Nu mai ești a mea de-un secol, nu mai sunt al tău de-un veac,

Plină-i puntea de rugină, Luna e căzută-n lac,

Pe când zvonul trebuinței plimbă-ne fără hotar,

Ba spre porțire răbdării, somnolând a calendar.

Am venit să Te caut, Doamne,

de Ziua Floriilor prin Ierusalim.

( Porţile de cedru îşi ascund zăvoarele . )

Te-am căutat la marginea mării:

-       Valurilor, unde sunt urmele Lui ?

Mi-am presărat privirea pe Munţii Taborului:

- Munţilor...?

( Măslinii se frământă dogorâţi de soare.)

Pe drum venea o femeie.

- Maria, tu nu L-ai văzut pe Iisus ?

( Vasul de…

*

M-am lepădat de mine,

mi-am aruncat picioarele, trupul,

pielea... ochii nu,

i-am păstrat. I-am îngropat în pământ.

A crescut un peşte,

un peşte portocaliu, fără solzi;

îmi seamănă, sunt tot eu,

dar altfel;

picioarele-s mai lungi,

trupul mai subţire,

pielea străvezie;

locuiesc în nirvana.

**

M-am lepădat de mine,

mi-am aruncat picioarele, trupul,…

Azi suntem bieți străini, ciocnind același zid

Cu margini de granit, nou zugrăvit în humă,

Avem același vis cu gust alcaloid

Și-același orizont, redus la o cutumă.

Nu mai putem spera, deși avem un țel,

În lanțuri lungi de fier se zbate-a noastră vină

De-a fi doar muritori, cazați într-un hotel,

În care cel plecat, nicicând n-o să revină.

Privim la cerul Tău c-un zâmbet istovit,

Ne-mpreunăm, umili, iar palmele a…

Nu știu cu firea lui de seamăn.

eu sunt cel rău, el - cel ales.

E greu să fii cu Toma geamăn -

o  Galilee cu țărmuri diferite,

dar mai presus de toate

să-ți duci povara de Boarghenes.

 …

lepăd cuvintele

într-o călimară cu apă de mare

peştii înghit

după forma ecoului

o inimă, un cer, un copac

pulsul se pierde

în ochiul de copac

la fiecare strâmtoare

îngerul

îmi arată cum oamenii

cresc în inimă o sferă

de pământ, de lumină, de piatră

sub solzi

se aude glasul elipsoidal al pietrei

amestecându-se

cu sângele cuvintelor

refluxul unui dor arhetipal

aduce la sfârşit…

Stop trecutului stop prezentului
stop viitorului Stop tuturor pro
numelor personale şi mai ales
impersonale Ce se scoală de
dimineaţă s-ar putea să ajungă
în cazul acuzativ Însă nimeni nu
îndrăzneşte să viseze prezentul
nostru cel de toate zilele şi mai
cu seamă cel de toate nopţile Eu
nu sunt tu nu eşti el sau ea nu este
Prin urmare toţi suntem de gaşcă
Nu-i aşa Doamne

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

zi de împins pereții inimii - Violetei Florentina Ion

vampirismul cuvântului primăvara

nu se teme de soare

sângele fierbe în avalanșe carotida gâlgâie eflorescențe 

mătură…

Nu cumva ca slovei să-i sfărâm

crudul tâlc, întredeschis abia,

tac și spun cum se făcuse seară

când Iisus

s-a retras sub umbra de salcâm

să se roage.

Și s-a auzit de sus…

Daemonul îmi scrâşni la ureche:
- Eşti orb, mereu orb!
Oricât ţi-aş arăta adevărul refuzi să îl vezi!

- Demonstrează-mi! am strigat
şi am întins mâinile cerşind
spre nicăieri.

- Uită-te în spate! Eşti orb de în faţă!
Uită-te în faţă! Eşti orb de în spate!
Uită-te în pământ! Eşti orb de în cer!
Uită-te în cer! Eşti orb de în pământ!
Uită-te în tine! Eşti orb de în tine!

