Tot ce visam uneori

[Maria Mitea]

era să scriu despre un băiat năzdrăvan din măhală,
cu el și alți copii ne jucam pe toloacă,
ochi culeși din cireși, sprinten la cățărat,
nu-i era frică nici de gânsac,
ne măsuram, cine era cel mai înalt,
i-aș fi dat toți cârlanii, vacile, motocicleta lui tata,
dar
vară-mea îndrăzneață l-a luat prima de mână,

*

tot ce visam uneori era să scriu un poem,

despre colegul de bancă din clasa întâi,
apărea dimineața zgribulit, păr zburlit, sacoul de școală boțit,
arăta cu totul special,
nu mă deranja
gulerul de la cămașă, arăta cu totul special,
îi dădeam toate creioanele,
să-i văd ochii puneam foia la mijloc,
râdeam,
eram minunați, așa cum stăteam unul lângă altul,
o singură bancă, îmi atingea cotul, eram mortali,
încurcam literele, aceleași cuvinte,
chicoteam,
era haios ca un magician, mușcam din aceeași felie de pâine cu dulceață,
schimbam halva pe gutuie,
colegii strigau "mire și mireasă", noi săream într-un picior,
mâzgăleam o singură foaie, ne desenam mâinile
una peste alta,
învățătoarea: "prea multă dragoste-n banca asta"
arătă cu degetul: "tu treci în cealaltă bancă cu lenuța"

cu lenuța s-a și-nsurat,

*

rătăceam pe câmpii, prindeam fluturi,
la tot ce visam era să scriu un poem

despre cum m-am îndrăgostit di-un coleg muzicant din a șaptea,
îl numeam "pianistul de la țară", avea degete fine,
părul negru, înalt cât salcâmul,
mă lăsa fără cuvinte,
într-o zi mama: "dragul mamii e păcat, sunteți veri de-a treilea" - am răsuflat

ușurată,

*

uneori tot ce visam era să scriu un poem despre atletul clasei,

- fără-ndrăgosteală, ne-ntreceam la sărituri în lungime,
îmi punea piedică,
odată am fost supărată pe el, la clasa de sport
m-a prins de mijloc cu-n pupat pe obraz,

maică-sa alergă la mama după făină: "vai cătișoară dragă ce bucurie,

ai auzit,
ionică a pupat-o pe maria ta, gata, ne încuscrim, vai ce bucurie, tare mai vreau o fată de-a ta"
iar mama: "da fa ileană n-ar fi rău dacă nu s-o duce și ea la-nvățat"

*

dusă-am fost,

la-nvățătură un alt coleg de la pictură
în acuarelă, ulei, și creion, scriam conspecte, descâlceam geometrie descriptivă,
am tot scris și-am tot pictat până într-o zi comunismul a căzut,
- s-a deschis podul de flori peste prut, ca un vânt
dus a fost,
praf și pulbere (s-a făcut motociclist la timișoara)

*

tot ce visam uneori era să scriu un poem,

drept consolare,
am scris mai departe despre un poet-poet, uneori
îl zăream peste gardul ghimpat, scotea apă de la fântână,
ca și la-nceput, brusc
într-o zi poetul-poet sa-nsurat cu o fată virgină din sat,
atunci mi-am prins o floare albă în păr, am plâns și dansat (cum se face după datină),
fără pic de păcat, cu mult drag, Dumnezeu i-a dat o fată și un băiat
cu ochi verzi -

am plecat în lumea mare...

acum scriu poeme despre munți

(e tot ce visam uneori)

[Maria Mitea]

Chris, Vasilisia, Gabriel, Maria, Manuela, Alexandru, Nuța, Mihai, Vă Mulțumesc din inimă de lectură și semn! 

[Chris]

frumoasa confesiune durereoasa...

[Vasilisia Lazăr]

Original, cald și feminin. 

[gabriel cristea]

Minunat poem! 

