Revelație

[Monica Pester]

În coapsa renilor de tundră

îmi recunosc tăria de început a ciclurilor vitale.

De acolo sorb și-mi reumplu resorturile 

goale, epuizate în timp atât de scurt.

Mă creez și mă reconstruiesc cu fiecare

mișcare de atlas ce se inițiază în fuga renului,

în saltul întins după ultimul smoc de iarbă.

Caut adevăruri uitate ale primelor generații

și nu găsesc decât distorsiuni imprimate

într-o uriașă memorie comună.

Le iau în grabă și le așez

sub perna unor vise neîncepute,

le cuibăresc, dându-le forma unor patternuri noi,

să am ce lăsa urmașilor.

Și apoi, într-o zi de duminică,

îmi număr inelele și-mi întind 

pentru o lungă perioadă de timp,

rădăcinile, cât mai adânc în pământ.

[Monica Pester]

Mulțumesc, dle Dincă pentru părerea avizată și apreciere! 

Am dorit, punctual, să diferențiez limbajul vechi de cel nou, chiar dacă nu e chiar nou. Pentru că, ce trăim acum, în accepția mea, își are originea trangenerațional, dar noi trebuie să ne adaptăm însă prezentului cu tot ce ne oferă el 

Mulțumesc încă o dată!

[Monica Pester]

Grig, mulțumesc mult ! 

Pui întotdeauna punctul pe i .

[Monica Pester]

Da, Lisia, mă onorează cît de atent te apleci asupra a ceea ce scriu. 

Mulțumesc frumos !

Probabil că la mine este vorba de un așa zis defect profesional. La consultații eu explic îndelung pacientului tot ce are, ca să poată săși modeleze și el comportamentul și obiceiurile, în vederea vindecării. Se pare că la fel fac și în poezie...

[Dinca Valerian]

Un final frumos, adevarata poezie. Ca sa aduc o alta opinie, eu n-as schimba nimic, dar as modifica pe ici, pe colo si  anume, as incerca sa elimin neologismele cu niste expresii/cuvinte mai comune, pentru a elimina, dupa gandirea si simtirea mea, contrastul dintre vechimea fenomenului prezentat si cuvintele "contemporane" prin care este descris. Ex: " Caut adevăruri uitate ale celor dinainte/și nu găsesc decât incrustari deformate" parca ar suna mai in context decat "Caut adevăruri uitate ale primelor generații/și nu găsesc decât distorsiuni imprimate". Si mai este si un "pattern" pe undeva. Ma rog, o parere

[Grig Salvan]

Răzbate nevoia atavică de împletire cu natura veșnică, de întindere a ramurilor și rădăcinilor cât mai adânc în existența perenă. Un poem vitalist ce aduce un aer tare și dorința de a transmite această forță vitală generațiilor viitoare.

[Vasilisia Lazăr]

Frumos, Monica, dar eu aș renunța la o parte dintre cuvinte pe care le consider balast, în plus, poemul ar căpăta mai mult mister și ar suna mai poetic. Eu așa aș începe:

în coapsa renilor de tundră

îmi recunosc tăria de început 

de-acolo-mi reumplu resorturile goale

epuizate atât de repede

mă reconstruiesc cu fiecare

mișcare de atlas născută

în saltul întins după ultimul smoc de iarbă

caut adevăruri uitate (...)

Dar asta e doar părerea mea. Oricum, progresezi frumos și asta se simte și la versul clasic și la cel liber. Cu drag!

[Monica Pester]

Mulțumesc, Poete, aprecierile trimise îm întăresc cugetul .

Creatorul este Unul , niciodată nu ne putem substitui Lui. Putem doar încerca să accedem către vibrația înaltă din care am fost creați dar pe care, în timp, am uitat-o . Acum, începem să ne-o reamintim !

[petrut dan]

Se vede progresul și plăcerea actului liric, doar anumite lucruri din dorința de a crea imagini puternice, de ex nu cred că mai era nevoie să spui '' în coapsa ageră a renilor ...'' mi se pare redundant dacă ne referim la acea parte e clar că ne imaginăm mișcare, energia, respectiv agerimea, deci mai bine doar '' în coapsa renilor.. și restul ne imaginam noi, fiind vorba de animale crescute în libertate nu avem cum să ne gândim greșit, dar una peste alta îmi place, și ideile/trimiterile din final sunt bune, atenție să nu te crezi și tu asemeni Creatorului sau că stăpânești vreo veșnicie cum am mai întâlnit năstrușnicii de genul care dau foarte prost și în vorbirea liberă, dar, mai ales, în poezie! Altfel îmi place, cu drag!