Amurg târziu

[Vezi blog]

Frântă-mi e oglinda agăţată-n cui,
dincolo de riduri un copil priveşte,
trupu-n care stăm este-al nimănui
şi-n livadă floarea vântu-ncetineşte.

Nu cer să dau vieţii un alt privilegiu,
zidul se dărâmă într-o zi sau noapte,
cimitiru-aşteaptă singurul cortegiu
când rămân în ram merele necopate.

Gândul iar se-nchină vechilor ispite
sunt certat de îngeri în amurg târziu,
rup rama oglinzii cu gesturi grăbite
şi scutur din plete cerul plumburiu.

Rătăcit copilul nu s-a-ntors la mine,
cioburi nepereche tâmplele-au rănit,
locuiesc cu teamă între rău şi bine
încercând să aflu unde-am pribegit.

[Ion Lazăr da Coza]

Subiect nou, abordare măiestrită.

da Coza

[RETIANU LIA LUCIA]

Frântă e oglinda agățată-n cui, s-a speriat de cerul plumburiu din plete?  Nici o problemă!  Doar caută copilul rătăcit și ține-l strâns lângă suflet.  Noi ape va avea oglinda și nici un ciob nu va mai fi nepereche.  Felicitări!!  (Din când în când toți avem nevoie să ne uităm în oglinda ”dinlăuntru nost”.)

[Corina Militaru]

Rătăcit copilul nu s-a-ntors la mine,
cioburi nepereche tâmplele-au rănit, :)

Frumos!

[Sofia Sincă]

Versuri introspective în maturitate. Copilul din noi scoate mereu capul și întreabă.

Poezia are pe tot parcursul ieșiri din ritm, din motivul fluctuant al numărului de silabe din  strofă.

Prin urmare se cere refăcută.

Sofy