Dezrobire

[Gavrilă(David) Giorgiana Teodora]

Gonit-am din lațul neiubirii,

Mocnind în durere și lacrimi.

Pe cer veghea o lună de foc rece.

Timpul tace, timpul trece!

 

Cărarea era înghețată și strâmbă,

Șerpuindu-și trupul de piatră mărunțită.

Pășeam sângerând, neclintită,

Fără regrete sau frică!

 

Coboram dealul, fugind de furii și tristeți,

Lăsând în urmă negre învelișuri.

Îmi creșteau aripi și zburam vijelios,

Planând prin noaptea de abanos!

[Gavrilă(David) Giorgiana Teodora]

Mulțumesc pentru sugestii., d-na Vasilisia!

Voi modifica!

[Vasilisia Lazăr]

La prima strofă, ultimul vers folosește timpul prezent, în timp ce întreaga acțiune a poeziei e la timpul trecut.

La a doua strofă, aș evita repetiția „dealului”, ai în a treia strofă, și aș modifica-o puțin. Sugerez:

Cărarea era înghețată și strâmbă,

Șerpuindu-și trupul de piatră mărunțită.

Pășeam sângerând, neclintită,

Fără regrete sau frică!

De asemenea, la a treia strofă, aș renunța la accentuarea lui „negrele”.

Lăsând în urmă negre învelișuri.

Chiar dacă nu se respectă metrica, totuși sună bine.

[Gavrilă(David) Giorgiana Teodora]

Modific textul inițial.

[Gavrilă(David) Giorgiana Teodora]

Am refăcut textul la poezia Dezrobire.

Voi posta aici modificările:

Dezrobire

 

Gonit-am din lațul neiubirii,

Mocnind în durere și lacrimi.

Pe cer veghea o lună de foc rece.

Timpul tace, timpul trece!

 

Cărarea dealului era înghețată și strâmbă,

Șerpuindu-și trupul de piatră mărunțită.

Pășeam grăbită, sângerând, neclintită,

Fără vreo urmă de frică!

 

Coboram dealul, fugind de furii și tristeți,

Lăsând în urmă negrele învelișuri.

Îmi creșteau aripi și zburam vijelios,

Planând prin noaptea de abanos!

Ce părere aveți?

[Gavrilă(David) Giorgiana Teodora]

Vă mulțumesc frumos pentru sfaturi!

[petrut dan]

Înclin să-i dau dreptate lui Alex, dacă îl făceai în rimă sunt sigur că i-ar fi crescut și frumusețea și puterea, dar nu-i timpul trecut, cu drag!

[bolache alexandru]

O poezie frumoasă care din punctul meu de vedere dacă îi aduceau ceva rime ar fi fost superbă...

[Gavrilă(David) Giorgiana Teodora]

Mulțumesc frumos, d-na Vasilisa!

Cuvântul "neumblată" îl doream pentru a sublinia lipsa mea de experiență de viață, de atunci și pentru modul brutal în/cu care m-am confruntat cu acea stare greu de suportat. Vă mulțumesc pentru sfat și voi revizui textul!

În poezie nu mă refer numai la o relație care nu a mers, ci la o concluzie la care am ajuns experimentând.

Mă refeream la neiubirea, manifestată prin: lipsa sincerității, lipsa bunătății, modestiei, armoniei, a acelei stări de echilibru care ar trebui să existe între oameni, acea stare dată de smerenie și înțelegere, care ar trebui să fie între ființele, care cred în Dumnezeu. 

Toate acestea, privite într-un tablou larg, m-au apropiat de mine și am înțeles armonia și toate celelalte pe un nivel cu mai multă înțelepciune. Am încetat să mai judec pe cineva, pe mine. Am privit clipa prezentă, adică am luat oamenii așa cum sunt și am evitat scenariile, care nu au nici un sens. În acest fel, situațiile prin care am trecut pe parcursul vieții, m-au făcut mai înțeleapta, mai înțelegătoare, compasivă, și să privesc tot ce este, așa cum este, fără exagerări.Am conștientizat că pasiunea eeva, iubirea e altceva.

"Frigul neiubirii" este lipsa înțelepciunii și a detașării. În acest context este vorba de pasiune, care consumă totul, până la senzația de gol sau poate divaga în gelozii distrugătoare, nesănătoase pentru ființa noastră.

Prin iubire se creează energie. Prin pasiune consumăm energie. Este un fel de a trăi și așa...! Admit. Dar, nu era ceea ce căutam pe atunci!

Vă mulțumesc încă o dată! Refac textul.

[Vasilisia Lazăr]

Renunțarea la o relație care îți provoacă suferință este și eliberatoare, dar și dureroasă. Ai descris foarte bine această fugă din frigul neiubirii către libertate cu toate stările care o însoțesc, iar titlul mi se pare foarte bine ales. În aceste condiții, drumul nu poate fi decât înainte, iar iubirea de sine devine mai puternică decât iubirea de celălalt. Mi-a plăcut mult ultima strofă. Mersul devine fugă, apoi zbor. Asta spune foarte mult(e).

Acum și câteva cârcoteli:

Doar vântul, pasul mi-l întrece! - fără virgulă, fiindcă e pusă între S și P.

Pășeam pe drumul împietrit, neumblată - „neumblată”? nu cred că e cel mai potrivit, poate fi folosit pentru un loc, un drum, dar pentru o persoană...

Giorgiana, până la perfecțiune mai e, dar, cu voință, studiu și perseverență, cred că vei reuși să te apropii mai mult de aceasta. Mă bucur c-ai revenit, dar și mai mult mă bucur că te-ai întors cu dorința de a te perfecționa, așadar, bun venit și succes!

[Gavrilă(David) Giorgiana Teodora]

Vă mulțumesc frumos pentru comentariu!