Și iar e miezul nopții, și iar privești 'napoi,

Te năpădește umbra din zidul neputinței

Și iar îți vin în minte acele inimi-sloi

Ce ți-au înfipt în suflet pumnalul suferinței. 

Te poartă iarăși gândul la clipele în care

Își presărau trufia pe rănile-ți adânci 

Și-acum mai simți pământul fugind de sub picioare

Când aruncau cu pietre din inimile-stânci.

În bezna grea și rece a licărit o cale,

O pâlpâire…

ai uneori aromă de șerpoaică

o stalactită ce zâmbește în deșert

Orfeu cu vâslă împărțind în barcă

aceiași doi canini de tigri la desert

și-n scoarța de amară soartă…

Pentru cei care nu au reușit să intre în direct, atașez emisiunea înregistrată:

https://www.mixcloud.com/Gabriela_Rauca/simfonia-culorilor-%C3%AEns...…

era să scriu despre un băiat năzdrăvan din măhală,

cu el și alți copii ne jucam pe toloacă,

ochi culeși din cireși, sprinten la cățărat,

nu-i era frică nici de gânsac,

ne măsuram, cine era cel mai înalt,

i-aș fi dat toți cârlanii, vacile, motocicleta lui tata,

dar

vară-mea îndrăzneață l-a luat prima de mână,

*

tot ce visam uneori era să scriu un poem,

despre colegul de bancă din clasa întâi,

apărea dimineața…

și nu eram atât de speriat să arăt că îmi pasă

și nu atât de îndrăgostit să cred orice de la tine

din lucruri mai vechi decât lumea uite-o rază mai joasă

cum urcă anapoda cerul începând de la răul din mine

ieșisem cum iese vreun mort să vadă ce-i prin lume prin țară

cum viii se-ntrec în copii și în curse cu moartea

mă-ntrebi dar nu știu ce-i aceea ce cântă și plânge-ntr-o doară

mă pui să citesc dar de mic urât-am eu școala și…

în zorii dimineții din rugă de iubire,

plămădesc câte un strop de fericire,

atunci simt lumina de suflet aproape

și toată deznădejdea într-un surâs încape.



dar fericirea o mai simt și atunci,

când gândurile-mi zboară libere prin lunci,

când pot să fac și păsări si oameni fericiți,

dându-le speranțe atunci când sunt mâhniți.



așa um se întorc…

S-a întins liniștea peste tot

ca o mlaștină puturoasă și verde.

Miroase liniștea.

A cale putrede și fum de lumânare.

Miroase a ducă.

De n-ar fi povestea asta

cu atriul stâng și atriul drept,

m-aș duce să zdrobesc

pânzele de păianjen din cer.

Să-mi fac cunună de fecioară

și conduri de mireasă,

Să beau lumina aceea 

cu care vii și cu care pleci.

Să-mi odihnesc pleoapele 

pe borna…

Ești o hoață de iubire, și pe mâna lui Pilat,

Te-aș lăsa numai o clipă să te judece-mpilat

Vina ta de messalină să ți-o spânzure de vene

Răsucindu-ți între lanțuri, simțurile ariene,

Plânsul tău să fie oaza reptilelor în deșert

Adăpându-le-nsetarea până când am să te iert

Apoi, să te fur, iubito, și făptura ta ilustră

S-o sculptez pe zidul lânced în cetatea mea claustră…

Vai ce munte de durere

ce prăpastie de-amar

viața asta ce mai cere

dacă-i totul în zadar

Ce prăpastie de-amar

pe-o câmpie violetă

spre ce vârf însă să car

suferința o planetă…

Părinții nu mor niciodată,

Ci se transformă în minuni

Întruchipate-n rugăciuni

Cu-"al nostru fiu, cu-"a noastră fată". 

Îmbrac-a veșniciei haină

Așa cum o vom îmbrăca

Și noi, atunci când vom pleca

Să ne rugăm, în mare taină. 

Ies rugile din rădăcini,

Iar noi, cu fruntea aplecată

Le așezăm covor de crini

Rostind în șoaptă: Mamă,Tată...

Ei ne veghează din…

Minunea de-a trăi în scorburi

Nu se compară cu nimic. 

Aici e liniște deplină, așa încât

Îmi scriu poemul cu lacrimi…

prin visele mele iubite, călătorești,

dar lipsa ta nu încetează să mă doară,

oriunde-ai fi te rog să-mi dăruiești,

din liniștea care iubirea o măsoară.

eu te doresc cu fiecare gând,

supinele mă poartă spre tine,

singură nopți și zile număr la rând,

doar amintirea ta îmi aparține.

rătăcesc iubite printre amintiri,

nostalgia iar în mine se coboară,

lacrimi se scurg aritmic din priviri,

din dragostea…

îmi beau îndelung cafeaua

să-mi fac ziua cât mai

suportabilă



îmi beau îndelung cafeaua

sperând să descopăr

la sfârșit,

albastrul ochilor tăi

precum un crochiu

de Modigliani



îmi beau îndelung cafeaua

nădăjduind să regăsesc

la sfârșit

poemul clipelor noastre

tandre unice

și atât de grăbite



îmi beau îndelung cafeaua

așteptând să aud

la sfârșit

muzica șoaptelor tale

ca o…

Pentru că mă faci genial

și iubirea ta scoate tot ce-i mai frumos din mine

fără să pretindă nimic,

pentru că m-aș simți inutil dacă lacrimile tale

nu mi-ar cădea pe umeri și carnea dulce de om n-ar sfârâi

în interiorul conștiinței,

unde ceva de origine divină nu s-ar trezi să-mi spună

că

ocaziile se răzbună,

dar în cazul acesta reprezintă felul în care ființa mea

încearcă să treacă de probe,

pentru că nimic fără Dumnezeu înseamnă…

Tristețea mea nu e reală,

E doar un joc de circumstanțe

Într-o expunere verbală

În fața oricărei instanțe.

se modelează-n plâns spasmodic,

Cu pas de tânără gazelă

Ce-aleargă într-un salt melodic

Ca o reflexie rebelă.

Și dacă în adâncul scoarței

Cobor ușor, vreo două trepte

Mă arde aprig jocul forței

Al înghețatelor concepte.

Puternic  adevăr  aruncă

Sau uneori…

Mie, crucea nu  mi-a fost ușoară, nicicând.

Acum, în fața valului ce urcă parcă

din necunoscut  să-mi amenințe liniștea,

 ca un înfricoșător tzunami,

acum, zic, mă paralizează iar teama de mine.

Începe viu, cu cotidianul alert …

ne aşezăm

la masa cuvintelor

şi plămădim

câte o pâine curată

o stropim cu lacrimă cerească

apoi ne împărtăşim fiecare

din bucata celuilalt

unii murim aici

alţii ne naştem dincolo

greu recunoaştem

morţii de vii

aici nu vrem aplauze

dorim doar liniştea

care înalţă cuvinte

însă…