Verdele încolăcit pe rochia ta

ca o umbră de seară

picură în iarbă colorându-mi privirea

se rotea apusul deasupra cuvintelor

învăţam să tac printre atâtea ţipete înăbuşite

haotic călcam pe verde

mergeam prin noroiul verde căutând rădăcini

pietrele de pe prund lăcrimau în verde

obsesie verde dusă la extrem

în pădurea fără copaci

genunchii tăi sprijineau sufletul timpului

arcaşi din cetăţile verzi vânau sub pleoape

focul…

Frântă-mi e oglinda agăţată-n cui,

dincolo de riduri un copil priveşte,

trupu-n care stăm este-al nimănui

şi-n livadă floarea vântu-ncetineşte.

Nu cer să dau vieţii un alt privilegiu,

zidul se dărâmă într-o zi sau noapte,

cimitiru-aşteaptă singurul cortegiu

când rămân în ram merele necopate.

Gândul iar se-nchină vechilor ispite

sunt certat de îngeri în amurg târziu,

rup rama oglinzii cu gesturi grăbite

şi scutur din plete…

N-am niciun drept să mă răzbun pe flori,

să frâng în mine rădăcini stinghere,

să desfrunzesc păduri în liniştea din zori

vrăjit de curcubeie vechi şi efemere.

Calc pietrele încinse pe drumuri neştiute

păstrând cadenţa paşilor spre viaţă,

şi mă ascund în ramuri cu frunzele căzute

asemeni unor umbre-n dimineaţă.

Las tâmpla să atingă focu-aprins în gând

cu vreascuri de-amintiri şi nostalgii,

şi-ascult pe cineva cum trece…

Păşesc desculţ pe bulgări de zăpadă,

rotundă este zarea lângă cotul stâng

din şoapte vechi fac viselor arcadă

privind speriat cum razele se frâng.

Se simte-n trupul meu o tristă stare

de parcă iernile nu-şi vor găsi sfârşit,

lăsând prin el zăpezile-n păstrare

de teama primăverilor ce n-au sosit.

Cu greu descopăr azi nuanţe ruginii

la tâmplă unde merii înfloresc târziu,

eu calc pe bulgări albi din alte…

Tremurul frunzelor scutură sufletul nopţii,

visele ca nişte stafii se rotesc printre noi,

e jocul banal al tăcerii undeva-n pragul sorţii

cântec de lebădă răpit şi păstrat de strigoi.

Noroiul în palme de înger se scurge din cer,

câmpul plin cu stele rănite l-am rătăcit,

stânci fără iarbă se sfărâmă în acelaşi mister

şi nu vreau să-ntrebi cât de mult am trăit.

Am uitat calendarul între anotimpuri apuse,

în…

Eu nu mai cred în steaua ta polară,

în nopţile sosite numai pentru noi,

crestez în umbre trepte ce coboară

pe soclul unei lacrimi de strigoi.

Se-ntâmplă să-mpărţim eternitatea

cu cei care se-ascund prin labirint,

străjeri ce nu mai recunosc cetatea

printre ruine-n platoşe de-argint.

Nu vreau să cred în secole pierdute,

în jarul din clepsidră stins şi viscolit,

sunt doar un om cu braţele redute

unde cu sfială trupul…

Azi nu te-am invitat la nunta mea de fluturi

şi n-am rupt l-a-ntâmplare ecoul din arcuş,

voiam doar să priveşti din sfere să te bucuri

de cei care coboară pe-al clipelor urcuş.

N-am dus lângă fântână alaiu-n sărbătoare

să-şi potolească setea de joc şi vechi blestem,

am pus să curgă timpul pe lujerul de floare

şi-am regăsit în mine puterea să te chem.

Văzduhul plin de vise, de fluturi albi, de vânt

păstrează armonia prin tot ce…

E martie şi totuşi mai ninge

pe şoapte, pe vise, pe flori,

şi-n vetre albastre se stinge

nuanţa aprinsă-n culori.

Dă-mi mâna să fim împreună

cu verdele-ascuns în zăpezi,

şi spune-mi că lumea-i nebună

când totul e alb prin livezi.

Se-mparte-anotimpul în două

s-ajungă mireasma la noi,

ca vraja-ntr-un bulgăr de rouă

tu schimbă nisorile-n ploi.

Te-aştept să trăim prin păduri

frumoşi ca un ţărm…

Să-mi spui ce se-ntâmplă dacă mut adierile

de pe o frunză pe alta ca într-un balansoar

legat de stele pe care fuioare de nori îl împing

de la apus spre răsărit

crezi că voi avea senzaţia plutirii

crezi că mă voi roti în cerc ca un stol de păsări

zburând deasupra iluziilor

întreb să pot descătuşa gândul

prins sub lespedea amăgirii

vorbesc cu tine şi-mi picură plăceri pe buze

ireală noapte când visele sunt pline cu miresmele…

Se-aude ploaia-n şoaptă cum loveşte

prin casă umbrele rebele-au amorţit

iar lumânarea-n taină flacăra trezeşte

prin sute de cuvinte ce s-au despărţit.

Cu ochi neobosiţi veghez singurătatea

să nu îşi mai rănească sufletul pustiu

unde tăcută ploaia-i spală nedreptatea

crescută-ntre icoane-n tot acest târziu.

Pe străzi se rătăcesc destinele-ntre ele

şi este greu să-mping ecoul lângă noi

pe tâmpla înserări stelele-s prea…

Mi-am dorit din viaţa mea să pleci,

prezenţa ta cu fiecare clipă m-a ucis,

voiam să strângi uşor pe unde treci

ce ochiu-a plâns la margine de vis.

Să-ţi scuturi păru-n care-au dormit

priviri şi alinări păstrate pentru tine,

până-ntr-o zi când totul s-a sfârşit

şi-ai înălţat dureri pe vechile ruine.

Un port străin la ţărmul unei mări

e loc de naufragiu al zilelor în doliu,

o pasăre uitată în umbra dintre zări…

Am nevoie de două silabe să termin cuvântul,

de două tăceri să-mi pot odihni într-o frază

buzele obosite de implorări, oprind avântul

mâinilor plecate pe trup când se-noptează.

Gândul în vâltorile minţii nu găseşte scăpare,

amintirile sunt corăbii naufragiate-n trecut,

în amontele vieţii se uită, se trăieşte, se moare

de dragul aceluiaşi sens printre vise pierdut.

Aerul nerespirat se-ncolăceşte pe fiecare gest

ca un…

Încerc să uit câte puţin cărarea

dintre tăcere şi cuvinte

să mă strecor ca o armură veche

între săbii ruginite

galopul cailor prin câmpiile aride înalţă praful

până dincolo de priviri

simplu soldat cu speranţa zilei de mâine crestată

cu destinul în vârf de suliţă neagră aruncată aiurea

omul cu ochi obosiţi

hărţuit de grindina stelelor

nepăsarea păsărilor ce trec spre lumină m-a învins

gestul rănit de părerea de rău

l-am…

Focul e-aprins cu ramuri uscate

şi totuşi pe vatră privirele-s reci,

se-aşteaptă-ntr-o zi să fie furate

şi duse-n altarul iubirii pe veci.

Mereu călător între mine şi viaţă

mă simt părăsit prin vise târzii,

ucis de cuvinte cu săbii de gheaţă

aştept clopotarul cu ochi sângerii.

Mai frâng câte-o lacrimă-n două

şi-o aştern peste jarul încins,

întreb vinovat clepsidra când plouă

prin vetre unde timpul…