*setea abisului din sânge*

toamna adoarme în pietre burdușită de galben

bogată se pipăie viața încă își caută pleoape sub rădăcini

mâinile roșii îngroapă memorii în sânge

prea multe chipuri topite zadarnic sub talpă șlefuiesc poveștii chip…

Privindu-te cu ochiul circumspect

E lângă uşă cerberul de pază;

Ea nu întreabă, ea interoghează…

Universul
era
mort
Un
singur
ceas

Mai
funcționa

Inima
poetului

Săraca

Costel Zăgan, POEME INFRACȚONALE

oamenii sau măștile lor

au plâns

au râs

mai încet ori zgomotos

în toate culorile

m-au întors în alb

parfumat

ca un lord ce-și ține mănușa-n cealaltă mână înmănușată

cu mâna liberă ține unei doamne umbrela

de ploaie

de soare

de toate gândurile

de vară

de iarnă

ora vrea să fie schimbată

și eu să bat pasul pe loc

de iubire

de neiubire

ce iarnă se vede în zare

ce iarnă

lupii sunt verzi ori așa tineri îi văd eu astăzi

singurătatea și-a pus mărgele și râde

poartă ochelari cu dioptrii mari

un singur pas mai are mă tem de mine cea de mâine

voi îngenunchea într-o rană uriașă din care se vor hrăni peștii

soarele își va agăța razele în meridiane ghimpate

unde mi-e răsăritul

unde s-a oprit vara mea frumos îmbrăcată?

i-am găsit sandalele pe malul unui…

Am avut un cățel galben cu pete

și-o păpușă roz

cu cosițe negre împletite

cu funde albastre.

Pe el îl chema Ianoș

pe ea –Anis.

,,Mergi copile să paști gâștele

în poieniță!”

mama-mi spunea:

,,Da mămucă, le duc

Și-o să le bat cu bățul dude

din dud!”

Și-o luam în brațe pe Anis

Și sărind într-un picior

fericită îl chemam :

,,vino cuțu!”

Și Ianoș lătrând vesel

mă urma

adulmecând neîncetat urme…

între noi rămâne distanța de-o țigară

când soarele se îneacă în ocean

cearșafurile-mi inundă podeaua

șoaptele tale îmi sapă tranșee prin trup

femeie cu miros de roze târzii

iată-mă gelos pe umbra ta care arde în zori

daca voi dispărea în triunghiul bermudelor

farul coapselor tale să-mi fie salvarea

și ai mușcat ca dintr-o toamnă cu fân proaspăt

erai marinarul alungat de pescăruși

ai uitat de stâncile obosite de…

te plângi prin univers 

     palmele mele de pământ

sunt înfricoşate de nurii tăi evanghelici

femeie magdalenă

 nici să te sărut prea grozav nu ştiu

îmi spui oarecum disperată

buzele mi-au rămas înţepenite

pe rictusul tău zeflemea

stinghere de atâta strigăt în van

desigur tu ţi-ai dori mai mult

poate să te răstignesc pe inima mea

ciuruită de spaime

de lupi

în fiecare zi să te…

 Născut din poemul cu brațe de mir 

 ești trup hărăzit să strângi raze-n palmă 

 ca floarea te-nvolți sub aripi de înger 

 ca bradul te-nalți sub cerul cu-alămuri. 

  

 De semeni azi glia 

 în brazdă-ți cresc roade să-ți stâmpere foamea, 

 respect pentru palmele-ți calde și aspre 

 din truda-ți țărane 

 cu toții trăim. 

  

 Cu mintea răstorni zăgazuri nespuse 

 copiii ni-i crești în spirit moral 

 învățătorule blând a ta e…

mozaicul identitților

iubite

te caut atât în necuprinsul meu

încât  lăcrimează aşteptarea rostogolită

prin corbi şi castani

sunt tot mai sărace cuvintele ce mi-au rămas

am să le strâng să-mi fie pernă

când noaptea greu se reazămă de pleoape

şi…

E octombrie în calendar

Frigul anunță o schimbare:

E octombrie în calendar!

Plecat-au zilele cu soare,

Acum, toamna ne zâmbește iar.

