Dă-i un Dumnezeu şi, poate,

O să-nchine-n cinstea lui

Un ulcior plin de păcate

În ajunul Paştelui.

Dă-i un ticălos şi lesne

Se îmbracă-n pielea lui;

Un tezaur de pricesne

Le va răstigni de cui.

Dă-i un Herodot cu acte

Încrezut în sinea lui

Şi m'oblig să ştie fapte

Necesare nimănui.

Dă-i o palmă de grăunţe,

Fă-l ţăran la casa lui -

Un minut şi-o să renunţe

La căciula cu ţugui.

Dă-i…

De fiecare zi pe pământ, ziua Inimii Iubirii Domnului nostru 

                             Flori Cuc-Munteanu

Inimă și inimă,

Apă vie-n țărnă caldă,

Izvorăște lacrimă

Când dorul în nori te scaldă.

Nu înfrântă, fără leac,

Nu cedând bolii, nevoii

Ăstui timp și ăstui veac,

Ce-a uitat de Cerul ploii,

Îngenuncheată în toate

Doar Bunului Dumnezeu,

Înfrântă de…

Coviltirul visa...

Îmbrăcat în strai de mătase

Țesut de păianjeni,

Brodat cu mărgele de rouă

Și franjuri pe margini;

Fin borangic și beteală,

Cădeau în cascade               

Tăcute, de gală...

Licurici, cu superbe lămpașe,

Sclipeau aruncându-și ocheade

Discrete, sfioase;

Petale de mac,…

În luciul trist al apei se risipesc copaci,

cînd trece un răsuflet de stol întârziat;

Nu-i țeava rece-a puștii, nici prădătorul - Taci! -,

e-o frunză ruginie ce-n lac a răposat.

Și-anunță toamna crima prin cronici de…

De prin ántice coclauri

De prin ántice coclauri, ridicați cu osteneală,

Scoatem lumii adormite carapacea de sineală,

Val prin val trecând, cum vremea, dintr-un veac, într-o clipită,

Nu mai lasă nici o urmă de durere sau ispită.

Prinși în clește de un ornic ce se strânge și destinde,

Sprijinim Nemărginirea, făr'…

plouă fără milă peste tot ce-am strâns
peste frânturi de cântec și peste poezii
peste credințe oarbe și peste erezii
plouă peste toate... ca un ultim plâns...

plouă fără noimă peste tot ce-a fost
peste visări cărunte și peste amintiri
peste chemări deșarte și peste vechi iubiri
plouă peste toate... nătâng și fără rost...

Au fost odată nişte oameni

doi –

o femeie neînzorzonată

şi un bărbat cu vorbe –

și într-o seară a venit vara

apoi un tren roşu

până s-a făcut toamnă

să se vrea –

femeia şi-a astupat urechile

ca să-l audă

bărbatul a închis ochii

ca s-o vadă

până la sfârşit –

și s-a făcut seară

şi s-a făcut dimineaţă

şi n-a mai fost nicio zi.

Nu cred că inima e-n stare să cunoască;
Trăieşte ca o capră pe un masiv crestat;
Se bucură ca iada de piatră şi de salt,
Uitând de vârful care i-a fost recent proptea.
Coboară de pe culme; flămândă vrea să pască;
Coboară sinonimic cu cornul amputat;
Ea ţine minte numai întâiul triplusalt
Şi nu-i mai pasă dacă păşunea-i iar peltea…

Singurătăți albastre, v-am așteptat demult...

Sub arsele aripi am vrut să vă ascund...

Orgoliu-al creaturii – înghite-mă și crește!

De colții tarantulei – de mine – mă ferește.

Din pace-mi rup povara – tot mie-mi sunt dator:

Pe drept iubesc făptura și nu pe Creator?

Neghioabă cutezanță, odată te oprește!

Pe creator, pe mine – de mine – mă ferște...

Micime fără vină – te stinge și-apoi mori!

Am…

cândva în ochii mei te-ai oglindit...
e-așa de mult c-abia de mai țin minte
de te-am visat... sau chiar te-am întâlnit

și-ți caut rădăcinile în suflet
și doar în amintire te mai strâng...

și nu mai știu dacă surâd... ori plâng...

După coaste-ncețoșate,

dimineața-ncet răzbate;

Câmpu' liniștea și-adună

într-un spic cu pârgu-n lună.

Vânt cu buza tremurândă

răscolește-a ierbii undă…

Te-am crezut nesincer,

dar nu atât de nesincer.

Până la urmă poemul ipocrit

a venit asupra mea să mă strivească.

Numai că ea, singura nevinovată,

inima, s-a sustras obnubilatei tale premeditări.

A întors spatele şi era gata.

Doamna pricepută la tarot asta a arătat clar-

e vorba de-

pe dinăuntru moartă.

În biserica Sf Elefterie mă rugam să mi se întâmple

ce mi s-a întâmplat,

ce mi se întâmplase deja.

Când am…

Scarpină-mă printre coaste -
Poţi să-mi rupi chiar din ţesut;
Fă-ţi doar griji de gânduri proaste,
Voalate ca rebut.

Ştiu că e salubră fila -
Foiletată prematur;
Pentru că ţi-e mare mila,
Rog, nu-mi întocmi retur.

Garantez să sânger jenă -
Mai ales prin pieptul spart;
Să-mi montez, apoi, pe venă
Pocăinţa... ca restart.

Fără noimă se duce și m-ar vrea aproape

Și toamna păgână cu tristețea pe pleoape;

Le știe pe toate și cu toate se-ngână,

Desfiră iluzii ca pe-un caier de lână.  

Haide, gustă din leac, îmi repeți dimineața,

Norii și vântul nu întunecă viața;

Mai curând te trezesc netezindu-ți cărarea

Și te pun față-n față cu zidirea, iertarea...

N-am ajuns prea târziu, nici devreme nu-mi pare,

Dar am fost reținut de un semn de-ntrebare…

un cronometru

și un stilou fantomă

restu-i cerneala

Costel Zăgan

ieri mi-a zâmbit pe stradă o femeie
și nici nu știu de ce mi-o fi zâmbit
că eram trist... tăcut și obosit...

ce-o fi găsit la mine-acea femeie
spre-a plămădi surâsu-i minunat?

mă-ntreb de mi-a surâs... ori am visat...

Lângă noi, când se cască sinistrul,
acel divin răcnet,
woodoo, woodoo,
faceți bine sufletului meu din mine.

Urcuş la munte, simplu urcuş

peste poteci.

Prieteni, să mergem în cete,

pedeştri asasini în munți-

castele de piatră în nori fumegând.

Prieteni- o horă peste stânci.

Lăsaţi-vă aripile acasă,

să nu uitați asta înainte sa plecați.

E un lung travaliu.

Munții au coapse solide la apus,

jumulim stârpituri de raze,

oarbe raze,

trenuri prin gări năpraznice

trec printre fraze.

Prieteni, opriţi-vă din tremurat!…