E pentru prima dată când mă certi, nevinovat fiind

s-au rupt cuvintele prin gând, s-au dezlegat tăceri

şi tot la tine vin cu braţe tremurânde să-ţi cuprind

tristeţea ochilor rămasă-n umbra clipelor de ieri.

Nu ţi-am greşit, nu vreau nicicând să-ţi fiu povară

dar visele te-aduc în somnul meu cu fiecare noapte,

încep o altă zi când soarele în mine se strecoară

şi paşii răscolesc ţărâna ce-o lasă glasul între…

Eşti floarea albă din cireşul sufletului meu     

Pe care-l ud cu lacrima de dor aprins…

conturul luminii

pupila albă și blocul acela de…

Paşi răstigniţi pe caldarâm de brumă,

Paşi de martir scrumiţi din doi în doi,

Bând în avans din gloria postumă

Îşi sfredelesc avântul spre-napoi.

Simboluri se-ncruzesc pe-aceleaşi steme,

Blândeţea păcii are colţi sticloşi,

Tăcerile…

Nu mai era loc de iluzii.

Cuvintele se opriseră în gâtlej

şi nu putea

decât să numere

târâşul secundelor

cu muşchii gâtului şi umerilor,

să găsească puterea

de a rezista

până la următoarea

bătaie de inimă.

Îşi acceptase neputinţa...

cărările mă strâng…

Cu fruntea

frământată de griji şi confuzii,

viaţa îi aluneca printre degete

în amurgul ce se stingea rapid.

Legănându-şi

capul sfărâmat în palme,

nu mai simţea

decât un gol difuz

din trupul

scufundat.

O frică viscerală

umplea fiece secundă.

ştii niarne*

uneori  rătăcesc ȋntr-un vid

pe care-l inhalez

rămânându-i doar umbra

peste care  mă întind ca pe o piatră

împrejur inima zvâcneșe oarbă

ferindu-și tremurul

când în faţă-i răsare o vreme mai pământeană

înroşindu-se chiar…

în pagini…

Toată ziua lumea -i cu ochii şi urechile

pe mine Să nu care cumva să sar gar

dul condiţiei umane Să nu care cumva

să tac mai tare decât ceilalţi Să nu care

cumva una Să nu care cumva cealaltă

Însă eu îmi văd liniştit de treabă

În ferma mea de cuvinte şi fantome

Şi nu mă pot abţine

Şi noaptea-s fericit că-s român…

Cuvintele aveau miros de trandafiri,

pluteau sub privirile mele fără să le-aud

mă bucuram sărutându-ţi buzele

cu gândul, uneori cu buzele, minunată pereche,

iarba creştea sub talpă până la coapsa gestului

prin care mâinile îmbrăţişau cerul,

învăţam să trăiesc în golul dintre anotimpuri,

mă loveam cu fruntea de soare

simbioză între tăcerile florilor, între neliniştea frunzelor

şi ramuri cu vârful îndoit de lumină,

umerii tăi aveau răbdare cu…

Ce faci cu viața mea așa, nebună,

Când țip pe limba ta în trup de jar?

 O! cum te-aș lepăda acum pe lună

 Sau ce te-aș adormi un pic măcar!



Dar te iubesc, în moarte și în ziuă,

Oricât de mult aș vrea să mă rescriu

Sunt condamnată, fără-avea vreo vină,

Să-mi fii, să-ți fiu secunda din târziu.



Mă simt o fructă coaptă fără lege.

Ce-mi faci de mă așez pe eșafod?

Ce limbă îmi vorbești? Cine-nțelege?

Cum pot să trec pe ape fără…

Pe firul Ariadnei mă chemi timid şi taci,

Ascult pianul tandru şi-n piept am câţiva raci,

Un pesimism lugubru se-amestecă în sânge

Cu năvălnicia calului ce-mi plânge.

Pe unde plictisite baţi la porţi închise,

Cheiţa ruginită e undeva prin vise,

Dorinţe-ncovoiate se zbat pe sub noiane

De zăpezi curtate cu braţe de baloane.

Mă vindeci de o rană şi alta-n loc îmi pui

În iarba dezmăţată,…

O inimă

din care cresc tornade,

vuiet

de tren dezlănţuit pe şine

fără mecanic

şi gri, mult gri, un continent de gri

prin care defilează, hoarde, adolescenţi

buimaci,

abia ieşiţi dintr-un război civil

calcă apăsat

fachiri moderni, indiferenţi

la rănile din talpă

alunecă graţios printre cuţite

fără să le pese că timpul

e-o spargere continuă de ceasuri

cu cadrane de…

Dimineţi de cenuşă

ceaţa

se strecoară şerpeşte,

într-o tăcere de cuţit

înfipt până-n plăsele

cade

o ploaie fină, îngreunată

de memoria atâtor ruguri

pe care-au ars de-a valma

astronomi şi vrăjitoare.

Sub nuc,

bătrânul şi câinele

marea

a murit

odată cu Hemingway.

Oraşul

îşi inchide uşa către verde

vuieşte ca un tren

dezlănţuit pe…

Cu stomacul

ridicat în gât,

cufundat

într-o neagră disperare,

nu putea

articula decât nişte şoapte.

Când era să fie pregătită,

viaţa avea

să-i iasă în întâmpinare...

În efortul

şi voinţa

ce se dizolvau,

revenise printre umbre

nedumerit

de şirul de pete rotunde

care pluteau deasupra.

Inima izbea

cufărul pieptului.