Nepământene gânduri îmi coboară

mirosul crud, sfâşietor în pleoape,

fântâna-n lacrimi trupu-şi înfioară,

şopteşte blând cochiliei în ape,

o albă undă valului s-adape...

Cutreier gol. O iarnă mă desparte,

înfăşurată-n umbra-i de aproape;

Scrisori de fum... clepsidra, pe o parte,

căzută-n ieri; cuvintele-s deşarte.

Mă răstigneşte crucea pe teugă,

fecioara neagră-mi seamănă a moarte,

un cenuşiu e…

am făcut un gard s-a uitat un om

dincoace pur și simplu ploua torențial și lupului i-au ieșit pistrui

am mai pus metereze s-a uitat un gutui

glonțul lui galben îmi  mângâia floarea pe care-o citisem amară

am așezat unele peste altele trupurile care-au lăsat semne de ciudă  s-a uitat o…

De-aș avea o sumă în total,

aș aduna risipa ce-mi dă cale.

aș face-un munte, iar mai jos un deal

și-aș fi un ins cu multă căutare,

și nu m-aș cocârja la ideal

cum fac adesea, cei din întâmplare.

Mă vezi cu ochii rănii desfătându-și pofta

de veșteda lumină în care m-am învelit

  ca un lingou de cositor negru

pentru lipit buzele trâmbițatei

numărători de timp fără limite.

Pe cer măcăne unghiul migrației

albstrului subțiindu-se

pâlnie de greață prin care

lipitorile-mbeznării așteaptă să bea

mierea haoticelor forme de cârcei

din pulpele nepătrunderii.

Cât de zâmbitoare îmi…

de vreme pe un colţ de lume, cu mâna-nfăşurată

pe sub mine, aşezat, căuş, privesc

un pescăruş

şi

graba furnicilor

ce-şi vor înălţat muşuroiul

(să fie gata)

pentru odihna zborului

şi povestea zilei

pentru visele din noapte cu Suflet. Roşu şi albastru.       

cu ochii-n lună, aşteptam schimbarea la faţă

a nopţii în albastru lucind în soare

cu stelele-mprejur

şi ciripit de paseri,

cu vuiet de vânt prin pletele tunse de timp,

cu susur de ape molcom să curgă în stropi de sudoare

pe frunte

de sete

să-mi ostoiesc gândul alergând îngenuncheat la poalele

sufletului-munte,

să mă ierte.      

ţi-ai fumat (dez)nădejdile furia insolvenţa à

la longue

gura mută a  lunii ţi-a băut absenţa vin demisec

de o sută de ori ai înfipt acul în vena cavă

cocaină mixată în drenă

ca o ratare la poarta

troiei

am tatuat lobul urechii stângi fariseic

nu (mai)aud simfonia picioarelor lungi

ţăcănitul de tocuri urcând scara conştiinţei

mi te văd în vitrine

expus ca un sold

manechin calm cu trupul…

Sunt singurul rămas prin gândurile tale

poveste neştiută de toţi cei cunoscuţi,

şi dacă ceru-ntreg în valuri se prăvale

ne regăsim la ţărm şi nu vom fi pierduţi.

Nu cer să mă trezească sărutul preţuit

când noaptea fără tine aievea se topeşte,

să nu rămân orfanul de suflet jefuit

privind cum depărtarea de clipă se măreşte.

Te caută tăcerea, cuvântul, şoapta, viaţa,

este prea mare golul ce lacima-l cuprinde,

străin rămâne…

Pictează-mi iubite, toamna pe pleoape,

curge-mi ploile mute pe buze,

până la glezne îmbracă-mă

cu mângâierea gândului tandru

și ocrotește-mi visul verde, cuvînd nerostit.

