Trăiesc lângă tine şi sunt împăcat

deasupra tăcerii o pasăre zboară,

pe treptele nopţii un vis a urcat

şi toate, iubito, cu drag mă-nfioară.

Tresare în suflet un dor cunoscut

un foşnet plăcut se-aude-n păduri,

pe buze te-aşteaptă acelaşi sărut

în linişti opale mireasma să-i furi.

În noi se revarsă emoţia-n valuri

se-aude ninsoarea la polul opus,

lumina căzută în umbre pe maluri

cu şoaptele noastre aievea s-a…

Priveşte pustiu-nfloreste sub stele

nisipul e-acum o mare de foc,

caravane pierdute-ntre ele

se strâng ca-ntr-un vis la un loc.

Pelerini obosiţi cu tăceri sfâşiate

îşi deschid sarafanele-ncet,

drumul lor către-o altă cetate

poartă paşii cu acelaşi regret.

Sunt furtuni de nisip printre flori

pelerinii adorm în tăcere,

sarafane transformate-n comori

stau ascunse prin zeci mistere.

Priveşte…

Se pierd păduri în calendare

şi filele se rup cu fiecare zi,

ascunse-n anotimpuri oarecare

fără să ştie unde s-or opri.

Cocorii înşiraţi pe creasta zării

împing apusul înspre răsărit,

să nu mai stea luceferii uitării

deasupra unui nufăr înflorit.

Şi-n prag de zori albiţi de rouă

îngenunchiată floarea de cais

îmbracă ramurile-n haina nouă

să nu rămână viaţa doar un vis.

Se leagănă copacii-n…

Trăiesc, iubito, şi-n tăcere

mai vin prin mine uneori,

să strâng speranţe efemere

lăsate-n vis de trecători.

Îmi mătur sufletul de ură

şi inima mi-o şlefuiesc,

atent la cei care mă-njură

când viaţa nu şi-o preţuiesc.

Sărbătoresc din întâmplare

evenimentele mai vechi,

păstrate-n armonii amare

şi-n multe gesturi neperechi.

Trăiesc, iubito, şi mi-e dor

de ochii umezi şi fierbinţi,

când sunt în…

Frânturi din viaţă-mi las pe trotuare,

sub paşi necunoscuţi s-au tot strivit

degeaba plâng, spunându-le cât doare

n-au înţeles nimic şi m-au rănit.

Am fost înjunghiat în propria grădină

în loc de flori, tăciuni-ardeau mocnit,

îmi sângera cuvântul de nopţi fără lumină

şi-n gesturile rupte de tine-am fost găsit.

E-atât de multă ură pe-un petic de iubire,

atâtea sinucideri prin suflete pustii

că mi-am legat tăcerea…

A doua zi de crăciun, întunericul frânge priviri,

fuioare de ceaţă stau agăţate pe ramuri

şi doar inima ca un clopot loveşte în viaţă,

de multe ori am impresia că vrea s-o sfărâme

picură pe străzi grjile unei zile trecute,

câte gunoaie, Doamne câte gunoaie s-au strâns

de la oameni cuminţi, de la femei însărcinate,

de la preoţi păgâni, de la bătrâni fără vârstă,

ochii sufletului caută averi într-un coş cu tămâie

am nevoie de-o lacrimă albă fără…

S-a dus crăciunul spre trecut

noi am rămas ai nimănui

privind cum ceaţa s-a pierdut

în două lacrimi de statui.

S-au dus la somn colindătorii

lăsând cântările pe drum,

pe-acoperiş poposesc zorii

printre fuioarele de fum.

Şi vine-o nefirească întrebare

în ce să crezi când e târziu

să ningă alb ca-n sărbătoare

dacă oraşul inimii-i pustiu?

Se-ntoarce viaţa în singurătate

zăpezile sunt undeva în…

Iubeşte-mă cât încă mai e noapte

şi munţii stau acolo unde sunt,

să nu-i sfărâme îngerii cu şoapte

şi-n rouă să-i aştearnă pe pământ.

Învaţă-mă să preţuiesc cuvântul

să prindem clipele într-un sărut,

şi în tăceri să se strecoare vântul

vestind al nemuririi început.

De undeva să ne privească viaţa

nebuni frumoşi îmbrăţişaţi târziu

ducând către oriunde dimineaţa,

de-a nopţii măreţie prin…

Nu mai există cântec sau iubire

nebuni în alb învesmântaţi,

bolnavi sau sănătoşi în devenire

pe soclul altui timp crucificaţi.

E doar un amalgam de sentimente

un aluat de suflet învechit,

lăsat pe vatra viselor absente

unde uitarea-ncet s-a plămădit.

Nu mai sunt florile de altădată

în parcul părăsit de amândoi,

sau zări cu depărtarea destrămată

de fulgere albastre fără ploi.

Nu mai există locuri…

Întreabă-ţi sufletul de mine

când serile sunt fără glas,

şi prin oglinzi stau doar suspine

uitate într-un bun rămas.

Sunt umbre calde pe fotolii,

în sobă arde foc mocnit,

prin vise înfloresc magnolii

să poţi afla cât te-am iubit.

