mulțimi venind să asculte un om inspirat

[petrut dan]

din clipa în care am văzut mâinile
deschizându-se precum coroana copacului,
am știut ce drum să urmez.

după reacția dureroasă a mamei
îmi ling degetele și cer sare
din tavan,
apar fața de masă, chipul de aur,
un fluture ponosit cu antene.

ne așezăm să vorbim,
responsabil
de puterea cuvintelor,
meșterul făurar închide Țara Minunilor,

necăjit de înfrângere se întoarce din  cadru:
plecați după rugăciune!

rămân zdrențele prin care se vede
fața de masă acoperită de coji,
chipul aurit al primei iubiri pentru care mă batjocoresc
razele dimineții.

de jur împrejur, întunericul umbrei.

fiecare are ceva de plătit:
fluturele,
mii de filamente din care ies gânduri necurate,
fierbinți din cauza emoțiilor;
mândru să reprezinte alternativa,
chipul de aur trebuie să îndrepte epoci întregi de greșeli.

despre fața de masă îmi este teamă să scriu,
mai ales că reprezintă partea vitală a omului spiritual,
un șir de cuvinte inspirate poate schimba răul în bine,
dar asta nu va continua până la sfârșit.

mă rog de cea care personifică răzbunarea:
ține-mi hainele!

trei îngeri dau cu banul,
al patrulea îi privește.

[petrut dan]

Chris, îți mulțumesc, noapte liniștită!

[Chris]

foarte frumos si criptat tablou! 

[petrut dan]

Lisia, ca de obicei ai pus degetul pe mine, adică pe text în înțelesul său cel mai pur, este un poem tare drag mie și mă bucur că a generat atâtea reacții frumoase de la atâția oameni frumoși , my lady, cu drag!)

[petrut dan]

Nikol, impresionant '' romanul'' tău și cam tot ce ai scris, în unele locuri ne-am intersectat, în altele ne-am suprapus, dar meritul comentariului tău este că din orice punct descris de tine ai citi pare verosimil, iar poemul nu pierde nimic din farmec, înțeles sau substanță și tocmai asta îmi place tare, de obicei atunci când lucrurile sunt disecate respectivul obiect își pierde din mister, dar analiza ta i-a lăsat această parte întreagă, fapt pentru care îți mulțumesc, 

cu drag!

[petrut dan]

Alex, ma man, apreciez cuvintele și faptul că te-ai oprit și în pagina mea, cu prietenie, ma man!

[petrut dan]

Gabriela, mulțumesc, mă bucură prezența și semnul trecerii, cu drag!

[petrut dan]

Maria, îți mulțumesc pentru comentariul amplu cu o singură mențiune, cum ai spus tu că cei trei îngeri ar reprezenta treimea al patrulea l-ar putea reprezenta pe domnul dracu!) dacă îmi dai voie că el privește, nu face nimic și crede că i se cuvine totul! Cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

Aș spune așa:

Iată! Aceasta e poezia! Cea care deschide atâtea drumuri, atâtea căi, atâtea interpretări. Minunat!

[Nikol MerBreM]

Și iată că se adună mulțimile să asculte un om inspirat! Titlul, mâinile deschise (ca pe cruce, pironite), chipul de aur care trebuie să îndrepte greșelile trecutului, îngerii, mă duc cu gândul la simboluri biblice. Totuși, nu am perceput poemul în această cheie. Mi s-a părut că toate aceste elemente sunt doar metafore pentru un traseu al ființei. Dar sigur, percepția este a cititorului și ea nu trebuie să se muleze obligatoriu peste filonul ideatic lăuntric al poetului. Cred că importantă este bucuria lecturii, exact cum în fața unui tablou te bucuri să privești fiecare detaliu și să încerci să țeși povestea așa cum ți se prezintă ea ție. Deci, ce a vrut să spună poetul :), din start, nu știu. Ce mi-a transmis mie poemul? Am mers pe mai multe chei. Se dau trei elemente, rezolvați problema! :) Problema are o infinitate de soluții :). Adică, cele trei elemente din puzzle le-am perceput pe rând ca fiind trei fețe ale poetului, trei vârste, trei iubiri, trei aspecte definitorii cu care eul dorește să comunice. 

