singuri prin Dumnezeu

uneori singură numai de tine

în spațiul strigătului adânc al senzațiilor de verde

ca sângele fericirii când lupt cu tine

și colții tăi vajnici îmi rup câteva zale de fier în epidermă

în timpul de pământ dintre nadir și zenit

unde nu-mi încape cerbul cu care aș putea să iau în coarne  

luna aceasta marea și pădurile coapte

pe obraji îmi curg șiroaie de îngeri

nu se…

… dar eu tot am intrat

în odaia de dincolo.

Oprit era pragul. Perdelele trase.

De-atâtea ori

ne-nfricoşa bunica

îmbrobodită

ca aluna , sau ghinda,

că acolo-i…

trenul calcă sufletul ierbii îmi răstignesc cele 

o mie și una de nopți într-o gară

se moare pe șine de o cafea nefiresc de amară

zațul vieții este la tine în palme

ninge cu fulgi plânși de un curcubeu deșirat

simt iubiri desdemonic brăzdându-mi spatele hașurat

dacă aş fi ştiut să scriu

aş fi depănat povestea a trei muguri

născuţi din vremuri

pe celălalt mal 

dacă aş fi ştiut să cânt

le-aş fi îngânat melodia

dintre o memorie şi alta

o nuntă o şcoală un spital

dacă aş fi ştiut să desenez

aş fi pictat

izvor de culoare

din trei…

Chiar de sunt vie, mor încet în mine,

Cu fiecare ton de vodevil,

Din amăgiri la metru sau la kil,

În trenul vieții, legănat pe șine.

Și amorțită-n trista balansare,

Pe culoar mă mai strecor tiptil,

Din martie și până în april,

Pândind la colț o dulce alinare.

Imagini rare-mi strigă prin fereastră,

Chemându-mă, avide, să cobor.

Mă simt, subit, precum un infractor,

Ce-și fură propriile flori din…

Nu pricep ce se întâmplă
cum te-ating abia respiri
mori cu degetul la tâmplă
într-un pat de trandafiri

Cum te-ating abia respiri
parcă eşti un fir de iarbă
primăvara din priviri
doar în verde mă întreabă

Parcă eşti un fir de iarbă
mori cu degetul la tâmplă
luna-i o fierbinte tablă
nu pricep ce se întâmplă

Cum te-ating abia respiri
printre stele trandafiri

Costel Zăgan, CEZEISME II

cu mâhnirea cuvintelor

care m-au atras în vârtejul

incomodei vieţi de cetăţean

al crepusculului.

Zilnic mi se arestează din

cartea de identitate

presupusele nepriceperi

de a fi ceva mai sentimental

cu microbii viselor A5.

În februarie

glasul amar al continuităţii

vine să mă insulte

cu perversa urare "La mulţi ani!" -

de parcă cei de până acum

sunt puţini.

Stăruitor de…

Împăturesc cu grijă restul vieţii

într-un dulap al anilor ce vin,

şi strâng în palme roua dimineţii

să spăl pe-alocuri cerul cu senin.

Trăiesc durerea pusă-ntre cuvinte

zâmbind cu înţeles necunoscut,

şi-mi despletesc aducerile-aminte

răpind uitării tot ce mi-a cerut.

Încerc să fiu străinul dintre şoapte

cu paşii-n iarba viselor târzii,

îmblânzitorul umbrelor în noapte

croind un drum spre alte galaxii.

Nu…

Iubirile au gust de poezie,

Parfum de-”a fost odată” ca-n povești.

Iau viață  dintr-un fir de veșnicie

Și se-nfiripă-n sensuri nefirești.

În suflete cu formă echivocă                            

Iubiri totale se divid la doi.                                        

Mărunte lumi, în stropi de cariocă

Își contopesc căderile de ploi.

Iubirile-s picturi din acuarele.

