Mă-ntreb pe unde eşti acum? 

Aş vrea să fii, aici , cu mine!

E iarna  rece fără tine  

Şi inima îmi plânge-n drum.

 

În miezul zilei  mohorâte,

Surâsul mi se-ascunde-n nor

Şi sufletul mi-e plin de dor,

De-atâtea…

Dacă mă iubeşti, învaţă-mă să mor

când îmi strecori un vers în cana cu ceai

despre pelerinajul la Compostella,

cel atât de dorit, pe care nu l-am făcut

niciodată

Dacă mă iubeşti, învaţă-mă să mor

în timp ce îmi spui o poveste

despre Orinocco, uriaşul, purtător

de zei, hoituri şi vapoare,

cel ce-şi are izvorul în inima ploii

Dacă mă iubeşti, învaţă-mă să mor

când cade trăznetul în munţi

şi ciobanii, încărunţiţi de…

cântec de primăvară

văzduhul-orgă nebună,

sun-a cântec și a lună,

sun-a seară de minuni

desenată cu cărbuni.

peste lacul cu sineală,

ierburile dau năvală,

 …

când abandonăm

mersul pe apă

exerciţiile de mare risc la trapezul iluziilor

drifturile spectaculoase (sau nu)

pe şoselele gândului

punem punct pe i-ul unor  ţinte banale

(chiar şi ne mai scuturând păpădii)

de fiecare dată

când şlefuim traiectorii

pe o imaginaţie simplificată

sau uităm să privim răsăritul

punem în mişcare rutina

articulăm nonsensuri pe centimetru de poveste

 cresc în noi…

astăzi te-ai desfrunzit de stările tale

ţi-ai aruncat teama în zborul păsărilor

oprind şi pentru tine o aripǎ

să poţi pluti uşor peste viaţa-ți subţire

gândurile nu ți se mai zbat pe tâmple

ci se rotesc credincioase deasupra adevǎrului

ți-am  simțit zâmbetul puțin…

Copac fără pădure*

În tinereţe toţi copacii

îmi înconjurau fiinţa,

cu prezenţa lor…

atunci credeam

că toată viaţa voi avea

cu ce să-i înfrupt…

dar mai spre toamnă

am descoperit cu mâhnire

că toată pădurea a dispărut

iar eu rămasă fără  ea

am încercat să mă resemnez

împăcându-mă cu singurătatea

de care altă dată, ah!

cât…

VOLUPTATE DE PRIMĂVARĂ

dacă vrei iubite

să eliberezi primăvara

din mugur

ia cu tine o vocală din creuzet

acelaşi iris sprijină 

dezăpezirea din gânduri

porneşte în avalanşe pe costişa cuvântului

moire deghizate

ghiocul sorţii sortează pistil în spirala materiei

suflă praful magic al atingerii…

 Noi doi trăim acum un alt trecut,

 Nu ne putem striga și nici vorbi,

 Zâmbetele-n riduri le-am pierdut

 Îngemănând în muguri fără a-nflori.

 

 Revin în vis la tine câteodată

 Să-mi amintesc cât de frumoasă ești,

 Fără să mai găsesc aceeași poartă

 Unde iubirea odată o-ntalnesti.

 

 Te-adun din ploi și din cuvinte

 Pustii sunt clipele ce mă-nsotesc,

 Sub fruntea mea aducerile-aminte

 De dorul tău prin suflet răscolesc.

 …

Pe urma paşilor tăi adesea am trecut

pătruns de un  imens dor

în sufletul atât de încercat,

cu ochii minţii te revăd.

Mai port şi acum pe…

timpul meu stă pe-un perete

ca un elveţian la porţile Vaticanului

până mai ieri am crezut că e prietenul meu cel mai bun

doar am împărţit cu el prima respiraţie

primul cuvânt

chiar şi prima iubire

cam tot ce am fost şi am avut

dar crucile crescute pe pieptul meu

mă fac acum să cred cu totul altceva

poate fiul meu cu aripi mai lungi decât ale mele

va zbura cândva peste zidurile…

Cu ce să încep

Dacă

Ar fi să o iau de la capăt

Aceeaşi întrebare pe care sisif şi-ar pune-o

Dacă ar dori să împingă bolovanul

La vale

Mă auzi ?

Bat în poartă

Nu-mi răspunde nimeni

Doar câinii sloboziţi din lanţ

Îşi fac de lucru cu mine

Le povestesc lor

Ce aş face

Dacă ar fi să…

Mă auzi şi tu

Ştiu că mă auzi

Doar pietrele sunt cele mai sensibile

Partenere de conversaţie

Pe care le ştiu

Te ascultă…

Plâng când văd petalele florilor

rupte de vânt;

în nopţi,

cerniţi

de singurătate

Plng când se îneacă în roua ierbii

şi în ploi;

când nu zăresc copii

purtători de bucurie şi viaţă

în jurul lor.

Plâng când le este întrerupt valsul cu soarele

şi nu mai aud

simfonia pământului;

când le sunt strivite aripile.

Prinşi devin trişti,

se lasă ofrandă

şi mor.

Sunt simbolul

sufletului şi al femeii.

Ea -…

copil din flori persecutat de inocenţă

zeppeline în flăcări

prăjeau cerul fraged

mirosea a război şi a stele coapte

prin tranşee

soldatul necunoscut înjura apocalipsa

şi bricheta zippo

ce nu se mai aprinde la orice ţigară

aşa cum urechea nu se mai pleacă la orice

vorbă

când fuma

tristeţea aciuată în braţele lui mă lovea

ca un gong tibetan



copil din flori persecutat de inocenţă

pe unde-ţi vei trăi…

Uneori durerea se dizolvă,chiar dacă

Ceaţa ei galbenă se resoarbe

Din copacul alb cu care umblu în mine

Rămân rezidurile durerii,rămâne un nisip

Peste care se vor depune alte nisipuri.

Peste dunele lor vânturile pot concepe

Flori specifice lângă nestatornice drumuri.

Aşa începe anotimpul vântului,care

Urmează negreşit anotimpului de nisip.

Păsările nu caută deşertul,nici vântul,

Şi nici culorile nu mai au aripi…

scrisoare

   te-ai dus, mamă, și eu încă sunt,

jumătate trăiesc pe pământ,

jumătate sunt în cer la tine,

trăiesc printre cele divine,

fă-mi și mie rost de-o cruce

că văd viața cum se duce.

să nu mai spui nimănui,…

 “Cunoaşte-te pe tine însuţi!”

cumplitul semn de exclamare

e-atata spaimă

aici, în apa tulbure a râului

ce sunt, atâta urlet

din rărunchi

şi dans cu lupii,

colţi rânjind la lună

miasme urcă din adânc

ce demoni oare vor scăpa din lanţuri?

ce trăznete vor încerca

să-mi spintece lumina?

Mătrăguna

coboară-n sânge

deşertul

nu mai înfloreşte

mi-a furat…