Şi am şezut şi am plâns orbeşte.

Cât de ascunsă poate sta pădurea,

câmpia cu frumoasele-i poteci

şi ceru-i dăltuit de lună cu securea

când tu doreşti cu visele să pleci?

Pe care stâncă vulturi vor să vină

şi câte flori-de-colţ o-mpodobesc,

iar se-ntâlnesc minunile la cină

fără să ştim de cine povestesc?

De ce-nfloresc caişii-n orice seară,

când fluturii prin flori se strâng,

de ce-n surâsul noastru-i primăvară

iar crengile de geana ta se…

licoarea spinului de trandafir

se prelinge pe ochii tăi…

în tinerețe balansam hore de stele pe umeri 

ținând morțiș să fiu părtașă la orice limbă care se naște 

de parcă năvălirea universului își găsea loc de sărbătoare 

tocmai la masa mea

niciodată cupa trupului nu suspina 

iar inima mea stătea picior peste picior 

în propria noapte de primăvară

îl iubeam pe ilustrul necunoscut 

(obicei care mi se trage de atunci) 

neștiind că un rege rămâne gol  în iatac 

și nu o dată mi-am…

îți vorbeam despre trup

și trecutul acela misterios al ruinelor

în care îți adânceai pașii

dar tu zăboveai în scutece de pulberi

pe o palmă de pământ mișcător

recviem

și lespezi de aur așezate pe brațe

recviem

și rănile nu mai sângerează

Oi fi cumva vreun fel de lut,

cum șuguind îmi spui,

dar umbrei ( Ce-o fi umbra?

Gustul morții? ) numai eu,

Regină,

cu tine-n brațe știu

cum scara…

Cât te iubesc, febrilă, o știe însăși marea,

Sub pura, diafana perdea de pescăruși,

Lumina-n curcubeul ce frânge depărtarea

Și florile plăpânde pe sobri, reci scoruși.

Ne-am fost promiși pe viață din timpuri depărtate,

Când răsăritul încă nu se-oglindea pe cer,

Iar stelele de gheață oftau, îndurerate,

Ca martore-n crearea unui destin-mister.

Te gust c-un dor fanatic în fiece secundă,

Cobor pe trepte-n flăcări…

e liniște și pace în grădina Edenului

cei doi și-au împărțit stele și fug în noapte cu ele de mână

se aude doar Calea Lactee cum se întinde deasupra lumii

și cum ei se întreabă cine sunt

șarpele e plecat în misiune știe că nu s-a făcut ceasul

fructul oprit doarme sub flori 

și aromele plutesc în aer ademenitor 

e liniștea dinaintea furtunii 

Adam și Eva își măsoară goliciunea și nu mai găsesc mal

se aude un foșnet 

mai…

iubeşte un tril

şi inima

nu se va frânge în strigătul mirării fără glas

respiră adânc din linişte

... nu te teme

umbrele nu vor cresta pe chip surâsul pietrelor

aprinde dragostea

în candele  de sărbătoare

şi nopţile

vor ninge câmpuri de smaralde pe cerul sorţii

ssst

vorbeşte blând

ca demonii să nu audă zbaterea gândului

şi ochii adormiţi în vâltoare de vise

vor lăcrima

speranţa unui…

Regăsesc prin minte vremile cu ceață.

De ce oare anii nu au ham și frâuri?

Sunt și eu un picur strămutat de râuri

Spre oceanul celor ce-au plecat din viață?

*

Ce e dincolo de sânge?

Infinitul, crucificat, mângâie tâmpla

soldatului;

deasupra cuvântului nerostit,

semnul crucii, tatuat în porii albi ai pielii;

pe trăgaciul puştii, mâna stângă bate în cuie

al şaptelea deget;

nu există geamăt, nu există strigăt

prins în cătare,

iar urmele, urmele adânci...

Ochii soldatului, descărnaţi de cuvinte,

rătăcesc în cerul oval,  

când ora…