Strânge-mă în brațe, Toamnă, 

Să mă satur de răcoare    

Și de buzele-ți jilave       

Ce au gust de prună coaptă   

Și de frunză arsă-n soare!    

Potopește-mă cu ploaie,    

Cu-ale vânturilor coame,     

Și cuprinde-mă-n torente     

Cu bulboane de săruturi!     

Apoi, mă strivește-n poame!   …

De pe arcade gotice de plai moldovenesc

te-am coborât până-n palat

în ie albă cu ochii triști te-am îmbrăcat

și te-am zidit în stil brâncovenesc

pe levantine stucaturi ce-mpodobesc

pereții din marmură venețiană

te-am așezat pios ca pe-o icoană

și te-am privit în stil brâncovenesc

iar părul tău bălai de os domnesc

l-am împletit în fine colonade

cu frunze de acant și viță în cascade

pe capiteluri…

O picătură ești în vastul univers

Și univers de doruri și iubire;

Aheii pe țărmul tău te-au proslăvit în vers,

Iar geții sfințit-au apa ta, frumoasa moștenire.

Cetăți s-au ridicat pe țărmurile tale

Și bogății de praf cules-au toți din vânturi;

Corăbii mândre s-au scufundat cu-oșteni în zale;

Pe toate, Tu le-ai prefăcut în albe litoraluri.

Istorii scufundate în destinul tău

Scris-au aezii despre Tomiris și…

Rătăciri de constelații

pânza apei învelesc

cu o mantie de-argint

până-n orizont de soare

Marea nălucește-n zare

nuanțele de arabesc

Cu-albe țesături de spume

împletesc delfini-albaștri

lungi eșarfe de turcoaze

Iar pe coamele de vânturi

albatroși  plutiri de gânduri

zboară-n țărmuri de sihaștri

Zbor razant de cormorani

peste nesfârșirea mării

se oprește-n apă frânt

Baionete…

Soarele se prelingea

ca un gălbenuș

din universul 

păsării de foc

năclăind iarba

uscată de tăcere

Doar vântul

mai pribegea

în haine zdrențuite

mirosind a pleavă 

și a dor…

Valuri galopând în spume

ca o herghelie mută

coame-n vânt de perle albe

zbor ridică peste ape

Ochiuri de vâltori nebune

ce cuprinde Istu-n matcă

răspândesc vapori de viață

peste sălcii adormite

Fluviul jadul și-l așterne

peste valurile frânte

mistuind a lunii rază

cu argintul ei gălbui

Noaptea cu priviri de buhă

potopește pâcla groasă

și îmbracă apa-n giulgiu

cu răcoarea-i…

În mintea unui copil

castelele de nisip nu se vor nărui niciodată

pentru că acolo

sub bretonul lui

se naște o lume fantastică

în care cuvintele se înmănunchează

aidoma culorilor dintr-o bilă de sticlă

rostogolită în ochii lui mari și întrebători

Acolo unde timpul fuge

și se ascunde în lumea basmelor șoptite

de blânde voci

ce se pierd ca un murmur al mării

în cochila urechiușelor lui tăinuitoare.

O lume…