Anotimpul disperării

[Camelia Ardelean]

E-un anotimp pustiu al disperării,

Mă-nvăluie în gheață, subtil, perfide ploi,

Mor ramuri de speranțe strivite de șuvoi,

M-arunc, din nou, sub rugu-abandonării.

 

Mă dojenește soarta cu-al ei vifor,

Ce bântuie, sălbatic, în nuanțele de gri,

Dansând în ritualuri de vechi ceremonii,

Mă sfâșie, încet, cu colți de dihor.

 

Revăd după un zid stafia morții,

Prin umbre de-ntuneric, se-apropie încet,

Pășește grav, lugubră, cu stofă de cadet,

Oprindu-se, subit, în fața porții.

 

Pulsează universul pe secunde.

Încerc iar, cu privirea, să mă agăț de-o stea,

Crezând că văd lumina ce-n van mă aștepta,

Dar nu e decât beznă orișiunde.

 

Mă simt de veșnicii încătușată.

Încerc să împletesc, arzând, pierdute clipe

Din resturile lor, redute se-nfiripe,

Căci mai sunt încă vieții devotată!

[Camelia Ardelean]

Domnule da Coza, aveți (din nou) dreptate! Oscilez între rugul și jugul. Momentan o să las varianta sugerată de dvs. (rugul). Drag,

[Camelia Ardelean]

Doamna Gina Zaharia, onorată de popas! Vă mai aștept! :-)

[Ion Lazăr da Coza]

Un cuvânt pus între ghilimele, cu siguranță nu e scris „de la catedră”!

Scut e tot pozitiv. Ceva de genul lanțu', ceața, barda, jarul, rugul...

[gina zaharia]

Dincolo de Anotipul disperării poate fi un orizont ce se va lăsa modelat (din creion).

[Camelia Ardelean]

Straniu este că, exact când eu scriam aceste versuri ("Revăd după un zid stafia morții,.../ Oprindu-se, subit, în fața porții..."), o vecină de la același etaj cu mine și... cu ușa foarte aproape de a mea, își dădea obștescul sfârșit (am aflat ulterior)! Asta mi-a lăsat un gust foarte... ciudat!

[Camelia Ardelean]

Doamna Chitic, domnule Burdușa: mulțumiri pentru popas, rezonanță și promovare! Drag,

[Camelia Ardelean]

:-))))) Domnule da Coza, am încercat să găsesc în dicționar semnificația cuvântului "mimozism", dar nu am reușit! Nu pot decât să bănuiesc cam ce ar trebui să însemne! O să-mi repar imediat greșeala, ca să evit, așadar,... mimozismul, și voi înlocui "la brațu-abandonării" cu "sub scutu-abandonării"! Sper că se potrivește mai bine în tabloul de "imagini grele"! :-) Stimă,

[Camelia Ardelean]

Doamna Angelina Nădejde, mulțumesc mult de rezonanță și semn! Drag,

[Camelia Ardelean]

Doamnă Sofy, mulțumesc de popas și comentariu! Nu știu, sincer, la ce sforțări vă referiți, eu am scris poezia exact așa cum a venit, de la sine! De aceea nici nu am "retezat-o", fiecare strofă povestind, de fapt, altceva.

Referitor la versul de care spuneați, "Pășește grav,....., cu stofă de cadet", el arată felul în care pășește umbra morții, iar "lugubră" ilustrează felul în care este ea însăși. Ca să nu induc cititorul în eroare, aș putea înlocui cu "lugubru", și atunci ar fi toată exprimarea la masculin. O să mă gândesc! Stimă,

 

[Ion Lazăr da Coza]

Ai un talent colosal de a te faulta. Iată un ex:

E-un anotimp pustiu al disperării,

Mă-nvăluie în gheață, subtil, perfide ploi,

Mor ramuri de speranțe strivite de șuvoi,

M-arunc, din nou, la brațu-abandonării.

O strofă cu imagini grele și... hop „mimozismul”. Of!...

da Coza