AȘTEPTĂM PLOAIA DRAGOSTEI

Lucian Tătar

o lacrimă rămas-a pe retină

și curge-ncet pierzându-se în lumină

departe suflet fără vină

aștepți din depărtări să vină

Iubiri din cer

din efemer

săruturi pline de mister

din fulgi de nea

frumoși ce pier

pierduți în viscolul stingher

te-așteaptă primăvara în rochia divină

să îți aștearnă în cale lacrimi de petale

Izvoare dulci

izvoare amare

coboară și se pierd în mare…

hodoronc bonc, tronc, hodoronc, bonc, tronc,

zângânit di oali-n toi, zarvă mari ca-n butoi,

scotocești șini oari la cotlonul șel di varî,

mama strigă din grădină: mâriuță hârnicuță

ia vezi mamii la fuguța șini dă coada prin oali,

să nu-ngăduie să cadă în șeaunul plin cu borș,

nu di alta, da pi sară, tat-tu vine-n trudă mari,

las să șii a pune masă, sfat și zel di zî rămasă,

hop țop într-un picior: nimeni mamă, șini să șii

că…

doamne, dacă totu-i un joc

fă să mă joc și-n alt loc!

nu mă ține toată viața legat

de-același pat ruginit legănat

de-aceeași apă stătută scăldat!

fă cumva să mă ia în spate

un vânt călător pe neașteptate

să călăresc pe deșelate...

să umblu peste lume hai-hui

să nu mai fiu dator nimănui

de toate desprins să mă sui

spre Înaltul Înaltului

spre Creasta Cerului

spre Steaua Nordului

spre Steaua…

Motto: „Fiecare despărțire are gustul morții, fiecare întâlnire cel al învierii.”  - Arthur Schopenhauer

Cu irizații verzi ce sufletul îmi umple

Fuioare colorate ce-mi picură a viață

Viu anotimp pe fruntea-mi îndrăzneață

Clipei, azi, las lumini și…

Straniu, albastrul ce din cer coboară,

Se-așează lent pe gândurile mele

Visate fraze-n șir se înfășoară

Cuprind zidirea, golul dintre ele.

Gânduri ce-mi vin, la fel de iute pleacă

Le țin în frâu, sunt caii mei…

Mai regăsesc și-acum pădurea seculară,

stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,

rămân uimit privindu-i ca întâia oară,

când ne iubeam sub ei pe-o umbră de sărut.

Doar calea până-acolo-mi pare mai schimbată,…

Primăvara și soarele-i verde

și ceru-i Doamne afânat

dar nimeni însă nu te crede

c-ai ieșit cu poezia la arat

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

privesc  prin locul găsit

mai curat pe sticla plină

de aburi 

praf şi 

un fel de mâzgă

de pe sub roţile maşinii

aflată într-o cursă  de spulberat depărtări

și mai să ajung  lângă tine

dar nu…

de mă provoca să-mi doresc alta,

în mintea mea aveam o alta: sofisticată, părul scurt,

manichiură,

țuguia buzele când bea ceai, în plus, ținea degetul mic atârnat în aer, 

cum unii visează azi la o poezie nouă,

visam la o mamă nouă, fudulă, 

dar mama era mama,

nu o dezbărai de pe drumul ei nici c-un buldozer john deere,

zi și tu, cum să-ți placă așa mamă,

nu renunța la ea nici să-i fi dat milioane,

din…

Priveşte valurile,

Priveşte furtuna  de parcă toate tragediile umane

Se adună în singurătăţi de ocean...

În talazuri ce nu pot să le scufunde,

Nu le pot îneca pentru că tragediile umane

 Nu se pot odihni în tăcerea abisului..

Ele răscolesc mările căci departe,

Pe ţărmuri

Am aprins faruri pentru  speranţă şi raţiunea

Semnalizează corect primejdia...

Tragediile trec în statistici,

În…

Părerile de rău, spre seară,

cernite se adună-n gând,

ajung cu frigul de afară

pe vatra focului dansând.

Mă prind în horele vrăjite

aduse de la polul nord,

în haine strâmte de…

Nepoţii foştilor eroi

Pretind că sunt şi ei la fel

Şi, în delir de cerebel,

Se-aruncă într-un nou război.

Copii crescuţi de Căpcăun,

În pas obraznic de gânsac,

Să facă ţarului pe plac,

Ca salvatori pornesc la drum.

Şi trag în "fraţi" izbăvitor,

Crucindu-se, ades, năuci,

C-aceştia-n mână cu măciuci

Îşi apără pământul lor.

Of, mama ta de salvator

Şi grija ta de "fraţii mici"!

Mi-e ceafa toată-n…

Ce ochi misterioși, ce adâncimi de ape,

izvoarele te sorb în volbură de cântec,

te-afunzi în focuri vii, te pierzi într-un descântec

și-n urma ta, se-închid zăvorâtoare pleoape.

Prizonier și gol, tu, explorezi…

Sosite pe muchii de timp retezate,  

neșterse-amintiri se întorc din trecut

cu doruri la margini de dună lăsate

sub umbrele șterse de pasul pierdut.  

O toamnă rebelă plutea peste oază,

trecea…

cuvintele dor  în faţa  oglinzii

unde tracul se joacă de-a priselea cu emoţiile

că nu  reuşesc să încheg

o scuză măcar

de ce ochii sunt umezi sau

că în suflet  mereu e arșiță

nu înţeleg  cum de ai ajuns să mă locuieşti

cu o aşa îndârjire

tatuezi  timpul petrecut împreună

să nu uit nimic  

scrii direct pe piele 

și te las pentru că

ne-am cunoscut scriind

ne-am…