Lumini și umbre trase din penel

Se strâng…

voi care-aţi ars culori clocotite

în asprul vileag al retinei

numele voastre

cutremură subpământurile memoriei

acolo unde s-a scurs ochiul răului

departe de departele răspunsului

închipuirile se nasc una pe cealaltă

aproape de aproapele întrebării

în fiecare dimineaţă creşte un zid

totul poate fi răscumpărat

înmănuşată în sudoarea victoriei

semeţia însăşi vă e

precum un vers care se răzbună

voi ce-aţi împrejmuit…

părul tău

 amestecându-se cu nisipul fierbinte

cocktail într-un pahar de univers

apoi marea

 umplându-te toată

inundând nemilos castelele fragile

de pe sânii răstigniţi de dorinţă

tu

gata de flambare

deasupra inimii mele aprinse

ca o cometă dezintegrată

de resemnarea propriei fatalităţi

necuprinderea înfrântă

de sărutul vulcanic

arderea kerosenică

cenuşa sufletelor…

de când cineva mi-a furat sufletul i-a  luat mărgelele colorate

și a dispărut

caut un om să mă găsească

când nu mă găsesc

să-mi găsească cuvintele din podul casei

și să ți le-agațe de lobul frontal al inimii ca pradă de pace

să…

E-un anotimp pustiu al disperării,

Mă-nvăluie în gheață, subtil, perfide ploi,

Mor ramuri de speranțe strivite de șuvoi,

M-arunc, din nou, sub rugu-abandonării.

Mă dojenește soarta cu-al ei vifor,

Ce bântuie, sălbatic, în nuanțele de gri,

Dansând în ritualuri de vechi ceremonii,

Mă sfâșie, încet, cu colți de dihor.

Revăd după un zid stafia morții,

Prin umbre de-ntuneric, se-apropie încet,

Pășește grav,…

Mi-e dor de rănile tale
răni cu dedicaţie
ce instrumente mortale
am pentru operaţie

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON JUAN

- Ce fel de acvatic gherghef

i-a cusut ghiocului

ape și flăcări șoptite-n sidef?

- Depărtările, depărtările...

(mi-au răspuns mările)

Cu urechea sărută-l…

Viaţa asta nudă

Cerne la întâmplare,

Strânge rămăşiţe

De iubiri trecute

Şi-n lumina hâdă

Răscolită, parcă,

Stau uitate- afară

Primăveri pierdute.



Învelit e totul

În lumini şi umbre,

Îngeri îngheţaţi

Rătăcesc în noapte,

În culori murdare

Şi în  tuşe sumbre

Îţi pictez absenţa

În singurătate.



Mă striveşte dorul

Cerşetor de viaţă,

Pâsla neputinţei

Nu-şi găseşte locul

Şi se vrea în mine

Vamă  către…

Cad stele în marea de speranțe

se văd sclipiri în apa de cleștar,

la țărmul neștiut se varsă toate,

plutim visând pe valul secular.

În noaptea neființei noastre

vrem stele cu sclipiri de jar,

iubiri plutind ca niște astre,

genuni în timpul fără de hotar.

Ochi mari divini să lumineze

drumul spiritului în astral,

să aibă aripi care să urmeze…

pielea tace la răscruce de sorți

porii respiră parfum de femeie

nu bea lumina de sidef cu palme diafane

sapă în întunericul cu gheare de liliac

până dai de orhidee

îngroapă iubiri de o vară

te risipește ca o simplă lumească catedrală

unge-ți cu mir lacrimile calde

focul te cheamă

la un mut priveghi

iartă pantofii ceruiți mersul lor strâmb

dorm luminile ca un ecou

al lumii de schimb

este vremea să te lepezi

de…

Ia-ţi Ardealul în spinare
ţară dragă şi ne du
muntele unde ne doare
însă cel mai tare tu

Ţară dragă nu te du
nicăieri nu-i ca acasă
doar acolo-i sufletul
de care în iad ne pasă

Nicăieri nu-i ca acasă
muntele unde ne doare
neamului de noi îi pasă
ia-ţi Ardealul în spinare

Ţară dragă nu te du
unde-a dus iapa mutu

Costel Zăgan, CEZEISME II

e greu să te desprinzi de cerșaful îmbibat cu umbre 

sunt dimineți în care ochii îți lipsesc din orbite 

ciuguliți de corbii amintirilor 

obiectele din cameră îți par străine 

din tavan curge un sânge incolor 

și în ferestre mor florile culese pe câmpurile de luptă