nopți de primăvară (sau cum am început să trăiesc poezie)

[Romita Malina Constantin]

în tinerețe balansam hore de stele pe umeri 
ținând morțiș să fiu părtașă la orice limbă care se naște 
de parcă năvălirea universului își găsea loc de sărbătoare 
tocmai la masa mea

niciodată cupa trupului nu suspina 
iar inima mea stătea picior peste picior 
în propria noapte de primăvară

îl iubeam pe ilustrul necunoscut 
(obicei care mi se trage de atunci) 
neștiind că un rege rămâne gol  în iatac 
și nu o dată mi-am spus că tatăl meu 
e născut din spintecare 
iar mama suferă de insomnie chiar de la facere

încăpățânata din mine 
tot uda sâmburi 
și visa lungi nunți între păsări și târâtoare 
apoi (de parcă asta nu ar fi fost destul) îmi adaptam mersul prin drojdia zăpezilor 
sau mărșăluiam falnic cu pretenții de purtătoare a galaxiilor
neștiind că încolonarea te asfixiază încet 
în câteva mugete asfințite

...cândva sărutam vârfuri de iederă 
vizitându-l pe Dumnezeu în celulă 
apoi a început să miroasă a must 
și să mă doară măduva nisipului 
El era Înalt iar eu încă leoaică tânără 
venise vremea să pictez icoana Duminicii 
așa că l-am luat cu mine 
și-am început să trăiesc poezie

[Ion Lazăr da Coza]

neștiind că un rege rămâne gol de straie în iatac - e/mi se pare superfluu!

Frumoasă poezie-confesiune!

da Coza

[Romita Malina Constantin]

eu va multumesc! ma bucura asa de mult fiecare cuvant..

[Vasilisia Lazăr]

Superb!