Erezii autobiografice

[Costel Zăgan]

În ultimul timp
mormăiesc tot mai nemulțumit
silabele tăcerii
de pildă
de ce mi-a întârziat nepermis de mult
paradisul pierdut în Zona Vrancea
a autobiografiei mele lirice
de ce dragostea-i un pariu
ce se reportează numai pentru partea adversă
de ce silogismele amărăciunii
sunt pilulele demersului meu cotidian
de ce prietenia este o floare atât de rară
că nu mă-ncumet să-i admir fructele imaginare
de ce homo sapiens este un animal
scăpat din imaginația Creatorului
fără sorți de izbândă
de ce acest poem nu va mai fi scris niciodată
și de ce
în fine
nici eu de fapt nu exist

Costel Zăgan, EREZII SECOND HAND, 2014

[Costel Zăgan]

Sărut-mâna.

[Gabriela Raucă]

Multe întrebări, aparent retorice, fără a aștepta neapărat un răspuns, dar la care, pe parcursul carierei sale, poetul a primit, cu siguranță, lămuririle așteptate. Adesea se întamplă să stăm de vorbă cu noi înșine și de foarte multe ori nu suntem în stare să ne și răspundem la întrebari. Poate intervine lipsa de obiectivitate. Mie mi-a plăcut această discuție cu tine însuți și mă bucur că pot fi, ca cititor, martora frămantărilor tale interioare.

[Costel Zăgan]

Mulțumesc.

[bolache alexandru]

Întrebări aparent fără răspuns pe care însă le putem descifra citind ereziile autorului...

[Nikol MerBreM]

Câte de ce-uri și frământări existențiale, tot atâtea poeme! 

Drag,

Nikol

[Costel Zăgan]

Vă mulțumesc.

[petrut dan]

Aici sunt de acord, Paradisul a întârziat în Vrancea și pentru noi, românii, în general este foarte bine așa, iar pentru  cei care îl locuiesc, în special, este perfect, acum îmi explic de ce oamenii din zona aceea și-au păstrat frumusețea, bucuria vieții și partea de noroc, cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

Multe întrebări care-și caută răspunsul. Un poem, cred eu, mai mult personal. Nouă, cititorilor, nu ne rămâne decât să-i admirăm haina în care e îmbrăcat. Și-i îmbrăcat frumos.