Ultima zi de vară

[Reus]

E-o zi otrăvitor de caldă,

Și vântul tace moleșit,

Și-un soare arde nesfârșit

Ce-n noapte parcă n-o să cadă.

 

În ziua veninos de caldă

Simt o-apăsare fericită –

Un nor și-o rază se mărită –

Le fie dragostea curată...

 

Și într-un loc ferit de soare

Coboară liniște ‘nfinită,

Și-o umbră, tot mai răvășită.

Se-nsoar-un munte și o mare.

 

E-o zi otrăvitor de caldă:

Începe-o nuntă fericită –

Un an și-o vară se mărită

Și-n moarte parcă n-au să cadă.

 

*  *  *

 

Dar greu se lasă împrejur

O pânză sură peste vis...

Și-aștept să tune-n paradis...

Sub nouri galbeni din mercur...

[Reus]

Vasilisia Lazăr, înainte de a publica textul pe site l-am rectificat în conformitate cu propria apreciere. N-am cunoștințe în treburi matrimoniale, așa că am folosit termenii "mărită", "însoară" după cum mi-a aterizat pe foaie, pentru a înlocui cu ceva "se căsătorește un munte și o mare" (spre exemplu). (:

[Vasilisia Lazăr]

Frumos, dar nu mă-mpac cu „Un nor și-o rază se mărită”, „Un an și-o vară se mărită” sau „Se-nsoar-un munte și o mare.”. Se înțelege că norul și anul se mărită, iar marea se-nsoară. Iar acest vers sună rău: Simt o-apăsare fericită . Pentru Antologie are alt titlu și e și puțin altfel:

Solstiţiu de vară

 

E-o zi otrăvitor de caldă

Şi vântul tace moleşit

Şi-un soare arde nesfârşit,

Ce-n noapte parcă n-o să cadă.

 

În ziua veninos de caldă,

Simt o strânsoare fericită:

C-un nor, o rază se mărită –

Le fie dragostea curată!

 

Şi într-un loc ferit de soare

Coboară linişte-՚nfinită,

Şi-o umbră, tot mai răvăşită –

Se-nsoară-un munte cu o mare.

 

E-o zi otrăvitor de caldă:

Începe-o nuntă fericită –

C-un an, o vară se mărită

Şi-n moarte, poate, n-au să cadă.

 

Din cer, se lasă împrejur

O pânză sură peste vis

Şi-aştept să tune-n paradis,

Sub nouri galbeni din mercur.

[Chris]

frumos, ultima strofa mi-a placut in mod deosebit

[Dinca Valerian]

Pentru mine caldura este cu adevarat otravitoare. Dar poezia asta m-a mai racorit un pic. Multumesc, Reus!

[Sofia Sincă]

Ce frumos! Ce frumos!

Un ton ușor de elegie cuprins între vară și toamnă. Încântare graţioasă alcătuieşte poezia şi face ca versurile să pătrundă în inimile noastre, vibrânde cu fiecare dintre el.

Sofi