Inima ta e cerul întunecat de aprilie

un paste ce defilează

într-un continuu demers

printre silute ca niște

umbre prevestind un holocaust al iubirii

sunt un zeu

între niște iluzii pământene

Iar țărâna pe care o strivesc cu tălpile ranite

pulsează în arterele calde

simțul libertății

Simt zborul…

Când printre turle de biserici,

Iisus, înduioșat, coboară,

În toacă lemnul se trezește

Iar cerurile se-nfioară.

Țâșnește viața din țărână, 

Sub a luminii dărnicie,

Înmugurește crucea mamei, 

În drumul către veșnicie.

Grafică: Mihai Cătrună…

luna trece cu fața spre mine

 mă vede atârnată de îngrădiri

 "este așa bine"

 îmi mângâie pletele

 din patul meu o văd mică

 oricât mă întind să-i simt mirosul

 să-i ating perfecțiunea

 minciuna cu pipa atârnata de arșița buzelor

 bate din palme

 nu știu tu

 dar jumătatea lui doi

 așa de mult dorește să alerge cu mâinile întinse

 peste pașii tăi

 încât se rănește mereu de tăișul…

Mi-e iarnă-n suflet și a nins,

Pustii, copacii se prăvale,

Întreg tabloul parcă-i prins

În tușe vechi, medievale.

Iar candela, sclipește doar,

Mai luminează o frântură,

Eu nu mai am măcar habar,

Cobor încet dintr-o trăsură,

Cu cai mascați, erau vreo trei

Purtând albe harnașamente,

Și-un vizitiu pe lângă ei,…

Iubesc copaci tăiaţi devreme,

tăcuţi şi traşi ades pe dreapta

de fel şi fel de parascheme

care astupă slute fapta.

Ăst fapt a întrecut măsura,

şi, revoltat, în ceas de seară,

iubirea am trecut în ura

de tot absurd ce mă-conjoară.…

În fiecare zi urc câteun vers din Golgota

în fiecare zi mă răstignește-o poezie

cu capul parcă sparg iar bolta

și inima de nisip urlă că-i vie

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote 

Ambrozia

Mi-s ochii frânghii spre taina din stele

Iar luna o luntre-n galactic urcuș,

În amurg, gonind zăpada-mi din vele,

Balade doinesc cu zefirul, arcuș !

Puținele-mi zile, le-acopăr cu mirul

Cules de la pustnici, darnici strămoși,

Flori în lumină smerindu-și potirul,

Șoptind cum rodim spre cer, virtuoși!

Simt cum mă fură genuni de lumină,

Seninul mă-mbată și aprig l-aspir,

Văd mărul…

SONET IV  

Din partea ta mă doare și floarea aruncată

Sau vorba nerostită – gândită-n supărare

Și frunza mă rănește de o arunci mai tare

Când mai aștept să-mi dărui iubirea netrucată.

Dar mintea mea refuză această provocare.

O briză de tristețe spre mine tot mai cată! –

Vreau zorile senine spre tine să răzbată

Și-n orice rătăcire mai caut împăcare.

Căci clipele-nsorite, de…

Uneori o rană, alteori un gând,
amintiri si lacrimi legănate-n vânt.

Uneori iubire, alteori nimic,
scârțâie pe uliți roata de la dric.

Uneori o mamă, alteori un drum,
amintiri si poze, toate numai scrum.

Uneori un tată, alteori un frate,
ah, cum bate toaca... toamna ne desparte.

Timpul își deapănă nemărginirea

La fel cum fusul caierul adună

Fără a ști de-i cald sau e furtună

Și fără să vestească omenirea.

El nu dă socoteală nimănuia

Și nu prea se încurcă el cu firea,

Dar își cunoaște bine…

Pe culmea neuitării ajung câteodată

temutele dileme ce parcă mă străpung

cu amintiri găsite în ceața alungată

de vânturi rătăcite la margine de crâng.

Iar de privesc tăcerea apusului de soare,

când la sfârșitul zilei dispare după deal,

în gândurile mele, fără să vreau, apare

o miză retrezită…

Iubito, a-nflorit laleaua

şi-n astă clipă-mbobocită

timidă sare micşuneaua,

gradina toată-i înverzită.

Miracol! Florile de gheaţă

din geamul casei părăsite

ne-au inundat în dimineaţă…

Intr-o clipă,

de dincolo de nu-i,

c-o bataie de aripă

albina fecundează floarea de gutui.



O petală,

sepală şi-un pistil

se visează fruct cu fală:

aer, rouă, soare prinse-n rod fertil.



Sufletul meu

le priveşte tăcut,

natura e-n alt apogeu,

un fruct am fost şi eu la început...

Intr-o clipă,

o petală…

vin

Învăţătorule

vin la nunta din Cana

vin vin să faci

din apă

de-or rămânea

din nou nuntaşii fără vin

de-oi cădea sub masă

tot Te voi recunoaşte

drept Uns –

nu-s dintre cei

ce

doar la picioarele-Ţi

pironite

Ţi se-nchină

vin

vin în Cana Galileii ca mire

să-mi blagosloveşti mireasa

şi de-or seca vasele

vin să faci

din lacrimile…

Era o vreme când sângele meu avea toate celulele pline de iubire.

Grația îmi stăpânea corpul, ochii se minunau

de orice întâlneau în cale, ființa mea toată trăia

după legea sentimentelor și empatiei.

Dincolo de alb, e negru . . .

Dincolo de răsărit, e apus . . . 

Dincolo de zâmbet, e lacrimă  . . .

dincolo de mine, erai tu . . .

cu forța și…

Înfrunt primăvara c-o poezie

înfrunt primăvara c-o poveste

 binecuvântează florile aceste

 o grădină cerul deasupra este

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

Detașarea e o luptă

ce se-ntinde pe decenii

E o linie abruptă,

și împarte schizofrenii,

Am fost în deșertul minții,

căutându-mi un toiag,

și-am plecat să-mi caut sfinții

ca să nu mai fiu pribeag.

Să-mi salvez în conștiință

reguli reci și clasice,

când pătrund în neființă

să cred că sunt mitice.

Dar n-am găsit detașare,

nici văzduhul mai curat,

Și, atunci…

cum par că erau scrise

În seara asta sigur, mai ți-aș deschide poarta

Cu iarba-acelor fiare aflată dintr-un basm,

Ce mi-l dădeai drept cheia când îmi ghiceai tu soarta

De-ai tras peste noi cerul cu-atât entuziasm.

Dar cum să intru simplu ca într-un vis oricare

Și sub oglinda lunii să-mi pun dorințe-n gând,

Nu-i ca și cum aș cere, imens un pod pe mare

Să facă legătura spre suflete…

Motto:

" Ea era frumoasa ca umbra unui gând.

Între ape, numai ea era pamânt."

Nichita Stănescu - Evocare

...câteodată

îmi spune că sunt minunată

mă sărută pe gât, fiorul se scurge, nu ştiu până

când...

uneori e rece, e dulce, pe buze mi se lasă sărutată

se prelinge până unde?

altminteri mă strigă, mă îneacă, mă poartă până mai încolo

mă ţine atârnată ca de-o toartă

mă las…