multe foi mucegăite

Se iartă cu uitata lor menire.

Oglinda îmi aruncă o privire...

*  *  *

Fereastra mă privește cu uimire;

Pe sticla ei un zâmbet s-a uscat.

Un zâmbet fin domnița mi-a lăsat,

Când mi-arăta ce-nseamnă “fericire”.

*  *  *

E liniște acum și-s flori în cripta mea,

Noaptea sărută cadavrul unei zile ,

Oglinda îmi…