Vreau să-nmugurească cerul

[Denisa Curea-Popa]

Fără noimă se duce și m-ar vrea aproape
Și toamna păgână cu tristețea pe pleoape;
Le știe pe toate și cu toate se-ngână,
Desfiră iluzii ca pe-un caier de lână.  

Haide, gustă din leac, îmi repeți dimineața,
Norii și vântul nu întunecă viața;
Mai curând te trezesc netezindu-ți cărarea
Și te pun față-n față cu zidirea, iertarea...

N-am ajuns prea târziu, nici devreme nu-mi pare,
Dar am fost reținut de un semn de-ntrebare
Şi-apoi, vezi, dumneata, peste străzi până-aici
A crescut din senin muşuroi de furnici.

N-ai idee ce fac, cum 'ți-mpiedică pasul,
Pe potecile lor rugineşte şi ceasul
Şi s-aştept în zadar vreo schimbare la cină
Crezi c-ar fi înțelept într-o viață puțină?

E acolo, departe, lumea neștiută
Tămâind adevăr sub privirea de ciută
Și din nou îndrăznesc să mă-ntorc în poveste
Că nu știu ce a fost, ce va fi, ce mai este...

[Chris]

meditativ pe tema timpului si a vietii cu teama ei de necunoscut. o sa inmugureasca, denisa, o sa inmugureasca.. :)

[Ioniţă Gabriela]

Reverenta!

[Denisa Curea-Popa]

Mulțumesc pentru semnul de lectură și apreciere, Dorina! 

Bucurii

[Pop Dorina]

Admirație.

[Denisa Curea-Popa]

A-nmugurit cerul inimii, citindu-vă comentariul, doamna Sofia! 

Prețuire! 

[Sofia Sincă]

Timp, spațiu, viață. Este trăirea prin artă a poetei, închinată unor praguri prin care trebuie să treci, prin labirintul destinului, conservate de stările spiritului.

O poezie amplă, bine construită pe vers corect.

Felicitări! Am citit cu multă plăcere,

Sofi