[chindea maria elena]

Mărie, tu știi zugrăvi cel mai suav mod de-a te raporta la încercările vieții, mai mari sau mai mici, în limbajul neaoș strămoșesc. Faci o punte luminoasă între un trecut învăluit în aura tandră a amintirii - și greutatea cunoașterii maturității, care nu și-a pierdut esența celestă: inocența ochiului!

Ești o comoară! :)

[Manuela Munteanu]

Cât de frumos, Maria! O înșiruire a iubirilor pierdute, dar nu ca o colecție oarecare, ci este un veritabil bocet al vieții. Original și profund. Da, tot ce visăm uneori este să scriem un poem. Nu în versuri...

[bolache alexandru]

Ce evoluție frumoasă a dragostei! Inedit!

[Nuta Craciun]

Nu le pierdem chiar de tot, ele, amintirile, ne urmăresc, sunt modul fiecăruia de a aranja lumea în așa fel încât ea să devină poetică.

Simt aici o scriere originală,  iar originalitatea nu constă numai în folosirea metaforei sau a imaginilor redate , ci și în modul de a trăi amintirea sau diferite situații și evenimente. Înțeleg că într-un fel au trăit iubirea poeții romantici și altfel o simte un poet comtemporan, care aduce un suflu nou, scuturat de podoabe. 

Îmi place  când substanța poeziei este chiar existența sau viața noastră, așa cum e ea, nudă și adevărată! 

[Mihai Katin]

din măhală-  din mahala probabil

toloacă, toloacesubstantiv feminin

regional

• 1. Pământ lăsat necultivat pentru ca să se odihnească.

  sinonime: ogor pârloagă
  • 1.1. Pășune, izlaz comunal pentru vite.

    sinonime: izlaz pășune
• 2. Teren liber neîngrădit, între case sau la marginea satului.

  toloaca  este  poate   prin  esenta  sa  inima poemului ,scena   de film  sufletesc   pentru  iubirea trecand  atat  de sublim de la prima inocenta:

  ne măsuram, cine era cel mai înalt,
  i-aș fi dat toți cârlanii, vacile, motocicleta lui tata,
  dar
  vară-mea îndrăzneață l-a luat prima de mână,  la  a doua  si  mult  mai   profunda:

  eram minunați, așa cum stăteam unul lângă altul,
  o singură bancă, îmi atingea cotul, eram mortali,
  încurcam literele, aceleași cuvinte,
  chicoteam....sunt  amintiri  extraordinare prin  puritatea  lor  si  ca  intr-un  cantec  al  vietii memoria poetei  le da un refren:

  tot ce visam uneori era să scriu un poem

  Descoperim  apoi   iubirea  de  fata-  femeie:

  rătăceam pe câmpii, prindeam fluturi,
  la tot ce visam era să scriu un poem

  despre cum m-am îndrăgostit di-un coleg muzicant din a șaptea,
  îl numeam "pianistul de la țară", avea degete fine,
  părul negru, înalt cât salcâmul,
  mă lăsa fără cuvinte,

  ...

  odată am fost supărată pe el, la clasa de sport
  m-a prins de mijloc cu-n pupat pe obraz,

    apoi  pe  cea  de femeie:

  - s-a deschis podul de flori peste prut, ca un vânt
  dus a fost,
  praf și pulbere (s-a făcut motociclist la timișoara)

  drept consolare,
  am scris mai departe despre un poet-poet, uneori
  îl zăream peste gardul ghimpat, scotea apă de la fântână,
  ca și la-nceput, brusc
  într-o zi poetul-poet sa-nsurat cu o fată virgină din sat,...este  extraordinara  aceasta proza poetica  prin  puterea   ce-o  degaja  si   acea  lumina  ramasa  in urma  dezamagirii,a pierderii   ce  nu  aduce  angoase   ci  doar  mai   mult  simt  al  unei   libertati  invatate din  aceste  jocuri  ale  vietii!

  cu  multa  pretuire!