În trap

[carmen popescu]

 

Copita respiră-n nisipul fierbinte,

Un val se răstoarnă și-aleargă spre glezne,

Un ochi se răscoală prin mersu-nainte

Și carnea-i un tremor, ca după bolezne.

 

Sub razele lămpii ce-aprinde uscatul,

Vin alte copite cu murmur de strună,

În fălci au iluzii, dar numai damnatul

Valsează cu îngeri, în goana nebună.

 

Ce formă, ce vrajă, din plajă, se-adapă

Și câtă rumoare despătură mersul!

Cel val emblematic, pe țărm, vrea să-ncapă

Și mie să-mi bea, dintr-o zbatere, versul!

 

Mă bucur să văd că fiorul mă-ngroapă

În noaptea  ce poartă, sub văl, o agapă!

 

[Grig Salvan]

Minunat acest poem, cu imagini cutremurătoare și expresii inedite, cu tonul său aprig și aparent aspru, dar mai cu seamă cu ritmul cadențat ce-mi amintește de Noapte de Decemvrie a lui Macedonski.

[Mihaela Popa]

vrăjită și eu de vers, las semn de admirație

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Versuri  frumoase ce mă răscolesc.

[Chris]

foarte frumos!

[Vasilisia Lazăr]

Ce formă, ce vrajă! Ce poem emblematic! Mă bucur să văd că fiorul mă-ngroapă!
Toată admirația, Carmen!

[Mihai Katin]

Mă bucur să văd că fiorul mă-ngropă

În noaptea ce poartă, sub văl, o agapă! ma opresc  aici   pentru  ca  intotdeauna  un  poem  ca acesta  are un ecou   si  trebuie  sa-l ascultam ca pe  glasul   scoici  in care  oceanele  umane  isi  destainuie  viata...

[petrut dan]

Un discurs liric bine scris și cu imagini ce declanșează trăiri căror nu le poți spune să înceteze dat fiind forța cu care se manifestă, dar finalul ca o deschidere așteptată și pe deplin meritată, cu drag!

[Monica Pester]

Carmen, o fantastică imagine viè  mi-a apărut în fața ochilor cu fata cu  păr negru învolburat de vânt, pe un cal alb , impresionant animal pŕin puterea unei personalități de-a dreptul masculine pe care o degaja când fuga îi încordează crupele iar stropii valurilor mării îi seduc pe amândoi,  fată și animal,  imortalizându-i intr-o uluitoare și seducătoare imagine de forță și pasiune ! Iar tabloul respiră mesajul firesc,  optimist in esența sa. 

Absolùt minunat !

[Stanescu Valentin]

Doamnă Carmen Popescu,

 

O continuare a emoţiei pe care mi-aţi creat-o cu acest magic ’’În trap’’.

 

 

Pier tarpanii pier

 

Letea, Letea îşi trăieşte clipa scumpă-a libertăţii,

herghelie-n promenadă când amurgul stă să cadă:

cai sălbatici saltă-n valuri colbul fin ca-ntr-o tornadă,

ca o coadă de cometă ce dă sens imensităţii.

 

Letea-i locul de-ntâlnire c-un iz de sălbăticie,

simbol pur, natură vie, printre pajişti nesfârşite,

în galop se-ntrec tarpanii între lumi ce-s contopite:

iarbă, codru, flori şi gâze în deplină armonie.

 

După timp trecut în ere, în habitat echilibrat,

soarta lor e în pericol cum c-ar devasta pădurea,

că ar fi-ntrecut chiar omul, nesătulul cu securea -

calul cel sălbatic spune adevărul prin nechezat:

 

nu mai e loc şi pentru noi! Azi nu mai e niciun mister,

după milenii de galop pier pe rând tarpanii pier...

[Stanescu Valentin]

Doamnă Carmen Popescu, muzicalitatea acestor versuri şi imaginile unice în trap mi-au amintit de copilăria tristă din vremea colectivizării... Caii noştri ne-au fost confiscaţi abuziv şi daţi unui vecin care nici apă, nici mâncare prea multă nu le dădea. După doi ani au murit pe rând rămânându-mi doar în gând. Am plâns după ei cu gândul la primele plimbări călare care s-au sfârşit prematur. Fiara umană a umbrit copilăria a şapte fraţi prin tot ce a pârjolit! Poezie remarcabilă din care nu pot cita ceva anume, ar trebui să o rescriu integral. Felicitări!