…și aspirantul și poetul

își poartă-n sânge clarinetul

cu care cântă, ca buhaii,

pe unde-și pasc haiducii caii…

ehei, ce vremuri!...…

Dimineața mă spăl pe suflet

de

politica întunericului

ochii cuvintelor clipesc

luând în primire

năvala luminii

mă șterg cu prosopul zorilor

după care-l arunc

dincolo de orizont…

                                                  ’’Ştiu. Omătul geme sub talpa grăbită 

                                                    În odgoane iarna nu putem struni...’’

                                                                    aDa Nemescu

               ninge iarna ta de gânduri

          dintr-un nor de-nchipuiri

     fulgi vocali aşază-n…

Doar umbrei oazei nepreţuite ceri



nimicnicii de gânduri zdrenţuite

deasupra criptei unui vis uitat

ungând pe buze amintiri confuze

ce se năşteau când tu erai… plecat



sunt strai ceresc, în sufletul pierit

nu-ţi căuta vreodată mântuirea

în a deşertăciunii- arsură, nici plutirea

haotică a viselor … uite, un cer stropit



de neputinţe vii, îi cară beznei sacul

oglinzilor le tot prefaci incizii, iar

dorului de noi îi…

Copita respiră-n nisipul fierbinte,

Un val se răstoarnă și-aleargă spre glezne,

Un ochi se răscoală prin mersu-nainte

Și carnea-i un tremor, ca după bolezne.

Sub razele lămpii ce-aprinde uscatul,

Vin alte copite cu murmur de strună,

În fălci au iluzii, dar numai damnatul

Valsează cu îngeri, în goana nebună.

Ce formă, ce vrajă, din plajă, se-adapă

Și câtă rumoare despătură…

Să gust parfumul unei seri de vară

Și să absorb esența, miezul sevei,

Ce te-nfioară precum trupul Evei

Când poartă frunza-n față, ca povară

Zburând, m-arunc pierdută mai apoi,

În brațe primitoare-ale poveștii

Cu un dovleac ce ia forma caleștii,

Și un condur gingaș, cristal  de soi.

Dar sar așa, din basm în basm, nebună,

Să-mi scriu destinul între prinți și zmei,

Cu Cătălini imberbi si…

Nimic în viața asta

Prea bine n-o să-mi fie,

Căci DUMNEZEU, nevasta

Nu Vrea ca să mi-o-nvie.

Nimic din ce-i lumesc

Azi nu mă mai alină,

Căci mult prea mult tânjesc…

Gândurile tale, păsări oarbe,

Rătăcind prin labirintul minții,

Se adună în stoluri infinite

Prevestind ca un oracol tăcut

Drumul săpat în ochii muntelui

Pe unde pașii tăi vor străbate,

Fără întârziere, destinul.

Unde tăcerea, maestru regal,

Purtând pe umerii săi delicați

Haina notelor imaculate

Și-a  unor iluzii smerite

Va răscoli sub clar de lună

Praful amintirilor încă vii

Ascunse adânc sub…