gânduri pe eșafod

[bolache alexandru]

am amintiri cu iezi pe islaz

și cu bunica făcând griș cu lapte

liane groase rătăcesc pe obraz 

pașii mei grăbesc înspre noapte

 

fire de păpădie în suflet de vânt

mucegai pe gutuile coapte 

suntem cu toții pe acest pământ 

într-o hală mare doar șoapte 

 

astăzi argintul îmi ninge prin păr 

răsăritul e mult prea departe 

curg amintirile în valuri șuvoi 

rădăcinile înoată spre moarte

 

dar nu-i nimic nu e totul pierdut

am numele scris pe o carte

mii de tranșee am străbătut 

și numele cin' să mi-l poarte 

 

 

 

[Chris]

nu stiu de ce ganduri pe esafod, nu pot sa spun ca nu-mi place titlul, dar  textul  este unul cald chiar daca se trage linie si se face totalul. titlul duce catre o imagine intunecata, textul duce catre o stare de nostalgie desi sunt si cateva imagini pesimiste. 

frumos! asa este si tristetea face parte din viata :))

[bolache alexandru]

Multe sunt triste în viața noastră Lisia! Dar fac parte din frumusețea vieții! Noi am știut să facem din tristețe frumusețe!

[Vasilisia Lazăr]

Frumos, Alex, chiar dacă trist. Dar nu e nimic, ai destule urme frumoase de lăsat. 

Drag!

[Grig Salvan]

Un cântec grav al sufletului bântuit de suflul rece al căderii și aproperii de moarte. L-am citit de câteva ori atât pentru tonul grav și sentențios care e preferatul meu, cât și pentru metrica lui cantabilă, altă preferință a mea.

[bolache alexandru]

Onorat de valentă!❤️

[Stanescu Valentin]

Interesante finaluri de strofe: noapte / şoapte / moarte / poarte...  Am citi şi am scris

 

                                                  urmele mele (valentă)

 

                                                 urmele mele

                                                  singure pier

                                                   să le-ntorn

                                                         cui să-i

                                                               cer?

 

                                                                      urmele mele

                                                                      pe unde merg

                                                                      prea uşor

                                                                      mi se

                                                                      şterg

 

                                               urmele mele

                                            lacrimi şi cânt

                                                       numele

                                                        dus de

                                                            vânt

 

                                                                   urmele mele

                                                                   prin neştiut

                                                                   trecute-n

                                                                   pumn de

                                                                   lut...

[bolache alexandru]

Respectele mele, Man!

[bolache alexandru]

Mulțumesc Monica! În general sunt melancolic incurabil dar și realist... 

[petrut dan]

Un poem ce începe frumos, idilic chiar, cu imaginea iezilor ce saltă pe islaz și a bunicii pregătind griș cu lapte, apoi brusc schimbi registrul într-un film de Tarantino în care nu se poate să nu se lase cu violență, frustrare șmd, dar finalul are o undă de optimism, cum era '' cine n-a sădit un pom ori n-a scris o carte ''...totuși tu judecând după numărul tranșeelor străbătute ți-ai cam făcut partea așa că te felicităm: are cine/ce să-ți poarte numele! Cu prietenie, ma man!

[Monica Pester]

Îmi pare bine, Alex, finalul pseudo optimist al poeziei.

Nu-mi suna bine ca dezamăgirea să facă parte din arsenalul personalității tale.