Bate vânt de primăvară

Și mă cheamă pe afară,

Iar când trece, într-o doară,

Mângâierea lui ușoară

Mă-nfioară.

.

Toate florile-n grădină

Se răsfață în lumină

Și prin tufe de sulfină

Aud boarea cum suspină,

În surdină.

.

Liliac și iasomie,

În culori de bucurie,

Jucăușe mă îmbie

Pe-a lor frunză a le scrie

Poezie.

.

Dulci fiori de fericire

Se întrec să mă inspire,

Să mă-nvăluie-n…

pe ulița ce duce spre alt veac

în vatra unui orizont sărac 

un câine șchiop şi-un om bătrân 

doi rătăciți fără stăpân 

cerșesc din greu la porți străine

un pic de zeamă și un pic de pâine 

când…

Gonit-am din lațul neiubirii,

Mocnind în durere și lacrimi.

Pe cer veghea o lună de foc rece.

Timpul tace, timpul trece!

Cărarea era înghețată și strâmbă,

Șerpuindu-și trupul de piatră mărunțită.

Pășeam sângerând, neclintită,

Fără regrete sau frică!

Coboram dealul, fugind de furii și tristeți,

Lăsând în urmă negre învelișuri.

Îmi creșteau aripi și zburam vijelios,

Planând prin noaptea de…

Mi-am pus masca fricii pe figură

toți mă recunosc

sunt de-al lor

am buzunarele burdușite

cu

pietre de moară

să nu mă ia  vântul

zâmbesc în toate direcțiile

de la nord la sud

dar mai ales pe direcția est-vest

pământul se hurducă la mine-n cap

e ziuă

și

noaptea

numai luna strălucește prin absență

exact ca și cuvântul

nu exprimă nici adevărul

nu ascunde nicio…

Respir, trecând prin site, 

aripi înșiruite, 

             amurgu-i plin de duh. 

Risipitor, o moară…

din clipa în care am văzut mâinile

deschizându-se precum coroana copacului,

am știut ce drum să urmez.



după reacția dureroasă a mamei

îmi ling degetele și cer sare

din tavan,

apar fața de masă, chipul de aur,

un fluture ponosit cu antene.



ne așezăm să vorbim,

responsabil

de puterea cuvintelor,

meșterul făurar închide Țara Minunilor,

necăjit de înfrângere se întoarce din  cadru:

plecați după rugăciune!…

Crapă liniștea în lipsa ta,

Primăvara umblă parcă-i beată

Un lanț din verigă scăpăta

Pe fântâna-ochiului uscată

Drumurile ni s-au deznodat,

Nicio pasăre de foc nu zboară,

Sub ghergheful cerului brodat

Cum zburam, noi două, sirioară*!…

unde mă va duce oare?
lunga timpului cărare,
în acorduri de ciuleandră
întâmpin lumina tandră.

tu suflet trubadur boem,
zbori pe aripi de poem,
vrei mereu mai sus să urci,
mari probleme să descurci.

vrei să cuprinzi lumea nouă,
doar cu brațele amândouă,
desenezi îngeri pe ouă,
din priviri îți curge rouă.

cântă floare-i ora două,
să zâmbești afară plouă.

Când m-a trimis pe pământ,

Sursa Supremă mi-a încredințat

o misiune năucitoare.

Fiecărui suflet întâlnit să-i dau

o bucată din sufletul meu.

Păi cum, Doamne, așa, degeaba ?

Da, așa.

Și eu cu ce rămân, Doamne ?

Asta ți-e misiunea. Să găsești calea

prin care să dai și totuși, să ai.

. . . Și plecă în infinit.

Așa, deci.

Sursa mă vrea zdrențuită,

măcar ca lecție.

Dar, daca nu…

                            al meu câine-i surd

                                       nici eu n-aud

                                                 obrazul

                                                    meu e

                                                          ud

                                                              al meu câine-i surd

                                                              mă vede…

În ultimul timp

mormăiesc tot mai nemulțumit

silabele tăcerii

de pildă

de ce mi-a întârziat nepermis de mult

paradisul pierdut în Zona Vrancea

a autobiografiei mele lirice

de ce dragostea-i un pariu

ce se reportează numai pentru partea adversă

de ce silogismele amărăciunii

sunt pilulele demersului meu…