Sonet

[carmen popescu]

De ce-mi înverzești privirea cu un mugur care toarce

Într-o mână de nuiele, ce aleargă către soare?

Ai o forță robitoare, o scânteie care doare

Dragostea de-a ține-n brațe aerul, ca să debarce

 

Într-o primăvară dulce, cu cercei de sărbătoare,

Cu lumina orbitoare, a plăcerii de-a se-ntoarce

Peste câmpuri de iluzii, unduirile de arce

Ploi adună, în tăcere, după vânturi protectoare.

 

Ele duc trecutu-n spate, viitorul se deschide

Într-o miriște cu neaua pomădată de lumină.

Când viorile țin hangul ciripirilor avide,

 

Soarele își bea cafeaua, iară fețele livide

Goarna sună, fără veste, în tenebra cu hemină,

Luna spune o poveste, regândind iubiri fervide.

[BOTICI GABRIELA]

Am fost și eu să admir primăvară cu cercei de sărbătoare în care soarele își bea cafeaua ... 

M-am simtit minunat.

Multumesc pentru "invitație".

Felicitări!

[bolache alexandru]

Un sonet deosebit de reușit atât prin rugozitatea prozodiei cât mai ales datorită imaginilor rupte efectiv din frumusețea naturii!

[Grig Salvan]

Iubesc sonetul în general și mă bucur de fiecare dată în particular atunci când îl descopăr. Un poem lucrat cu minuție, versuri parcă sculptate în bronz vibrant și strălucitor, cantabil și cuceritor, cu imagini fabuloase care deschid mereu noi orizonturi imaginației poetice..

[Monica Pester]

Poezie, poezie și iar poezie !!

[petrut dan]

Frumos și bine scris, imagini deosebite, mi-a făcut plăcere acest sonet ce face parte din genul pe care nu l-am agreat niciodată, dar este problema mea,  cu drag!)

[Vasilisia Lazăr]

Un sonet consistent și rafinat, scris cu măiestrie de un condei experimentat care stăpânește temeinic arta cuvântului, dar și tehnica prozodiei, un cumul de trăiri, imagini și emoții prinse într-o montură de metafore meșteșugite. Minunat!