Pătimesc amintirile şi ard

[Agafia Drăgan]

 

 

 

iubite

te caut atât în necuprinsul meu

încât  lăcrimează aşteptarea rostogolită

prin corbi şi castani

sunt tot mai sărace cuvintele ce mi-au rămas

am să le strâng să-mi fie pernă

când noaptea greu se reazămă de pleoape

şi neagră-mi creşte ziua

pătimesc amintirile şi ard

şi tot mai adânc aud cum se sting

păsările noastre albe

dar cui să-i mai spun

şi cine să audă

în nopţile cu miros de lămâiţă

copila aceea cu ochi de chihlimbar

şi râs de miozotis

cum trece  dureros de tăcută

oarbă şi surdă la viclenia timpului

am să-mi aşez zilele rămase

în braţele ei

niciodată înclinate spre apus

cu o sete verticală de înalt

să simt cum alunec

în verde şi norii

până când mă voi aşeza descântec

să mă toarcă pământul

fir de iarbă, fir de apă

sau alt călător

da-mi mâna şi-o floare de lotus

să-mi lumineze drumul la răsăritul iubirii

Pătimesc amintirile şi ard (varianta corectata)

 

iubite

te caut  în necuprinsul meu

încât  lăcrimează aşteptarea rostogolită

printre corbi

sunt tot mai sărace cuvintele

le strâng să-mi fie pernă

când noaptea-şi dilată insomnia

şi neagră-mi creşte ziua

pătimesc amintirile şi ard

şi tot mai adânc aud cum se sting

păsările noastre albe

şi cui să-i mai spun

şi cine să audă

cum trec  dureros de tăcute

oarbe şi surde la viclenia timpului

am să-mi aşez zilele rămase

în braţele lor

niciodată înclinate spre apus

cu o sete verticală de înalt

să simt cum alunec

în verde

până când mă voi aşeza descântec

să mă toarcă pământul

fir de iarbă, fir de apă

sau alt călător

 

 

 

[Mihaela Popa]

da, varianta modificată, o poezie plină de forță, nerv, metafore

admirație!

[Agafia Drăgan]

Multumesc, Melania! Am sa fac modificarile sugerate de tine

[Agafia Drăgan]

@Melania Briciu Atanasiu  Este o varianta mai buna sau am "nenorocit-o" cu totul.

Pătimesc amintirile şi ard

 

iubite,

te caut  în necuprinsul meu

încât  lăcrimează aşteptarea rostogolită

prin corbi;

sunt tot mai sărace cuvintele,

le strâng să-mi fie pernă

când noaptea-şi dilată insomnia

şi neagră-mi creşte ziua.

pătimesc amintirile şi ard

şi tot mai adânc aud cum se sting

păsările noastre albe.

şi cui să-i mai spun

şi cine să audă

cum trec  dureros de tăcute,

oarbe şi surde la viclenia timpului.

am să-mi aşez zilele rămase

în braţele lor

niciodată înclinate spre apus,

cu o sete verticală de înalt

să simt cum alunec

în verde

până când mă voi aşeza descântec

să mă toarcă pământul

fir de iarbă, fir de apă

sau alt călător.

 

 

 

 

[Agafia Drăgan]

Mulţumesc, tuturor! Încerc să îmbunătăţesc textul.
Cu preţuire,

Agafia

[Ion Lazăr da Coza]

Sigur aș renunța la atât, din v2.

da-mi > dă-mi  

Mesajul, nostalgic, e îmbrăcat în metafore calde (are dreptate Valeria), însă unele sunt vetuste (are dreptate și Sofia), iar ca să devină mai expresiv trebuie eliminate cuvintele-balast (are dreptate Melania).

Am rezonat.

da Coza

[Valeria Merca]

Frumos! Construcţii lirice seducătoare:

 ''lăcrimează aşteptarea rostogolită

prin corbi şi castani''...

''pătimesc amintirile şi ard''...

''până când mă voi aşeza descântec

să mă toarcă pământul

fir de iarbă, fir de apă''...

Am citit cu mare drag,

[Agafia Drăgan]

Multumesc, Sofia pentru lectura! Observatiile tale imi sunt mereu de folos. Am sa revin asupra textului peste ceva timp, cred ca este necesar. Atunci am sa-i vad si eu neajunsurile.

Cu stima si prietenie,

[Sofia Sincă]

Melancolie de toamnă, nostalgie, într-un  text de proză poetică. Un soi de romanță cu vers liber. Însă fără fior liric... regret că spun asta. Poemul este bătut de expresii de uzură, cum ar fi: lămâiță, chihlimbar (respectiv chilimbar), miozotis și altele. Devine și ușor patetic.

Însă este poezia ta, dacă așa ai vrut...

Este doar părerea mea.

Sofy