... Și mă grăbesc spre nicăieri,

Mă-mbarc în ultimul  vapor

Să scap de vechii temniceri,

Sunt emisarul călător.

Iluzii seci în lumi de basm,

În ghețuri și încinse iaduri

Ardeam în fiecare spasm,

Păduri treceam, ape în vaduri.

Când se-nclinau  urșii a rugă 

Lupii bătrâni mă salutau.

Iar cerbii se opreau din fugă,

Cu ochi închiși mă-adulmecau.

Era un…

(replică d-lui Stănescu Valentin - Septembrie drag)

...coș de nuci, coș de nuiele

frunze arse printre ele

și cocori cu aripi vii

toamnă, iar suntem copii

ce-am pleca din nou la școli!

ca în cârduri de cocori

cu măr roșu-n buzunar

pentru doamna bună-n dar...

dar... s-au scurs anii ca ploaia

în pervazul cu mușcate

să-ntinerim nu se poate

Timpul, iarăși a-ntors... foaia 

ce…

                                                                                                              ‘‘Toamnă-n stufăriş

                                                                                                                Cocorul cearcă iarăşi

                                                                                                           …

Turist prin devenire,

Din duh ce te înalți,

Aspiri spre rumenire,

În slavă să te salți.

Iscoadă prin păcat,

Culcuș pentru sangvin,

Doar suflet îmbrăcat,

Esențial divin,

Din ceilalți te hrănești

Întru înțelepțire,

Renaști să nu mai crești,

Te-mbeți cu nemurire.

am amintiri cu iezi pe islaz

și cu bunica făcând griș cu lapte

liane groase rătăcesc pe obraz 

pașii mei grăbesc înspre noapte

fire de păpădie în suflet de vânt

mucegai pe gutuile…

surâs perlat acoperit

de brumă

în toamna-mpestriţată

de culori

mă uit prin geam cum la un semn

se-adună

şi curg în râuri stoluri

de cocori.

poem de ploaie suspinând

se scurge

te-mbrăţişez c-un rând de nopţi

polare

noian de frunze pe la geamuri

strânge

hoinarul vânt sosit din

altă zare.

perdeaua tremură ca-n orice

toamnă

pastel de gri mereu…

împodobită-n haina mea de lutru,

vestala neplătită de fecioară 

iubea un dumnezeu mai mult neutru,

să fie răstignit a doua oară.

din marile poeme curs-au lacrimi,

umbream şi eu, fermecător şi straniu

somnambulismul nopţilor de patimi,

cu-asexuate trupuri de uraniu

ce explodau prin xeroxări de gesturi,

nereuşindu-i vraja, uneori,

apusul închegat cu-atâtea resturi

zâmbea semeț la supa grea de…

răpciune

se-aşterne în parcuri

ca un apus răstignit peste lume

aleile-şi adună la capete cerul

eu îmi flutur eşarfa

de parcă aş pierde pe cineva drag

ziua aceasta mi-aduce aminte de mâinile tale

crengi înflorite în care cântau privighetorile

până făceau să danseze seva copacului

azi

fără tine

slova mea pare un greiere rătăcit

prin ierburile mult prea înalte

din ultima lună de…