M-am săturat de zile-nveșmântate-n ploi

Și în iluzii ce-mi zâmbesc sarcastic,

De ochii mei privind aiurea, după noi

În albe nopți, prin geamul meu de plastic.

Prelung și mult prea trist, de-atâta vreme

În mine ceruri cad pe rând, se frâng,

Și-n fiecare dimineață geme

Ploaia ghemuită lângă sânul stâng.

Și lângă ploaie, dorul meu de amândoi

Tovarăși ce se țin de mine-aproape,

Coborâtori din nori legați cu…

Poezia mă desparte în silabe
în zile negre şi-n nopţi albe
în zile iubito numai de ură
şi-n nopţi de dragoste pură

Costel Zăgan, IA CATRENUL , NEAMULE !

Din cuvânt

te-ai născut

în cuvânt

te vei întoarce

Căci ale tale

sunt

şi tăcerea

şi necuvântul

şi cântarea

În numele

lui Eminescu

şi al Veronicăi Micle

şi al poezie lor

de dragoste

Până la 

cea din urmă

postumă

ÎNAINTE

Să eliberăm

tăcerea

din

cuvinte…

Să nu mă judeci de nu mă cunoşti

Şi nu îmi ştii cuprinsul de tumult!

E-aşa uşor cu tină să împroşti

Când eşti pe val şi navighezi de mult.

E-aşa uşor să tai câte-un lăstar

Dintr-o pădure care nu-i a ta

Şi să te rezemi singur de-un umbrar

Când arşiţa usucă. De vei sta

Doar o secundă, cumpănind tăcut

Ce laşi în urmă, câte năruiri

Vor prinde viaţă şi de ce un scut

De vis, nu e de-ajuns pentru…

În oraşu-n care teii, scutură floarea de dor

Pictând umerii femeii cu dureri din seva lor,

Totul pare o răscoală de miresmă şi culoare

Unde rochia de gală e brodată-n fir de soare.

Sentimente adormite se trezesc din nou la viaţă…

BRODERII PE TĂBLIŢE DE SPAŢIU

iele zălude tatuează orbite la încheietura viselor mele

fulgerele globulare să aibă unde să bată passo-doble

aş fi putut fi steaua de mare ce ţi se-aşează în plete

vigoarea unei…

Când ochii lupilor se-aprind,

pădurile

devin fosforescente

sub pielea vie, oasele

uită psalmii

de rugă, de blestem, de vindecare

Fiara

îşi ascute ghearele

Nimicul urmează

să-şi primească prada

Gândul

dispare în negând,

sensul, în nonsens,

rostul îşi pierde rostul, şi

raţiunea

intră în cuşcă

şi azvârle cheia

reversul…

În faţa mării, să nu râzi!

Să-ngenunchezi,

să te închini,

să taci! Tăcerea

îţi va deschide-adâncul

şi-ţi va întinde mâna, să cobori

scara cu un singur sens

- în centrul tău – acolo, vei auzi

lumina

cum îşi plămădeşte floarea.

În faţa mării,

aici – e peste tot,

acum – e-ntotdeauna,

clipa, ora, secolii

sunt una.

împachetez lacrimi de vioară pentru veacul nostru

însă cineva mi le tot fură

îmi lasă o sabie

pecetluită cu rubin…

Din

gura horcăindă

de buzele întredeschise

într-un surâs

şi

pupilele

dilatate

de beatitudine, avea

chipul răsucit de uimire.

Cufundat

într-o nălucire

despre povestea mută

a pietrei aşternută cu imagini

cu fulgi tăioşi ca lama,

ochii s-au obişnuit cu penumbra

chipului

luminat

de înspăimântătoarea frumuseţe

a unui nimb

în limbajul acela

mistic

s-a ghemuit…

iubirea

oarbă nebunie

caldarâm sentimental…

De mult nu ţi-am mai spus că-mi este dor

de mersul tău lăsat tribut aleilor din parc,

de-atunci încerc prin timp să mă strecor

povara strânsă-ntre cuvinte s-o descarc.

Au ruginit şi stelele şi clipa veşnic rătăcită

pe tâmpla mea sărutul tău tresare uneori

şi nu ştiu de ce plâng când tu eşti prea grăbită

s-ascunzi singurătatea în rouă de prin flori.

De mult nu ţi-am mai spus cum mă găseşti,

cum cioburi din oglinzi…

Altar

m-am născut la a treia casă

şi umblu prin lume-aşa

cu

mândria mea.

nimic

şi nimeni

nu mi-o poate lua...

să te iubesc,

e prea banal

mai bine fac

„ce fac de mult”

Altar, din fiece-ţi cuvânt...

DECOR

De nuferi,…

Ne indreptăm în lumea noastră tristă

Grăbiţi către ceva ce nu există

Lăsând cu nepăsare înapoi

Tot ce a fost mai preţios din noi.

Nebunii ani de şcoală plini de vise

Cu sărutări in locuri interzise

Adolescenţa dulce ca un măr

Minciuna ca un pui de adevăr

Prieteniii de care am uitat…

Mă-ntreb: de ce îmi e aşa de teamă

Când nu te văd pe niciun drum de gând

Şi mă agăţ de zări ce se destramă

Cu braţe de rugină? Până când

Îmi vei lăsa surâsul s-aţipească

În cuib de vânt, fără de niciun rost?

E oare prea târziu ca să-şi găsească

În  lumea ta un sigur adăpost?

Şi iar mă-ntreb: de ce mi-e-aşa de toamnă

Când nu te văd pe niciun rând de zbor

Şi-atâta noapte parcă se răstoarnă

În ochii…

îți amintești locul 

în care ne înfășuram în alge frigul 

și căutam în cenușă resturi de fulger 

să aprindem prometeice focuri pe culmi 

ne hrăneam cu carnea desprinsă 

din glezna timpului 

teama de canibalo-somnambuliștii străzilor ce duc la civilizație 

adormea în noi dorința de plecare 

cântece nazale și…