Întreb şi eu orice ninsoare

căzută-n ierni fără perechi,

în care viaţă-i sărbătoare

şi unde-s vremurile vechi.

Vreau să mă ştii ca altădată

când ne topeam într-un…

Am construit din visuri o cetate

şi te-am iertat în fiecare zid,

am dat iubirii multă libertate

s-o pot privi când ochii îi deschid.

N-am pus icoane, lacrimi sau cuvinte

în încăperi cu soare-n răsărit,

doar gesturile tale mi-erau sfinte

de câte ori în suflet le-am dorit.

În turle mari cu şoapte nerostite

am dat singurătăţii un tribut,

să poată merge clipa înainte

şi tu să fii cum eu te-am…

Nu trebuie să-mi spui în asta seară 

ce s-a-ntâmplat în parcul cu statui, 

pe unde-am presărat ultima oară 

ce…

Aş îngropa iubirea drept comoară

la rădăcini de secol părăsit,

când iernile în timpuri se coboară,

şi visele-ntre ele s-au găsit.

M-aş depărta cu gândul de cuvinte

să nu tresară tâmpla în zadar,

cât tu te naşti din altă rugăminte

şi zilele se-ascund în calendar.

Încerc s-ajung la margine de viaţă

cerând iertare miilor de sfinţi,

că, te-am iubit în orice dimineaţă,

fiind atât de sinceri şi…

Culori închise-mpodobesc pervazul

când stelele lumina şi-o răsfrâng

şi trepte-n riduri a făcut obrazul

spre templul unde visele se strâng.

E mult prea frig în falduri la perdele,

fotografii din rame vechi zâmbesc

şi-n micul univers cu flori rebele,

sunt singurul ce dragoste cerşesc.

Ador natura verde-n simple armonii

şi nu doresc căderea printre brazi,

aştept din orice depărtare să…

Seara mă-ndrept spre întuneric

cu teama visului ce va veni,

şi lumea lui într-un decor feeric

de dragul unei lacrimi va zâmbi.

Uşor prin zări apusul se prăvale

pe coama unor măguri argintii,

şi-ntreb tăcut dacă există cale

în gândurile mele să mai vii.

Străin uitat pe străzi fără vitrine

îndrăgostitul unei lumi târzii,

mirat că diferenţa răului de bine

e ca o rază-n norii…

Hai să cântăm în doi colinde

la case fără de stăpâni,

până când zorii ne vor prinde

îmbrăţişaţi ca doi nebuni.

Să mă priveşti în ochi o noapte,

să plece timpul fără noi,

şi-n templul vieţii fără şoapte

împarte clipele la doi.

Din sute de ninsori să-mi faci

o iarnă simplă cât să pot,

să-ţi strâng cuvintele când taci

cu nemurirea lor, cu tot.

Să-ţi spun că te iubesc, iubire

la ceas târziu…

Mai ninge-ntr-un capăt de ţară

pe-un deal cu livadă de pruni,

la geamuri cu gânduri povară

lăsate prin timp de străbuni.

Icoane pe prispele ninse

privind către poartă cu jind,

de zidul uitării stau prinse

ca viaţa-ntr-un simplu colind.

Tot ninge şi nimeni nu spune

câţi pruni mai rodesc ca-n trecut,

când fulgii sunt doar rugăciune

şoptită-ntr-un suflet pierdut.

Mă las viscolit şi mi-e dor

de prunii ascunşi în…

Răstoarnă-mi o parte din cer

pe tâmpla ce iarna o ninge,

şi cânta-mi din nou lerui-ler

când focul în sobă se stinge.

Ascunde-mi prin riduri colinde

cetăţi de zăpadă prin flori,

sub pleoapele tale mă prinde

când sufletul plânge-n culori.

Mă strânge la piept când îţi cer

şi du-mă-n oglinzile sumbre,

din ele s-adun al vieţii mister

pierdut între lacrimi şi umbre.

Ninsori ce sosesc într-o seară…

Când cineva îţi anulează unicitatea

ar trebui să te simţi descătuşat,

să găseşti ferestre prin înţelesul cuvintelor

şi de acolo să zbori, să pleci ca visul

dimineţilor sosite de multe ori

fără voia noastră, când cineva la care ţii

îşi demolează statuia de pe soclu

supus încercării fără să ştie, târziu realizează

că, memoria lucrurilor mărunte

e doar o pierdere de timp, preţul nu-l plăteşti

dacă nu ţi se cere,

lanternă fără baterii…

M-apropii de umbră şi plâng

cocorii se pierd printre zări,

frânghii de lumină se strâng

în noaptea atâtor uitări.

Se-mpiedică luna de-o stâncă

şi-n valuri cad raze pe brazi,

privirea sub pleoape se culcă

cu freamătul zilei de azi.

Senin printre iernile noastre

pustiu printre vise cu flori,

de mâine vor fi mai albastre

cuvintele tale-n ninsori.

M-ascund cu tăcerile-n tine

nu-ntreb câte stele s-au…