Copacii vor o derogare…

  Sunt fir de lut ars la umbră de nuc,

  dospesc aluat rumenit în sudoare

  acelui ce știe s-asculte o frunză

  cum se-nfioară 

  pe-un braț nevăzut.

  

  Învăț să deschid pași ce se vor șterge

  pe colțul de iarbă cu urme de brumă,

  în bobul de miere găsesc alinare

  și plâng uneori

  când lebăda plânge.

  

  Aleg să zâmbesc peste porți zăvorîte

  ferestre cu ochii întorși către noapte

  nu  vor…

Când n-oi mai fi cântare
Fii bun şi-adu aproape
Sirenele din mare
De bocet să mă scape!

Când n-oi mai fi visare
Prin pleoapele închise
Te rog să-mi faci donare
Perfuzie de vise!

Când n-oi mai fi iubire
Fă-mi iarba să-ncolţească
Dă lumii-ntregi de ştire
Nou suflet să-mi zidească!

Şi-atunci când toate-acestea
Zadarnic le vei face
Te rog, transmite vestea
Că am murit în pace.

Iubirea

nu are limbă de ceas

să ne aducă aminte

că-i prea târziu în acum,

când fără devremea

dintre noi

a rămas

ca o lampă fără cuvinte.



Nici soarele

nu are limbă de ornic.

Pe partea-i

ce numa' dinspre Dumnezeu

se vede

este secunda-oglindă

spre care ne cheamă,

abis

de abisul Lui dornic.



Acolo lumina crește în sus

ca iubirea din cântecul meu

ce mereu

e altul, nespus.…

de când nu mai cred în anotimpuri

timpul s-a spânzurat de clanţa uşii



acum tu nu mai ai acelaşi glas

ce mă-nconjura ca o ploaie mocănească

şi-mi ţinea pe loc inima



marea nu se mai ascunde în ochii tăi

iar buzele nu mai sunt vapoare roşii

de care să-mi ancorez înserările



sfinţii din ochii tăi nu mai au răbdarea pietrelor

iar luna nu se mai umflă în pântecele nopţii

ca o fântână ce împlineşte dorinţe …

nicidecum

niciodată

dar camarazii mei homeless

au aflat cumva că aș cunoaște subiectul

și au insistat irefuzabil

n-am vrut să scriu despre fericire

pentru că nu am vrut să te implic

însă de dragul lor am făcut-o

ore în şir am scris cu sânge pe vitrine

cu trupul pe scări rulante 

cu sufletul pe amputări de inimi

o mie de pagini cu tine

un milion de răni…

– Ceața prin văi se ridică:

Tată, mi-e noapte,Tată mi-e frică!

– Nu se mai vede drumul acasă?

– Lumina-i ruptă, inima roasă.

Punțile toate s-au frânt sub dorul

de mine însumi , risipitorul.

 

Ceața din munte viclean coboară

pe lângă moară, pe lângă moară...

Nu în părere se-aud cocorii?

– Ba da, cu ceață te-nșală norii...

– Unde ești, Tată – nerisipit rămas

cu mult mai aproape ca propriul meu glas?

Doare tăcerea, dar eu tot te…

Rondelul toamnei mele-n toamnă

În toamna asta dulce, arămie,

Când mustul fierbe-n doagă peste tot,

Prin amintiri alerg, copilărie,

Cu toamna mea sub pașii-mi de robot.

Cum zboară frunze-n rupta broderie,

Macat le-așează vântul în complot,

În toamna asta dulce, arămie,

Când mustul fierbe-n doagă peste tot,

Cu ochii scurși spre searbăda câmpie,

În norii ce înoată de un…

doar o linie albă de cretă

pe asfalt

            mă leg cu cearceafuri

sculptate din lună

de sufletul tău îmbrăcat în cireș

uța uța mor  poveste

adormito-n tăceri sărut să-ți renasc

tu  te faci că nu mă cunoști

dumnezeu râde

fluieră a cohen

a thousand kisses deep

uite balansez negru alb

alb negru

miroase a cireș

miroase a tine

și totul e iarăși…