iubirea

 

oarbă nebunie

caldarâm sentimental

în axa vieții provocatoare trăire

confuză-și brodează durerea tăcerii

în dorul de mine

amintirile-n gânduri

mă răscolesc

 

și ce dacă astăzi e ținută-ntr-o lesă de umbre

eu tot îi venerez puterile

pictată pe o albă hârtie

 ca o barcă de cenușă

în zborul văzului

îmi întind aripile-n lumină

când îi sărut vorbele

iar ea mă recompune

din lacrimile căzute pe podea

cu patima cuvintelor

recăpătându-mă din depărtarea de mine

sângerând impresii calde

călăuză nobilă

în dilatarea pupilei

îi merit oglindirea dar și umbra

când e între mine și timp doar zbor

 

n-ai auzit-o rostindu-ne anotimpurile între-un ecou

ce sparge globul roșu al pulsului

reflectându-se-n imaginile desăvârșite

ale unui singur sens

existența mea

 

eu totuși vreau să știți

voi cei ai mei

că la facultatea la care am reușit

să trec toate probele

nu există decât două materii

iubirea și eu

cel care o studiez

și mă pot aduna din oase

cu plânse mătănii

sub cel de-al șaptelea cer

unde pot să pășesc

înger al naturii

 

Vizualizări: 59

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iunie 15, 2013 la 7:29pm

Și elev și profesor la masa iubirii. Frumos, Luminița!

Comentariu publicat de Chris pe Iunie 15, 2013 la 5:52pm

Frumos! :))

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Iunie 15, 2013 la 4:02pm

Sunt singurele cursuri la care nu ai cum trișa pentru că ți-ai sabota propria locuire în lumină, cursuri ce nu pot fi cumpărate decât cu sângele tău de aștri! Superb Luminița! Tăți ne canonim cu probele acestea, chiar de nu suntem conștienți! Drag, Gerra

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Iunie 15, 2013 la 3:17pm

De șlefuit/comprimat.

da Coza

Comentariu publicat de gina zaharia pe Iunie 15, 2013 la 2:28pm

la facultatea la care am reușit

să trec toate probele

nu există decât două materii

iubirea și eu

sunt convinsă!!!!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Iunie 15, 2013 la 11:32am

Luminiţa, te numesc rector la facultatea dragostei. Prin versurile tale, acestea doar, poţi da lecţii oricărui îndrăgostit sau celor ce vor deveni.

O frumoasă lecţie de dragoste, cu lirism deosebit, vibrant, pătimaş, expresiv.

Deosebită apreciere, Sofy!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 3 minute în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Trăirea poetului a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 20 minute în urmă
Postare de log efectuată de Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 2 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dizarmonie a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 2 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cerere de aducere aminte a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog încremenire a utilizatorului nicolae vaduva
cu 8 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec târziu a utilizatorului Amanda Spulber
cu 11 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog încremenire a utilizatorului nicolae vaduva
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog încremenire a lui nicolae vaduva
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog să nu mă chemi a lui Maria Mitea
cu 20 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog să nu mă chemi a utilizatorului Maria Mitea
cu 20 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri a utilizatorului Monica Pester
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Gânduri a lui Monica Pester
cu 20 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cincizeci de ani a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Cincizeci de ani a lui Răduță If. Toader
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Cincizeci de ani a lui Răduță If. Toader
cu 20 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cerere de aducere aminte a utilizatorului Costel Zăgan
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Cerere de aducere aminte a lui Costel Zăgan
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog La o plecare ll a lui Monica Pester
cu 20 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La o plecare ll a utilizatorului Monica Pester
cu 20 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor