Verdele încolăcit pe rochia ta
ca o umbră de seară
picură în iarbă colorându-mi privirea
se rotea apusul deasupra cuvintelor
învăţam să tac printre atâtea ţipete înăbuşite
haotic călcam pe verde
mergeam prin noroiul verde căutând rădăcini
pietrele de pe prund lăcrimau în verde
obsesie verde dusă la extrem
în pădurea fără copaci
genunchii tăi sprijineau sufletul timpului
arcaşi din cetăţile verzi vânau sub pleoape
focul verde încălzea nisipul clepsidrei
viaţa dincolo de închipuiri are farmecul ei
ea rămâne verde pe rochia ta fără dantelă
mă picur în palme înainte de a-ţi limpezi visul
lenjeriile verzi uitate pe coapse
dau formă gestului ce urmează să-l fac
privirea mea verde s-a pierdut în
ispita sânilor tăi
avem de trăit împreună cea mai lungă noapte
cu stelele verzi
Adaugă un comentariu
Multumesc Camelia pentru lectura si apreciere!
Cu pretuire!
genunchii tăi sprijineau sufletul timpului
arcaşi din cetăţile verzi vânau sub pleoape
focul verde încălzea nisipul clepsidrei
viaţa dincolo de închipuiri are farmecul ei
ea rămâne verde pe rochia ta fără dantelă
mă picur în palme înainte de a-ţi limpezi visul. Frumos! Sincere aprecieri!
Va multumesc din suflet pentru popas, lectura si comentarii!
Cu drag si pretuire!
în pădurea fără copaci
genunchii tăi sprijineau sufletul timpului
Și toată poezia e frumoasă.
da Coza
De atâta verde și eu văd verde înaintea ochilor... :)) Dar verdele exprimă viață, prosperitate, înnoire. Și dacă-i mai pui și puțin romantism - iubire pură.
Am citit cu plăcere.
Sofy
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE