Părea

că-i plăcea

să simtă

durerea.

Stătea

în pat şi bolea

să-şi ispăşească păcatele

unui secret întunecat

să intre puţin aer.

Plutea

între două trenuri

pendulând pe resortul

fericire…

 IMPERIU  DE  PÂCLE

pâcla vrea să-mi cucerească imperiul prin acte false

a obţinut un ordin de retrocedare

portăreii îmi bat cu bezne în ziduri

caii troieni sunt antrenaţi să-nfulece ceruri…

spune-mi ce ești?urmă de cerb?  

sau poate copac aburind  

cu mușchii topiți   pe trunchiuri de-argint...  

spune-mi ce ești? rîu sau piatră de hotar?  

spune-mi ce sunt,

ce-ar trebui să par...  

spune-mi ce sunt prin tine trecând  

cu ochiul târziu, pururi flămând...      

spune-mi de ce ochiul meu bate trist  

în lumina tăcerii din Neînvins?/și  

spune-mi de ce mâna ta nu cuvântă  

când ochiul meu iubire…

pe sânii mei fierbinți

    coc pâine pentru vrăbii,    

când dormi    

te privesc cum respiri

  mărindu-mi căldura-    

anotimp fără contur,  

 fără îngeri-  

 nu știu decât să mângâi    

și să-ți  scriu poeme cu gură...

Un strigăt în noapte

răsună-n eter,

e vocea iubirii

din sufletul meu ;…

Prinsă între…

L-am văzut pe  Nichita în

”Barul  elegiilor de noapte”,

Am vrut să dau ceva de băut.

Mi-a arătat sticla   pe masă...

Eticheta, fereastră  azurie cu litere

De sărut în talpă, „Necuvintele”.

„Tăria asta se bea fără vorbe”,

A  rostit  glasul  cântat

Cu  scânteia de luceafăr în ochi.



Nu am apucat să iau

Nicio sorbitură, lângă noi,

De unde? Nu știu! Nicole Labiș

Avea, ca un mucenic,  

„Pasărea cu clonț de rubin”

Pe…

Ca-ntr-o oglindă ninge şi e iarnă 

Şi viscoleşte-ntr-una fără să mai ştim 

În care suflet au rămas să doarmă 

Frumoşii fulgi ce-n noapte-i rătăcim. 



Se-aud venind mereu colindătorii, 

La mine-n casă bradul s-a-ntristat, 

Ferestrele-mi suspină de când zorii 

Să-mi mângâie singurătatea au uitat.



Voi întreba pe cineva străin să-mi…

Azi celebrez... cu dorul meu cuminte

Pentru cei dragi şi-atâta de departe

Mă-mbăt cu versul, inimă şi minte

Şi slovele ce scriu file de carte

Pe-o insulă ce-atât mi-e de pustie

Trudnic meleag pe care plâng ruine

Un ţărm, nisip şi-a mării simfonie

Lovind în stânci netrebnice, străine

Doar eu cu mine şi cu voi în gând

Şi-o cupă plămădită dintr-un vis

Din care soarbe sufletul…

o dimineaţă galbenă se-nalţă…

în zâmbetul tău

se varsă marea

şi valul

se prelinge

sărutându-ţi talpa

materia

îmi cade pe retină

culori solare…

miros de grâu şi pietre

poartă marea

şi insule

la care timpul nu ajunge

noi,

ultimii nomazi

ajunşi la ţărm

prin nopţi exasperate

de nesomn

şi crini ucişi

în pieţe şi…

lucrurile albe cu nume negre

chiar dacă pare o joacă

îmi şlefuiesc minuţios

fiecare piatră de vers

pe care-o aşez ca preambul de risipă

de timp şi de mine

la căpătâiul poemului

trăiesc din încercări

ştiu ce pot şi ce sunt

tulpină de gând  

ce nu se ascunde după degete de ură

nici măcar de dragul edenului

un timp  din chipul meu roade apusul

pe geana grea o lacrimă se-apleacă

şi parcă uit că mi-e străin şi plânsul

că-i umbra grea şi depărtarea-i seacă

mai trece-un soare a timpului cenuşă

mai plânge-o zi a cerului icoană

şi parc-ascult durerea printr-o uşă

ce-n lacăt prinsă-i de…

Strângând

din dinţi,

se deschidea

cu încetinitorul

în timp.

Sprijinea

cu umărul încordat

zidul

d’un râs neînflorit

de soarele bec

din ochi.

Primea

aer cu cenzura

zilei

ruptă în două…

OPORTUNISM

din ce în ce mai greu învăţ să plec genunchiul

la poruncile maimarilor zilei

dialectul puterii începe să-şi despice agresiv

rotunjimea vocalei de tâlcuirile

luminii



miracolul fuge îngrozit de respiraţia de pucioasă

ce coboară ciclonuri piramida…

nu mai plâng ca altă dată nici eu

nu mai fac zgomot deşi durerea e mută

aşa că am să dau de perete uşa sufletului meu

sunt intr-o competiţie cu nimeni !

şi-am să apăr in faţa destinului desculţă...



de mâine am să-ncep să-mi demontez destinul-

cât nu mai pot plânge să mi se pară un veac

pentru că tot mă întreb de ce-mpotriva iubirii

n-a inventat nimeni

o buruiană de leac...



orice înfrângere te-mparte in două

suflet schingiuit şi de durere…

Să-mi spui dacă-ți mai amintești de mine,

De flori care plângeau în zori cu stropi de rouă,

De cercul soarelui aprins pe vârfuri de coline,

De gesturi astăzi neperechi la mâinile-amândouă.



Să nu-mi răspunzi dacă prin vise ești grăbită,

Trăiește-mi clipele pierdute-n viață fără tine

Și da-mi un port la țărm de mare ne-mplinită

Să poată ancora oricând tăcerea nopților senine.



Strecoarăte-n sufletul meu când zorile apar…

Şi cum stăteam aşa, culcată,

cu mâinile sub cap

şi inima uşor bătând...

mi s-a părut

cum din adâncuri

urca spre mine

un glas...

cântând!

...

Am tresărit!

şi mi-a trecut prin gând

că-i glasul blând

al mamei

ce-mi cânta duios

când adormeam

plângând...

...

Şi cum stăteam aşa, culcată,

cu inima-mi de doruri

legănată,

mi s-a părut că văd

aievea,

chipu-i adorat

în sevele adâncului…

 Mi-e greu când mi- eşti departe

Tristeţea mă cuprinde , mă deprimă,

Simt o durere în fiecare parte

A trupului ce dragostea-l…

în legare de rană

poem dedicat “îngeritului”, Ion da Coza

desprinde-ţi ecoul

de umede ziduri…