iubirea mea,

de unde vin

dragostea trăiește într-o lume care nu vede

părul mi se agață de mama

ca un pod cu întindere ancestrală

unde stâlpii ancorați în jocuri

spun că nemurirea doare



îmi este teamă că am să uit nasturii descheiați

între două întrerupte bătăi de cord

și dacă nu mai știu să te aștept

la capătul drumurilor

e pentru că vechi salamandre

ne taie duminica în fâșii



nu te îngrijora …

Când ne părăsesc 

 Cuvintele

 Desenăm

 Tăceri

 Eu nu prea am talent

 Desenul meu 

 Seamănă mai mult

 Cu  o renunțare

 Oricum…

 La ce bun să mă mai străduiesc?

 Acum

 Ești rimă

 Într-un alt poem 

povestea Iulia: 

"visez uneori o fetiţă bucălată şi blondă precum tatăl ei 

aleargă într-un parc iar eu fug de ea 

strigă: mami mami 

eu mă prefac că n-o cunosc 

fetiţa se transformă într-un monstru 

un avorton de carne sângerândă care urlă printr-o gură hidoasă spre mine că voi fi veşnic mama lui 

şi că o mamă nu are cum să scape de copilul ei

se îmbrăcase de gală

vers clasic

iar sora ei

afișa o ținută modernă

vers alb

într-o parte

gulerul ei

atingea cerul

în timp ce

pământul

îi mângâia poalele

un apus de soare

o scălda într-un eseu

dar un țăran

cu hartă pe tălpi

o recita în gând

printre brazde

și sudoare…

Statui de visători, sculptate-n lut,

Iubirea ne insuflă zilnic viață,

Pe-o pistă scufundată-n absolut –

O destinație ascunsă-n ceață.

Marionete triste, fără sfori,

Ne-nghesuim pe scena în ruină.

Doar dragostea ne umple de candori,

Când nu e înecată în rășină.

La poarta nemuririi facem sluj,

Dar timpul ne-a postat pe coji de nucă.

Lucrăm în Timișoara, stăm în Cluj,

Sfidând și soarta noastră…

Ninlil, 

eu cred că am visat.

Era ca un a fost 

ce din neunde suie.

Te coborâseşi din statuie

şi ai venit la scaldă.

şi se făcea că-s râul Eufrat,

că fără de lăută,…

nu cred să fi dormit în noaptea asta

am zărit-o devreme

își încheia șiretul de zori și pornise departe

nu-i trebuie gps

are cartea de vizită a tuturor meridianelor

astăzi se va răsfăța într-un cântec

instantaneu

ești regină i-am șoptit mi-a făcut cu ochiul

un ram se umplea de albine

păpădiile dansau în jurul soarelui și-ntr-un alt veac

un duet cu mine și tine e vacanță

în toată ființa

odată…

ZIUA MONDIALĂ A POEZIEI : ŞI COSTEL ZĂGAN

CELE 1001 DE NOPŢI ALE CUVÂNTULUI

Sudoare îngerească

ţi-a curs în călimară

poţi scrie-acum poete

şi poate n-o să doară

Mai cumpăneşti tăcerea

A FI SAU A NU FI

şi iată în cuvinte

se crapă-ncet de zi

Costel Zăgan, Hiperbole blitz, 2005

GOLGOTA CUVÂNTULUI

Doamne Iisuse al limbii române

iartă-mă că-ţi răstignesc cuvântul

viaţa trece numai visul tău rămâne

îl păstrez în…

Prin perdeaua de tristeţe,

se furişează raze de iubire,

neastâmpărate şi fragile,

ce aruncă zâmbete…

bărbatul

vine și își rade barba cu slava iubirii mele

în pacea lacomă de înțelesuri a odăii

își scoate oboseala și cămașa

ochiul său mă strânge vers cu vers

în alb de lotus întemeiat sub tâmple

surâde

mai întâi tandru în timp ce limpezește catifeaua ultimului gând

apoi i se tulbură buzele

devin aspre

precum tăvălugul mâinii suspendat în rubinul clipei

obrajii umblă…

''Ce bine-ţi stă

când te îmbraci

cu-o moarte oarecare,

amirosind a iarbă şi a lut!

