În contopirea Cerului cu Pământul



Marele Magician al Timpului a întins degetul pe Tabla de Joc,

azvârl în lac o pietricică,…

când mâinile noastre imploră

o fărâmă de timp

din aluatul căruia să ne creștem trupurile din beznă

din lăturile în care colcăie șobolanii și viermii laolaltă

când mizeria și crima se vor abate asupra noastră

precum corbii pe un cer tomnatic întins ca un pled ros peste stârvuri

ne vom învârti pe loc ca ochiul unei bufnițe în căutarea prăzii

ca un animal nocturn în jurul victimei neputincioase

de fapt noi suntem vânatul etern

demonii au ieșit în…

De teamă

să nu fiu cenzurat,

las vorba necuvântului

să lovească-n

sentimentul unei morţi alese

în cuvinte adormite,

ale visului din noaptea

cea din urmă a timpului uitat,

neîntors într-o clepsidră.

M-atinge zborul, și sufletu-i inept

Un tremur lin îmi urcă și coboară

O frunză, galeș s-a lipit de piept,

În timp ce gândul meu la tine zboară;

În plinătate sunt ca o văpaie,

Cu limbile-i, ce-ating înaltul cer,

Și zilele ușor mi se despoaie,

În toamna asta, plină de mister;

Un fluture mai cheamă depărtarea,

Aripile-i au stele căzătoare;

Și stânca mai visează, încă, marea,

Așteaptă-mă, că îți urmez…

Privește doar

cum brațele calde-și dezleagă tomnatica zână

cum te-nfășoară cu brâie din frunze brumate

în tihnă ascultă

glas plămădit printre…

Îmi voi aduce aminte

în noaptea frământată cu dor

de aluatul moale în care modelam copilăria

de frânturi de pași scârțâind podeaua rece

când mâinile mototolite în perdeaua anilor

și părul strâns la spate urmărind rigid linia gâtului

îmbrățișau copilul cu ochi negri



de răpăiala ploii pe streașina casei

și mirosul toamnei a nuci și mere…

Se amesteca în tornada luminilor 

nu deslușea ceilalți orbi sosiți odată cu ea,   

poate pentru că erau stângaci 

din trecut…

Astăzi sunt numai eu şi-o teamă nefirească

pe un tărâm al toamnei rămas necunoscut,

în locuri unde pomii încep să desfrunzească

şi nodurile verii din crengi s-au desfăcut.

Alei din parc sunt pline cu frunze ruginii

şi nu se mai văd paşii făcuţi cândva-mpreună,

cum nu se mai văd păsări prin zările-argintii

trecând că două umbre ţinându-se de mână.

Îmi este dor de tine, îmi este dor de vară

de tot ce nu găsesc…

odată m-am așezat lângă tine 

ca să ne încolăcim cozile cu ochii acoperiți 

ne prefăcem că nu există căutările dacă nu le rostim 

noi cei neștiuți cei nescuturați nesărutați de moarte



știi când aveam numele pietrei 

când geometria se lăsa trăită pe numărul impar a lui Dumnezeu 

cum ne desfăceam nodurile fără repetiții 



mă întreb în câte războaie ne vom tăvăli 

până…

M-am întâmplat ca tufa, pe-"Însemne", la da Coza!

Aţi spus veneţiană? Pardon, am un rondel!

Mă-nvârt în jurul cozii şi-mi pun la ea căţel

De usturoi să tacă, din foşnetu-i, mimoza...

Pe tocuri umblă cete de clipe-n ostropel,

Sentinţe mă inundă şi Smena-şi face poza.

M-am întâmplat ca tufa, pe-"Însemne", la da Coza!

Aţi spus veneţiană? Pardon, am un rondel!

Îţi trepidează tocul când uiţi să îţi iei doza

Metaforelor…

cu minutele lor învelite în întrebare

cu neodihna unor nopți

pe care nici eu nu le descifrez uneori

poate de prea multe ecouri

pe care tu le părăsești

deși îmi spui

că suntem amândoi pe același mal



cum să te cred

când vâsla asta a încrederii e ruptă

când fluviul îți aruncă poemele

în brațele altei femei

pe care eu o simt

în iarna ce-mi prinde sufletul în…

Încerc

să-mi aduc aminte

cuvântul,

încerc să-mi aduc aminte

să-l scriu,

dar mintea mea bolnavă

uită să transmită

degetelor

mesajul trăirii din cuvânt...

Încerc.

că de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit

dar

ca această poveste să existe a fost nevoie de un dumnezeu

de unul…

în locul acesta

unde m-a așezat viața

grǎmǎdesc la-ntâmplare cuvinte

unele peste altele

în cele din urmǎ

când grǎmada-i cât casa

intru

mă-ntâmpină ploaie de vorbe

pentru  identificare

opresc câțiva stropi

restul…

mama avea o rochie din jerse roz croită pe talie

o purtase cât o purtase dar pentru că se mai împlinise

mi-o dăduse mie eram la liceu şi când primeam câte-o învoire

mă întâlneam cu văru-meu o luam aşa prin parcuri

vizitam câte-un muzeu ori stăteam acasă la el ascultam muzică şi

povesteam de-ale noastre în timp ce tanti marioara ne aducea dulceaţă

de nuci verzi să se simtă şi ea bine când spuneam ce nemaipomenită e

anişoara ce mai face întreba

tot…

Din vis în vis te ating mai rar

îmi surâzi prin perdeaua de frunze

drumul își pierde conturul -

mâna ta nu mai schițează 

sub nervuri.

Casa se îngroapă în călcâiul toamnei

ruginite gânduri se desfac din cochilie

voi fi acolo pentru anii în care

nu se vor mai scutura diminețile

de povara singurătății

ridicând iar…

Gagamiţă se întoarce într-o joi

Costel Zăgan, UNIVERSURI PARALELE

                           13.10.2013

 De azi nu mai avem bundiță

și-o voce mai puțin sub  grindă

doi  îngeri duc o  cobiliță

mai triști acum către oglindă...

și suntem mai săraci întruna

purtând o lacrimă amară

vărsată parcă și de Prutul

ce ne privește cu ocară...

am luat cu mine toate cheile peșterilor

drumul e tămăduit de crezul ce-a ars mocnit

după un incendiu

au pierit atunci privighetori care-ți umpleau brațul…

Sunt tot mai singur, tot mai deprimat,

din mulţi cei care îmi erau aproape

cu primul tren al nesimţirii au plecat

prietenia veche în ură să o-ngroape.

Nu-mi pare rău că viaţa se scurtează

şi florile se ofilesc uşor de multe ori,

prin mine universu-n taină lăcrimează

armonizând perfect tristeţea în culori.

Aud cum mă vorbesc, cum mă alungă,

cum între noi e totul astazi la final

şi cu-ascuţite suliți vor să îmi…