Azi, o să privesc înainte.

O să te iubesc aşa cum eşti,

viaţă, cu bune şi cu rele.

O să las în urmă

ce am vorbit,

ce am gândit,

ce am făcut,

şi nu voi mai regreta.

Azi, totul o să se schimbe.

Îmi voi modela sufletul

după fericirea din lucrurile simple.

O să mă bucur de ceea

ce văd,

ce aud,

ce simt,

şi nu voi mai regreta.

Azi, o să te iubesc…

Şi nimic mai mult dar nici mai puţin Ignoranţa

ştie totul însă nu face nimic Tăcerea răstoarnă

toate cuvintele Nu pune totuşi poetul pe fugă

Ce urmează S-ar putea citi Sub fiecare lacrimă

hibernează câte-un poet Lăsat la voia poeziei

se îndrăgosteşte cu fiecare vers Înhăitându-se

cu proxima centauri cu târfa împăratului Istoria

îşi bagă nasul şi-n cele şapte arte Mă rog îşi ba

gă nasul ei muzical Ştiaţi că lucrurile nu visează

Păi cum să viseze…

Aripi de înger scutură globi luminoşi

peste timp şi uitare,

muzica paradisului adie în suflet,

dar mă întreb: „Cine sunt?”

Cristale de iluzii albastre

se sparg spumegând de malul cerului,

alcătuiesc forme rotunde,

le transformă în alţi globi.

Eşti acolo, te…

Caut un strămoș al trecutului viitor

în stare să anticipeze

ritmul hilar al pașilor făcuți de cultul pentru idioțenie

pe drumul care întreabă neantul

încotro merg făurarii de prăpăstii.

Mă pun la adăpost de riscul contaminării

cu idei extirpate

din lipsa de senzualitate a vieții

pe astrele căreia se înstăpânesc…

supărat de polemica lui cu sufletul,

a plecat pe cărări de stropi de dor,

să-şi culeagă îmbrăţişarea

din noapte,

să-şi sărute fruntea

brăzdată de îndoieli crescute

prin crăpăturile ivite

din soare,

arzând în rafale,

la lumina lunii.     

În stele-mi arde trupul şi-mi numără toţi anii,

Când toamnele în scrumuri ucid pe rând imagini,

Hlamide plumbuite pictează-n gri castanii

Şi frunzele sunt moarte... rescriu cenuşa-n pagini.

În stele-mi arde trupul o ploaie ruginită,

Prin albii gălbenite trec zilele-n angoase,

În vatră, un cărbune - o viaţă decrepită

Miroase-a nufăr negru... e carnea mea pe oase.

În stele-mi arde trupul o lacrimă de humă,

O…

coşciugul lumii atârnă

de mâinile cerului

ascultă cum se macină scheletul

prin morile gândurilor

curg răstignite pe clopotul alb

al cuvintelor toarse-n simţuri

pe zidurile transparente

se derulează ontologica zbatere

fiinţa ta se agaţă de avatarele soarelui

la porţile dintre secunde

nu încerca să…

 sunt destul pentru toate 

 și dacă n-aș fi

 m-aș mai naște o dată 

 de două ori

 de câte ori va trebui 

 din cenușa cuvintelor mele 

 pulbere de stele mă voi scutura

 peste gândurile

 visele

 fanteziile voastre cu dor de împlinire 

 așa mă voi întoarce

 prin fiecare pântec din care m-ați născut

 ca un fior

 ca o durere

 ca un țipăt al vieții

 viu de voi 

să nu privești pe fereastră

în fibra ei siliciul s-a impregnat

cu imaginea clipei de ieri

aruncătoare de ochiade peste al cincilea simț

sfărâmând cu dinții timpul

prin care umbli desculț

căutând sandale cu catarame de oase

bolovanii de-aici sunt bolnavi de perpetuare

păstrând în suflete umbre și urme

dâra albastră de sânge

e tot ce curge când sapi cu tot dinadinsul

în văgăunile mării moarte

ia de unde începe…

Acolo unde nu eşti tu,  nu este primăvară,

Sunt doar copaci îndoliaţi în toamna solitară.