Undeva în lume lăsasem iubirea

să mă aștepte și ai găsit tu

bobul de mărgăritar neșlefuit

și neatins de patimi mute.…

Toamna fetelor morgane                                                             Iluzii de toamnă

Iordachescu Dragos Nicolae                                                             Ionel Mony Constantin

O toamnă-ncâlceşte în galbene iţe                                                Noiembrie atrage cu galbene iţe…

îmi apasă amintirile peste roşul luminat

de candela aprinsă în locul de întâlnire

Tată.  

Tu,

eu

şi

Sufletul într-un albastru. Şi e senin acum.

A plouat cerul să-l spele şi florile râd în soare.

Sunt momentele în care durerile pleacă spăşit,

târându-se. Doar noi zburăm. Ne-am întins

aripile în dansul nostru.

Tu,

eu

şi

Sufletul.   

Mă întreb uneori dacă aş despica cerul cu o sabie

unde şi-ar găsi locul pe pământ atâtea stele căzătoare

apele ploilor vor cădea peste apele pământului

va fi potop va fi sfârşitul aşteptărilor mele

dar sfinţii sau zeii rămaşi printre ei unde vor trăi

toţi cei plecaţi la cer cum îşi vor regăsi prietenii

familia

tu cum mă vei găsi dacă vei cădea odată cu ei

aş putea tăia doar un colţ prin care să treci

mă vei recunoaşte uşor ochii mi-au…

îmi aştept acceleratul/pegas invalid/

cu valizele pline de viaţă neamortizată

invizibilii hrăniţi din carnea zilei

reciclează scheletul eponim al oraşului

orbul roade strunele viorii

în tăcerea şinelor/extensii ale sufletelor harpii/

nu-mi ajung monedele/particule dezaccelerate/  pentru un loc

cu faţa  spre locomotivă

este prohibit să bei sângele

străzii unde ţi-ai rupt cordonul…

Sfidând toamna                                                                     Toamna  mea

surâs perlat acoperit                                                              ţinând paharul ridicat

de brumă      …

 cu irişii sculptaţi.prin vinele din tine azi bântuie piraţi.

ţi-ai ridicat drapelul. pe-al meu catarg rănit.

iubirea ţi-e castelul si dorul pârguit.

astepţi iar răsarituri. să îmi dezlege frica.

tu vii din infinituri doar să te strig.

iubita.

…………….

mâinile mele  te doresc .mâinile tale prin sufletul meu. mângâie.alină.

ucide-mă de tine.şopteşti lacrimi.

sărutul se prelinge pe gât.  pe…

hai...

hai să ne ducem departe

 de durerile noastre,

să semănăm garofiţe-n grădină,

să ne declarăm inocenţi

 într-un spital de nebuni,

să uităm data naşterii

şi s-o luăm de la cap,

să convingem fantomele…

O toamnă-ncâlceşte în galbene iţe

Stejarii ce-ncalţă opinci cu nojiţe;

Agaţă pe ramuri secunde agonic,

Poeme de frunze rostite laconic.

Îmbracă livada în ceţuri fuioare,

Adună în straie o doină, o boare,

Îşi mângâie coama, îşi mângâie nurii...

Pământu-i sămânţa din mirul făpturii.

Se-aşterne în brume cu izul de struguri,

Când ziua îşi pierde lumina din muguri,

Atinge tăcerea, o linişte oarbă,

O…

 iubite

 grăbește-te

 trebuie să adunăm culori

 se anunță o iarnă albă

 ne vor lipsi 

  frunzele

 și crudul firului  de iarbă

 prea încăpățânat

 să învețe 

 numărătoarea inversă

 cămara noastră e goală

 voi face provizii

 de culori

 pentru zile

 albe

 și nopți

 lungi

 tu

 doar iubește-mă

ascuns al păsărilor printre ramurile-nverzite  

ale copacilor cu răcoarea după stropii de ploaie

ce-mi ating faleza gândurilor, îmi ridică ochii

să privesc roşul meu -

soarele

încadrat de albastru - vis înnaripat, curaj

până nu voi realiza că doar el - sufletul

are aripi,

să-l prind

şi

agăţat de el,  

să zbor.