Prima strofă, dincolo de imaginea biblică, îmi sugerează momentul autodescoperirii, ca și cum un prunc își descoperă mâinile, tot astfel, eul liric își descoperă calea care îi dă un sens, poate fi scrisul care curge, nu-i așa, prin mâini ori poate fi altă chemare, sculptura sau altceva ce se înfăptuiește prin mâini. Cea de-a doua secvență îmi vorbește despre rănile provocate de reacția mamei, de neacceptare a drumului ales de către fiu. Cel rănit își linge rănile (degetele, ca drum ales, sunt cele rănite) cerând, paradoxal, sare pe rană, poate ca o acceptare a sacrificiului necesar creației. Pentru a face față durerii respingerii, alege să intre într-o lume imaginară, poate cea a creației. Din tavan, adică în vis sau din cer, din mâna lui Dumnezeu, a destinului, apar cele trei elemente esențiale (alter-ego-urile/vârstele-copilăria, iubirea, maturitatea/persoanele ori elementele cheie din viața poetului-iubirea, scrisul, rațiunea). De aici, mergem în Țara Minunilor, plină de simboluri, trimitere care dizolvă linia dintre real și imaginar. Acest tărâm poate fi visul ori subconștientul prin care eul își caută răspunsuri, asezându-se la masa discuțiilor, care se deschide și se închide după voia meșterului făurar (acesta poate fi Dumnezeu, dar și eul stăpân peste alter-egou-uri/poetul creator ori figura paternă). O variantă în care am tradus cele trei simboluri este cea în care fața de masă este trupul (fața de masă acoperă ceva mai important), fluturele este mintea (are filamente care se încing, este precum un bec iluminat, are gânduri, uneori necurate) iar chipul de aur este sufletul, emoția, alternativa minții, cel care trebuie să îndrepte greșelile. Precum într-un tablou suprarealist, această percepție a mea nu scapă de paradoxuri și contradicții, dar cred că aceasta este frumusețea provocatoare a suprarealismului. Fața de masă, trupul, poate că se referă mai degrabă la masca pe care o arătăm lumii, dar care nu rezistă până la final, deși cuvintele inspirate pot convinge mult timp. Ori fața de masă poate fi cuvântul, partea esențială a omului spiritual, dar tot așa, acoperind ceva mai important, de exemplu, cugetul ori sufletul, ori poate fi adevărul, greu de ascuns la infinit după cuvinte. Cred că ascunderea aceasta în simboluri, atât de la vedere pentru creator, atât de misterioase pentru cititor, oferă relaxarea de a putea spune ce gândești, fără a ți se cere socoteală. Și totuși, în viață vine și acest moment, al judecății, așa cum îmi apare mie în secvența de final. Cea care personifică răzbunarea pe mine mă duce cu gândul, fie la moarte, fie la Nemesis (zeița destinului) ori la karma. Cei trei îngeri plus al patrulea mă trimit la primii patru îngeri ai apocalipsei, dar la nivel personal, adică la judecata finală. Eul simte că decizia care îl privește este la mila sorții. Ținerea hainelor, deși am citit trimiterea la Sf. Ștefan, eu am perceput-0 ca pe o aruncare a eului în voia sorții, dar și ca pe o lepădare de măști, ca pe o asumare a situației și a sinelui. Îngerul privitor poate fi și cel care trage concluzia, după cum poate fi și sufletul care așteaptă să i se decidă soarta ori doar cel care, impasibil, privește fără să participe. Dacă ar fi fost doi îngeri (unul rău, unul bun) și al treilea care privește, îmi era mai clar cine e al treilea :), dar atunci nu mai aveam parte de paradoxurile suprarealismului și nu ne mai puteam bucura de atâtea cărări pe care ne atrage lumea zugrăvită în acest poem. 

M-am bucurat din plin de citire și de căutarea de simboluri, m-am simțit precum un copil la joacă, nădăjduiesc că joaca mea nu a răsturnat ceva din cele tabu ale poetului. Dan, mi-a plăcut foarte mult acest poem tocmai prin versatilitatea lui, prin faptul că este precum o oglindă în care cititorul merge pe propria lui mână. Cred că în asta și constă farmecul poemelor tale (dincolo de valoarea evidentă), deși criptate, invită cititorul să se rătăcească în labirinturile lor lirice. Am scris un roman :)). 

Drag,

Nikol

[bolache alexandru]

Un poem de data aceasta și mai abscons, un poem pe care chiar dacă ești cât de cât inițiat în legendele bibliei tot este foarte greu să îi afli sensul. Rămân că elemente ajutătoare fluturele, masa și cei trei îngeri care dau cu banul. Am citit și continui să încerc să înțeleg.