Străine păsări se opresc şi îi jelesc în cântec,

În timp ce eu, ascunsă stea, singurătăţi despintec.



Acolo unde nu eşti tu, mor fluturi albi în zbor,

Luaţi vârtej, siliţi de nori să piară în sobor,

Mă sting şi eu de dorul tău, cu sufletu-n tornade

Şi-adun prin lacrimi şi tăceri tristeţile-n năvoade.

 

Acolo unde tu îmi eşti... e cerul mai aproape…

În gânduri se ascund tăceri;

Răscolitoare voci, caline!

Trezind din adâncimi dureri

Mă poartă azi prin caudine.

Trăiri de care vreau să uit

Îmi macină singurătatea,

Mă simt precum un bântuit

Ce-şi caută identitatea!

Rătăcitor prin univers

În căutare de…

Înlănţuită de marea ochilor tăi

alung tristeţea în hăuri de smoală,

îmi colorez aripi de lumină

şi zbor prin unghere de suflet,

mă înalţ cu gândul împlinirii

acasă.

Flăcări de speranţă îmi mângâie trupul…

Un craniu însămânțat

cu toane de nebună conspirație

se scarpină pe amintiri

despre răimea strălucirii

de sub pielea

neliniștii planetare.

De…

unde mai pui că mă rătăcisem în pastorala cerceilor tăi

și nu aveam alt reper decât livada

unui labirint cu cinci nome

știi câți pomi am descălțat

dealurilor de umblat

să te găsesc adăugată cerceilor

cât pământ al nimănui

i-a cântat călcâiului

că a fost cutreierat

din zăpada mieilor

până-n lanul secerat

până-n roșul înflorat

de urechea ta iubito alăturat

eram nomarh peste furtună dar…

am împrumutat pașii

lupului singuratic

râuri lucind șerpește 

spală labirintul viselor

m-am lepădat de ultima

cetate dacică

(de)cad din mine

cioburile vii

reflexie la care

m-am condamnat stoic

ascund fericiri instantanee

în sufletul androgin al ierbii

verdele îmbracă lumina

astrelor la răsărit

roua plânge apusuri

în surdină

berze construiesc

fidel cuiburi

în…

mi-a pictat spatele întors spre pasărea

ce-şi sărea aripile de pe o creangă pe alta

din stejarul plin de ciripitul dorului

de vorbă cu tine,  

când stăteam în lumina ta,

cu florile

ce le uda

mama

să le crească zâmbetul în soare. Să fie

semnul dezrădăcinării mele din lutul ochilor

spre albastru,

albastrul cerului?

Aştept.   

când mi-e frig mă învelesc cu tine

mi-ajunge trupul tău 

când mi-e cald mă ascund în cuvintele tale reci

mi-ajunge sensul lor până dincolo de oase

când adorm singură în largul lumii

te caut acolo unde mi-ai spus că te voi găsi mereu

dorul se vindecă doar cu dor mai mult decât suficient

stau la taclale în dialoguri imaginare 

răstorn cum vreau povestea niciodată n-ajung la final

te chem în vis când noaptea m-acoperă

să-mi…

Cadână înveșmântată 

în haine de roua celestă

împrăștii lumina din 

ochii soarelui prin

vălul de nori ce-ți

sporește misterul

chipului tău galben.

doi tineri își plimbă

iubirea de mână,

mângâiați de

privirea ta

caldă.

pleoapele-ți clipesc 

sub…

un fluture galben

dansează florile

păsări ciripesc a nepăsare

pui golaşi cască ciocurile (ne)convingător

albine vexate îşi pudrează aripile

cu polen superfluu

gâze hibride îşi cară picioarele minuscule

ca nişte margele din sticlă de murano

văzduhul respiră stacatto

muzica silfidă irupe teluric

norii sunt înecaţi de ploi hunice

este viaţă în iarba ce miroase a zbor

ca nişte (r)egrete

degenerate

lacrimile ploii…