se pare că sunt zodie de foc

aşa că va trebui să-mi asum arderea

uneori atât de completă

încât nimicul care rămâne

îmi sfidează materia

noroc cu aerul

care-mi reinventează combustia

si încă ceva

nu suport apa

prea îmi sabotează existenţa

La întrebări nu am răspunsuri niciodată.

Când mă priveşti, mereu mă fâstâcesc,

Găsesc cuvinte, dar le pierd pe dată,

Caut febril un sens şi mă-nroşesc

Probând expresii când prea largi, când strâmte

Şi-mi pun pe faţă-un zâmbet ştrengăresc.

Adun lumini buchet, dar toate-s frânte

Şi-n niciun colţ de gând nu-mi regăsesc

Culorile de mai din înţelesul

În care-ar trebui să zugrăvesc

Acest tablou de vis.…

ştii nu am nevoie de

ambarcaţiune sentimentul că

mă iubeşti despică marea să trec

de partea inimii ştiu să

înot în cuvinte liniştite

mi-am potrivit călătoria feng

shui gesturile tale braţe deschise un

hotar peste care nu vreau să trec

aştept să strângi carnea pe mine

sărutul tău este cel mai apropiat

punct cardinal pentru fericire

palme de apă pe coapse mlădie

sunt ce vrei tu să fiu pentru tine

poezia ta celestă…

AI HAȘURAT DIN CREAȚIE FEMEIA

* jurnal de Evă din increație *

numai acum

ţi-a şoptit blând Părintele

văzându-te supărat pe femeie șarpe și măr

altoiți pe trunchiul tău de bărbat

arhetip al unului

însingurat

doar acum poți înșuruba altfel

spițele spațiului

o altă poveste în harta creaţiei de te vrei

poţi…

Mai spune-mi dacă-i primăvară

prin toamna care a sosit,

sau a rămas sfârşit de vară

prin umbre ce s-au ofilit.

Întinde-mi mâna printre ramuri

să văd fiorii-nmugurind,

când visele lovesc în geamuri

şi-n stele palide se-aprind.

Mai spune-mi dacă bate vântul

printre tăcerile de ieri,

dacă în toamnă stă pământul

străjer la tâmpla unei veri.

Găseşte-o cale de-a-mi răspunde

de ce mi-e sufletul mai…

strigătele pietrelor se adună la răscruce

în ecoul apei ce expiră cercuri de tăcere

(timpul curge spre izvoare)



e linişte

dinspre polii înfriguraţi ai pământului

se topesc iernile sufletului

(fruntea se înalţă de alb)



în cer

sub umbletul umbrelor rănile devin

fluturi pictaţi pe un trup crucificat

(glasul copitelor e tern)



e linişte

copaci răpuşi de…

ieri îmi bombardai teritoriile din zeppelinele purtate

o singură dată de altcineva înaintea ta

acum am evadat coborând prin mirosul

clorofilei de vise umede din frunze purtate

o singură dată de altcineva înaintea ta

paraşuta o strâng o ascund în scorburile unei inimi bătrâne

părăsită de sânge

nelocuită de păsări

tristă ca tăcerea prinsă în pânza pictată

de penelul văduvei negre

aştept să vină spre mine oraşul necunoscut marcat de…

Mi-e viaţa

corabie

purtată departe

şi uitată

în derivă.

Mi-e atât de foame

de un somn încât îmi vine

să mă culc pe urechea lui.

de vrei

trece-ți privirea

peste buletinul acesta de analiză

scrie clar

nicio urmă de regret

nu-ți mușcă buzele până la sânge

niciun rezultat

nu-ți împinge pașii

în direcția iluziilor

care țin loc de dumnezeu…

De ce mi-e dor de pasul cândva

Rătăcit prin livezile Paradisului?

De ce simt gustul mărului pătat

De gânduri plimbate-n întuneric,

Muşcat sub privirile îngerilor

Parcă adormiţi în tranşeele dintre ceruri?

Aşa s-a născut culoarea păcatului

Între buzele tale ce şopteau amăgirea.

De ce mi-e dor de goliciunea trupului tău

Ce doar visul mi-l schiţează frânt

Noapte de noapte, ca o pedeapsă dulce

Pentru neascultare? Unde este jocul…

Deşi e pentru mine prea târziu

Tot aş mai vrea să te sărut duduie

Să mă îngrop în păru-ţi arămiu

Şi–n trupul ce miroase a gutuie…

adesea lângă plopul cunoscut

poezia soaţă cuminte aşteaptă

lacul singurătăţii mele de nuferi este

albastru la citit chipul tău oglindeşte luna

pe deal însereză după cântec de bucium

viaţa intră smerit în case mărunte în

faţa lui dumnezeu luceafărul

coboară în genunchi pentru noi

codrului îi lipsesc păsări somnoroase

arar îi suspină izvorul de oameni

în dungă puf bătut de vânt dorul

risipă face din inima mea

tămâie arde drum de…

noaptea stă la fereastră

mă priveşte şi oftează

uite s-a lăsat noaptea

în omul acesta ca într-un cărbune

cine să cureţe negrul de fum dintr-o

colibă nelocuită cu pereţi şubrezi

gata să se prăbuşească

o ciupercă mortală suflet cenuşiu ar răspândi

pe o arie de mii de kilometri

pătraţi

oamenii ar deveni palizi la început

străvezii

doar oasele vor mai lumina pământul

pe dinlăuntru

ca dintr-o tavernă în care tinerii…

Se-apleacă iar copacii sub rug de-ntomnare,

Grădini de crizanteme se cunună-n soare,

E trecută vara, septembrie-i târziu,

Cu primăveri pierdute iar am uitat să-ţi fiu.



E toamnă şi mustesc strugurii-n amurg,

În rochii rubiniul danseză cu de Burgh...

Un fir de crizantemă zâmbeşte către cer

Când îşi deschide pleoapa şi frunzele îi pier.



O tainică splendoare de curcubee vii

Se-amestecă-n pădurea de gânduri şi nu ştii

Că eu dansez cu…

veniţi veniţi şi aruncaţi cu pietre

am şlefuit cândva un cuvânt-două

şi am folosit alchimia inimii

aduceţi eşafodul…

vom lua la întâmplare

un popor oarecare

mai mic sau mai mare

după posibilități

spre de exemplu

poporul dac

apoi

un mare imperiu

spre de exemplu

poporul roman

se cucerește teritoriul dac

dar nu în totalitate

ci doar parțial

până când poporul

își uită limba ...

nu insistați prea mult

o generație două

ar trebui sa fie de ajuns

se omogenizează…

Deodată

respiraţia mi s-a oprit,

patima obsedantă

a trăirii clipei din urmă

a dispărut,

o priveam nedumerit

fără a-mi putea opri...

artificiala trăire.

Rapid

şi trenul fuge

departe,

în zare o dâră de fum:

e viaţa... s-a dus.