Oare gelos,

cum n-ar putea să fie

Eufratul

văzând cum te…

pe trecerea de pietoni miroase a maci roșii

secrete purtate în genți second hand se lichefiază 

semaforul îți face cu ochiul hâtru tu bei calm berea rece a zilelor de vară

fii (mai) șiret decât șoferul de tir parchează vise în iarba cu gust amărui

cheile logosului sună a hazard

ce întâmplare că-mi ești ce mirare ca-ți sunt

câinii urbei ling sarea 

din lacrima unui cer…

Eu nu mai cred în steaua ta polară,

în nopţile sosite numai pentru noi,

crestez în umbre trepte ce coboară

pe soclul unei lacrimi de strigoi.

Se-ntâmplă să-mpărţim eternitatea

cu cei care se-ascund prin labirint,

străjeri ce nu mai recunosc cetatea

printre ruine-n platoşe de-argint.

Nu vreau să cred în secole pierdute,

în jarul din clepsidră stins şi viscolit,

sunt doar un om cu braţele redute

unde cu sfială trupul…

 Viața mea 

 Se împarte

 Între cer și pământ

 Uneori cerul e la mansardă

 Acolo

 Cucii își părăsesc cuiburile

 Se duc să amestece silabe

 Alături de pescăruși

 În limba…

un răvaş deschide palma  Reginei de Alb

tatuată de colţul unei stele de iarnă

descântecul ursitoarelor

împarte viaţa în pătrate albe şi negre

jocul se înteţeşte la schimbarea anotimpurilor  inimii

un râu de fluturi coboară

din rochia de cer încoronată-n trupul nepământean

aripi din cutia Pandorei  alungă

sunetul tăios al zâmbetului

atins de privirea absentă a Regelui de Negru

nori sumbri păşesc din armura…

Am scrijelit pe cerul gurii mele gustul buzelor tale.

Dinții erau străjeri falnici,

reverberând în smalțul lor oglindirea gustului tău.

Și gura mea era plină de tine.



Am scrijelit pe cerul coastelor mele gustul îmbrățișării tale.

Inima tresălta în fiecare dimineață

trezindu-se mângâiată de razele scrijeliturilor.

Și pieptul meu era plin de lumina îmbrățișării tale.



*



Am scrijelit pe cerul fiecărui înger vocala ta.

Am…

Îmi tace gândul rupt de starea începută

Prin aplecări de ceasuri doar litera respiră

Abandonat în sânge prin fulgerări sărută

Întregul lumii albe din oglindiri deșiră.

 Așteaptă la răscruce întipărind tăceri

Pe sunete abstracte, și țipătul infirm,

Nimic nu-i mai trezește infamele plăceri

Topite-n umbre sterpe udate în destin...

Îmi tace gândul singur, suspină în regrete

Răstălmăcite-n palme, dospite doar în…

Azi, îmbrăcați în zdrențele durerii,

Nu suntem nici la modă, nici vetuști,

Închiși în reprobabile, noi cuști,

La granița mâhnirii sau căderii.

Obișnuiți cu-aceleași rezultate:

La școala vieții veșnic repetenți,

Ne ploconim pentru un pumn de cenți,

Zidim bordeie, dar visăm palate.

Ne fâstâcim pentru un rest de zâmbet.

Cu bucurie ni l-am da la schimb,

De s-ar putea, pe-al îngerilor nimb,

Doar să…

A câta oară,

tristeţea ta, mi-ai spus

s-o torc din fluier de pământ,

până-n livezile

ce-n roşu înfloresc

la căpătâiul soarelui apus?

A câta oară,

tristeţea ta…

oare în ce zi, lună, an, 

steaua mea, călătorind

prin galaxii nenumite, 

a întâlnit o altă stea,

mocnind fără nicio țintă, 

și prin ce gând, 

îndemn misterios, au deraiat

într-o neasemuită …